despre NASTERE și Cântec

Ne bucurăm să fim împreună în gânduri pentru câteva clipe într-o seară ce îți propune să așeze în inima și mintea noastră un eveniment, petrecut în istorie acum aprox 2006 ani.

Nu este ziua exacta a sărbătorii mondiale dar după cum se pre bine cunoaște nici data de 25 nu este ziua exactă, ci mai mult o convenție de comun acceptată.

Creștinii nu prea sărbătoreau zile de naștere, nu avem nici un document că se făcea lucrul acesta în primele 3 secole, dar de aceea mai mult decât toate, am vrea să vă spunem că această seară își propune să sărbătorească o Persoană.

O Persoană care prin naștere dar mai ales prin viață și moarte a fost o minune, cu toate că a fost o realitate. Iisus Christos este real, viu, de găsit atunci când inima îl caută…

Referirile la acest eveniment veți vedea că fac aluzie la această realitate a trăirii Lui, curate, înălțătoare, a revoluției socială pe care a produs-o existența Lui.

Cuvântul, singurul cuvânt așezat pentru întraga-i existență este IUBIRE. El l-a redefinit, la explorat complet în trăire și l-a făcut piedestal al virtuților umane, deci ale creștinului și implicit ale creștinismului însăși...

Bucuria nașterii este exprimata ca o așezare pe același țărâm atât a ființelor crești cât și a oamenilor. O unitate indivizibilă inseparabilă produsă încă o dată și de această data mai vizibil și mai mult, odată cu nașterea Mântuitorului.

Iisus Christos nu și-a propus atât de mult ca să îi fie sărbătorită o zi, ci pentru oameni, întrega viața a Lui să fie o sărbătoare zilnică de trăire.

Asociem acestă sera încheierii unui an, meditației, introspecției, deciziilor și înălțării spirituale ce dorim să ne poarte către timpul ce ne rămâne înainte!

Muzica este o trăire în sine, este o înălțime a sunetelor, a armoniilor complete și inteligente intrinsec. Dar atunci când este asociată și cu Persoana Sfântului și Singurului Dumnezeu Iisus Christos atunci devine nu numai artă și frumusețe, dar devine cu atât mai mult închinare, reverență!

SENS

Sunetul cald de armonii e dialog ceresc,
Este din voi spre noi, chemarea către veșnicie
Nimic nu poartă mai profund din Chipul Lui,
Si tot-odată sufletul către înalt să vie!

Să spuneți de la inimă și suflet
E drum de mers spre nemurire
Nu pregetați să luați cu voi spre cer
Si duh și dor și multa Lui jertfire!

Să ne purtați cu voi în armonii divine
E visul ce va deveni realitate
Ne spargeți vasul de trăiri meschine
Să înălțați în noi vise de mult uitate!

SENS, armonie, vieții cu Christos cântați,
Eternul zugrăvit în vers, complet, intens
Nicicând și noi… și voi să nu uitați…
Suntem cu Dumnezeu pe-același SENS!

Mireasma ta de viață, ca un parfum de dor
Atinge traiul nostru, eternul vis de zbor,
Rostești cuvinte calde, iubești profund, delipn
In casa ta e soare, se pleacă alții vin...
Nicicând să nu uiți dragul de Dumnezeul tău
Ești nestemată piatră, Tu ești copilul Său.
La margine de veacuri așteaptă-L nencetat...
Aripile prin vânturi, către înalt ce bat!!

Marinelei Banu, decembrie 11, 2011

Ești mâna ce ajută omul care merge greu
Si sufletul curat, copil mereu.
Te-așteaptă Dumnezeu să îl slujești deplin,
Entuziasm și joacă și stângăcii, din plin
Rămâi să porți Cuvântul lui spre veșnicie
Aceiași năzuință de acum, aceiași bucurie!


Esterei Virginia Petrea

Nou

Ți-am văzut chipul întâia dată,
E drept că TATA te știe,
Acum Dumnezeu vi l-a arătat și vouă...
În grijă să vă fie!

Erai așezat între palme și pleoape,
Mic cum arată viața,
Așezată lângă veșnicie...
Clipele îți vântură fața!

Aș vrea să crești către cer...
Unde oamenii devin nemuritori...
Să rămâi mic, în ochii LUI,
Spre-ai Edenului zori!

Și amândoi frățiori... să ne numărați anii...
Să ne urmați veșnicia...
Lângă TATĂL, și toți dragii voștri,
Arătând podul ce-a legat copilăria.

lui Alexandru Fabio Cristea, dinspre decembire 11, 2010
Antonio Flavius Cristea

Între vremi

De multe ori eu mă întreb,
e prea devreme
ori este târziu
Că zborul meu spre cer,
A mai uitat pe alții să mai cheme
Și bate rar, spre jos, înspre pustiu!

De multe ori mă-ntreb
Mai este traiul meu,
În mersul cerului
Că ce iubesc a asfințit de mult
Și ei mă-nvață, și eu tot ascult,
Cum să trăiesc valoarea efemerului!

Și zac, o floare fără rădăcină,
și nu mă mai întreb,
ori e târziu,
că frunza este ruginită
și trunchiul meu călcat la margine de drum,
stă nemișcat, când ar putea trăi acum!

Și stând lovit sub propria povară
un Grădinar, cu mâna în tărână
Nainte de-a fi prea târziu,
M-a așezatîn fața casei Lui
de unde am ieșit întâia dată
Să fiu o floare pentru alții în buchetul Lui.

Clipire in noapte!!!

Am privit pe fereastră o noapte...
Din casa mea, pierdută de prin veșnicie...
Rămasă acum o viață, o singură viață
Să fie!

Un singur staul din satul meu
A primit un Copil să se nască...
În casa mea, o zi obișnuită...
Cum se lasă!

O noapte cu răsunet dincolo de ani
A unui simplu copil, născut printre miei,
Dar totuși uitat, uitat de toți
Și El...venit pentru-ai mei

Pe fereastra mea, pe cer, o stea a strălucit mai tare,
Și lumina, imaginea celestă, doar o dată.
Părinți, emoții, dar din profeție...
Și totuși Dumnezeu ca TATĂ!

Am privit cum Născutul trăiește în lumea mea,
Cam singur... Curat... e ca vis ce macină a nostalgie...
M-am întâlnit între trecutul și viitorul pierdut,
De om, cum să fie...

Am privit pe fereastra în noapte
Cum îngeri tresăltau de bucurie,
Iar noi, comerț, o simplă zi, ori unii chiar teologie...
Urare să fie...

Si lacrima lui, de sânge varsată
De Om, Dumnezeu, vesnicia cu casa noastra o leaga...
De prin sat, cam nimeni n-a venit la staul sa-L vada...
...Copil
Si totusi n-au vrut sa mai traiasca asa,
Ca si noi, in prima noastra adiere nascuți, in Eden...
L-au vazut strainii: magii, păstorii,
De departe căutând, sau doar ascultând...
Până și demoni au știut și-au lovit,
Până când din prunc, de față cu mulți, Christos a murit.

Privesc de pe fereastra casei mele,
Cum toti sunt trecatori... si-mi da fiori,
Ca-n casa mea, sub clarul Lui de stele,
Strainul sunt eu...
De El, de Dumnezeu!

univers

Ce ar fi universul fara de noi?
sau ce am fi noi fara un univers?!
Cum as putea sa cant si sa traiesc ceva ce nu vad... il exprima un altul... sau Dumnezeu...
si totusi cred... si ma comport incluzand aceasta realitate!!!!
Suntem atat de mici... pana si timpul ne trece... si materia este mai "eterna" decat noi... si totusi ... inaltul il stim mai mult decat ceilalti "mai eterni" decat noi...
si mergem cu sau fara vrerea noastra spre intalnirea cu EL, Creatorul... altii ca sa Il intampine, pe altii sa ii intampine!
Pe fiecare pagina de istorie se scrie ceva despre noi lucarand impreuna cu El sau despre noi intorcand armele impotriva Lui. Oricat de dureros s-a tranformat istoria noastra ramanem datori Lui, Tatalui, ca putem gusta inca de pe acum eternitatea unei clipe, bucuria oferirii unei flori, sau inaltul unui zbor... fara El... sau cu El... prin accept sau fara... traim astfel de momente!!
Imi rasuna imaginea unei melodii presarata pentru mine... din amalgamul odata nedefinit... pot sa intelg tema interpretata... sa-i studiez linul sau tonul acut .... calmul sau tumultul... cu sau fara El... visez intr-o realitate prezenta...
Am uitat de EL... sau nu... viata merge spre intlnirea cu Dumnezeu... un Univers ce se regaseste in ABSOLUT. Macar aceste nu poti sa il negi!!!!

treceri din vise

Sunt la un prag de a trece spre ceea ce odată se numea Lumea Nouă...
mă incearcă multe și în același timp sunt cuprins de rămâneri... pentru aici...
America este un vis... săpat de multe zile și ani... Și Știu că TATA, cel mai Puternic a dorit să așeze realități acolo unde ani în urmă erau doar utopii! De ce? Este greu să spun altceva decât drag de mine.
De tine? Tu știi mult mai multe... când El nu a putut să nu dea, sau nu a putut să nu oprească pentru a nu ne face rău!...
Unde și cum voi mai scrie... ce trăiri?

Viitorul

Ma gândesc la ceva ce întotdeauna crează probleme… Viitorul. Cu toate că există industrii pentru a distruge viitorul, sau pentru a-l crea doar la nivelul unui moto, gen campanii electorale, sau publicitare…
Rari au fost cei ce au înțeles însemnătatea unui prezent în care exprimi viitorul. Riscul de a rămâne nu un anonim ci un înșelător.
Fiecare generația are beneficiile ei, uneori bazându-se pe ceea ce au dat predecesorii.
Dar viitorul uneori consumă mult din energiile prezente. Extrema cealaltă este să vezi doar un simplist Carpe Diem, trăiește clipa.
Uimitor este că ambele extreme sunt făcute pe baza afirmațiilor Bibliei. Importanța viitorului, determinat de un prezent. Cu toate că viitorul, în imaginea Bibliei ține mai mult de a lăsa prezentul condus de Dumnezeu, pentru că doar Dumnezeu este responsabil de viitor. Idioma credinței. Cercetarea viitorului are sens doar când este în ceea ce privește lucrarea Lui.
Cum este just să te raportezi la viitor?
Cauză-efect, în felul acesta se crează probleme care țin de tradiție.
Prezent complex, nedeterminat, nedetarminant ar fi următoarea paradigmă, poate având la bază viziunea ciclică a vieții. Cu sau fără ajutorul tău ajungi în prezent. Poate aceasta a creat cea mai mare problemă în ce privește problematica predestinației în lumea protestantă. Diferențe sunt mici în ce privește alegerea sau indiferența.
Cert este că nu puteam alege trecutul nostru, putem alege rpezentul și sigur putem să influențăm viitorul. Change we need a avut un efect uimitor asupra oamenilor, un slogan de premiu Nobel, nu?
Fără să vrem există o cauză efect, chiar și în ceea ce privește viitorul, viața și moartea. Nu în sensul păcatului originar, de care sunt responsabil eu, acum. Viziunea prezentului și a vieții în cultura și realitatea creștină este nu una ciclică ci una liniară, ce merge spre un moment, spre un viitor știut de Dumnezeu, așteptat de oamenii ce au ochii deschiși pentru aceasta.

comunicare

Mai stii cat a trecut...
de la ultimul cuvant...
mai stii cat de intensa a fost conversatia?

Comunicam, multe, ori putine... putine lucruri, ganduri, sentimente din noi!
Aceasta nu stiu cum sa o interpretez.

La oameni da de gandit... oare cum este la SINGURL ce stie ce este in afara si in interiorul nostru, in materie de comunicare!

Mai stii cat a trecut?
de la ultimul cuvant?! Adevarat cuvant! nu doar ceva neexprimabil, ori ireal cu ce esti!

Aceasta ne face oameni. Asa ca uitati-va atenti la voi, in ultimele ore. Cu cine ai comunicat? Atunci a fost ultima data cand a fost omul.
...Suna normal! Dar totusi este incorect.
...Cand a fost ultima data cand ai vorbit cu EL? De fapt atunci a fost ultima data cand am fost oameni. Doar in felul acesta esti om, in legatura cu EL, Creatorul. Nu redefiniti umanitatea pe neadevaruri. Nu negati. Sunt suficiente argumente impotriva, dar sunt coplesitoare si cele pentru.
Cand ai folosit CUVANTUL? Ultima oara!?
El a spus odată că fără Dumnezeu, S-A SFARSIT! Aceasta sunea EL, CUVANTUL!!!

odata... si o zi...

E trist că viața nu rezervă nici o ciornă
În căutare ei de spațiu, timp, purtare,
Niște bătăi de aripi ce se frâng în zbor…
O clipă din întinsa ei visare…

O dragul meu, ce-ai fost odată om,
Iubitul fiu, sau frate, rudă, tânăr,
Ca vântul ce îmi scutură din pom…
Așa rămâi acum purtat pe umăr…

Mi-aș fi dorit să te cunosc mai mult,
Mai bine, în priviri în joacă și în glas,
Puțin mai mult din ce-ai avut pe cale,
În viața ta aici, în scurt popas…

Dar lacrima a fulgerat în minte-aievea,
O rană prea adâncă de purtat,
Tu Elvis, într-o clipă prea amară
Ni te-ai oprit, pentru vecie tânăr, neuitat.

Rămâne un surâs de-al tău în zorii dimineții
Cărarea unei vieți trăită ca o clipă,
O floare ce deschide pentru înc-o zi,
Mult pre intens și fără de risipă…

Rămânem încă amuțiți în propria murire,
Regret, cuprinși de-acum de dorul tău…
Cu ochii ațintiți în vis de nemurire,
În timp ce scurt și rece este-apusul tău!

D.B. vineri, 9 aprilie 2010
in amintirea ta, Elvis

ce Iti dam noi

Te-am lăsat printre ei,
Ca un miel între lupi,
Tu iubit între toți,
Jos doar ură primind…

Ochii tăi ce-au iubit,
Iar acum lăcrimând,
Pentru oameni la toți
Că îi ierți tot strigând…

Ai venit la ai Tăi,
Casa lor dată-n dar
Și acasă la noi
Te-am făcut un tâlhar.

Ce putem să îți dăm,
Mai puțin ori mai mult
Doar ce suntem aici,
Din păcatului cult.

Am votat să trăim,
Tu să mori chinuit
Răzbunând neștiut
În adâncu-Ți iubit.

Te-am lăsat părăsit,
Izolat de curat,
Înălțat, nu ca noi,
În mormânt așezat.

Dacă tu nu plecai,
Tot așa am fi dat,
Astăzi suntem mai răi,
Trupul tău sfâșiat.

Dar trăiesc într-o zi,
Când primesc îndoit,
Eu străpuns, chinuit…
Dar nespus de iubit…

Și ne porți către cer
Cu adânc de popas,
Un curat tot crescând
Amintiri, în prezent…
ce ne-atrage la Tine Acas.

demersuri semnificative

Sunt momente cand nicaieri-ul chiar este un loc...
Sau cand nu imi pasa... chiar arata un sentiment...
Sunt momente in viata cand pur si simplu traiesti... constientizezi asta, dar demersul pentru a o face valoroasa lipseste...
Intotdeauna atitudinea aceasta este generata de extreme... extrema fericirii absolute, definita ca indragostire, ca promotor al unei iubiri, ori cea a dezamagirii sporadice, sau unori finale, ca promotor al nihilismului...
Nu stiu cum se aduna picatura cu picatura de viata pentru aceste extreme...
- stiu doar ca prima poate oferi un sens al vietii, un viitor, continuitate, chiar nemurire cand te uiti la produsul unei iubiri, ce se poarta din amandoi pentru un al treilea, dar nelimitat... se poate de asemenea lipsi de consistenta, din desele trairi... ajungand intr-un final la o incapacitate de a mai vedea in iubire, viitor, ci doar prezent, si de cele mai multe ori egoism...
- stiu doar ca a doua poate lipsi de sens viata, atat de crunt, atat de adanc incat nu mai poti decat sa unesti cu mintea realitatea... si pentru asta... nu exista iertare... pentru ca nu exista cauza...
Cautarea fericirii este nu o datorie, ci un dat... un dat nu doar pentru inocenta... ci un dat al existentialismului! Nu pot gandi decat intre barierele intelegerii mele, limitate... a ceea ce este sensul vietii.
Viata este un drum spre o realitate superioara... Trebuie sa cauti pe Cineva in masura sa poata garanta asta. Omul este sortit esecului.
Cineva, creand viata a dat omului sansa sa existe... si nu poti exista pentru nimic... ci existi pentru ceva, pentru cineva!
Uneori e greu sa te regasesti in acest demers divin, dar tocmai aici omul pierde semnalul: pentru ca il gasesti cand cauti din toata inima. Cand vei iubi existenta ca dat, atunci vei gasi sesul... (Ca sa nu provoc pesimism ma retrag spre locuri cand chair unii au devenit martiri, nu pentru ei, ci pentru Cineva...)
Ciudat este ca viata nu este in a cauta existenta sau fericirea, ci in a te lasa gasit de Cel ce o poate implini. Aici este greseala oamenilor, cand privesc mai mult in jos decat in sus. Cred ca si ei, ca si alte fiinte, sunt tot intr-o lupta de a castiga, a supravietui, in care tu, este centrul existentei si singurul responsabil de ea, ca doar pe tine te stii cel mai bine (cuget deci exist). Dar mintea mea batjocoreste nimicul ce este aseszat ca loc de gandire, sau de iubit.
Cand ridic ochii, astepti sa fii gasit. Si esti. cel putin unii, uneori atat de putin, cari privesc nu numai pentru a ramane profund impresionati de spatiu, sau de echilibrul naturii, ci si de supremul inteligentei ce sustine toate acestea. Se cere cu necesitate ca noi sa fim finitul si nu infinitul.
Finitul cuprins este sensul vietii. Eu in scoala vietii cu Cineva care poate sa imi dea fericire.

mai mult...

privesc cu ochii mei,
cum mugurul aseaza peste zare,
premiza pentru viitoare floare,
ase se naste totul
in nentelesuri fara de visare,
ca un privit spre aburul din zare!!
raman cu ochii lacrimand
cum canta viata care vine pe pamant...
sub ochii mei cum altii trec, si altii vin
sub jocul zileleor inspre sublim
...raman si altii trec,
cum trec, altii raman!
privesc cum aripile bat inaltul,
cum pasul trece trecatori spre culmi,
cum tot aduni
din nemurire viata,
ca mai apoi tot traiesti,
in rasarit, ori spre apus...
cum sorele coboara ...
pentru tine,
cand pentru altii se ridica!
Si tot așa… o viața este-atat de mică!...
Te las să vezi, un abur, ori o zare…
O pasăre din zile, călătoare…
Așa suntem, și de n-ar fi fost El,
Am fi rămas un speach fără un țel…
Dar viața noastră este lacrimă, zenit…
Spre ceea ce în om este sădit,
O zi, un an, o veșnicie…
Un dor din Dumnezeu să fie!

lacrima rece

Visul cauta oameni ce ar putea sa il poarte cu onoarea curata ce il poate face realitate...
Nu este o slabiciune, nici o scaldare in imposibilitatea fauririi!
Este un plan, realizat, ce mintea il repeta, asa cum poarta repeta pentru oricine deschiderea ei... Omul aseaza conditia ce o are, pentru ceva cu mult peste... uneori fara a intelege demersul, ori gustul real al realitatii visate...
dar totusi viseaza sa fie acolo, sa aiba, sa devina, sa fie cu...
Nu vorbesc de o realitate pierduta, si retraita prin vis...
vorbesc de un prezent fara acea realitate din viitor pe care fiinta o doreste cu atata ardoare, incat cugeta, gandeste, nu se opreste in a aseza gustul ei acum, cand este uneori atat de departe si atat de strain, uneori este chiar utopic ori ineptie... visul ce il poarta gandul cu el...
si totusi traim acest moment, in prezent dar totusi atat de bine asezat in viitor...
Cum se poate asta? Fara sa te amagesti?
Visam ca as putea iubi acea fiinta... acea domnisoara, si ca ar putea sa ma priveasca si ea cum o privesc eu... si ... m-a privit... si m-a iubit1
Visam ca as putea aseza pasul... in acele locuri departate, cu pamantul rosu, cu oamenii aceia atat de nestiuti de noi decat in clipuri sau enciclopedii ale saraciei... si pasul mi-a fost asezat...
Visam ca se poate sa iti asezi trupul printre nori... o pasare de metal, pe geamurile careia la mare inaltime ochii imi intalneau lacrima rece a ei... si eram printre nori ori deasupra lor... si era mai mult decat vis...

Asa ca am incercat sa visez... ca sa lupta mai mult decat mintea mea nu isi putea imagina trairea visului...
Pana cand ... o stare de vis traita aici, mi-a atras atentia... o lume curata spre inima mea , un adevar in mintea mea ce imi atragea atentia frumosului... adancului... o persoana ... ce Persoana... nu am visat niciodata atat de real in intalnirea mea cu El ca o pregustare a unui timp fara de pendula!

Am inteles un alt fel de vis, ce cauta in lacrimile mele reci, un zbor printre oameni si gandurile lor, un zbor prabusit, pentru a putea lasa trupul meu, pornit inca din strafundul meu catre lumea ascunsa de ochii trufasi si nesinceri... Lume ascunsa de oamenii ce nu mai viseaza deasupra conditii lor... ce se complac in absolutul uman de visare...
Visul adevarat este o realitate, ce poarta parfumul ca un dor nesfarsit dar finit plin implinirea lui...
Nu visa zborul omului spre om, ci mai degraba un zbor iubit dinspre tine, strainul... spre El... implinirea de ieri, de azi si pentru un maine doar al tau!!!!
Si astfel, o realitate straina, a ajuns in tine traita, a devenit visul atat de mult depasind visarea...
ca atunci cand in dorinta de zbor, pasesti peste nori... si privesti coplesit lacrima rece a geamului oval... ce te poarta acolo unde sufletul tau de atatea ori s-a desfatat... atat de demult, atat de diferit, atat de iubit DAR atat de real...

Cuvant nemuritor

Cumpana de vise,
Curand sau prea tarziu prezise,
Un testament cu nou si vechi rostit de mult,
Pentru a-l vietii neoprit tumult!

Au fost rostite,
In cuvantari si ganduri tot dorite,
Un om, o patrie, o fericire,
Si totusi nu de om o plasmuire...

Rostogolim din ani,
Iubirea din frumos, ca la vulcani...
Sa strangem visul catre nemurire
Sa nu ramana simpla glasuire...

Si ochii tac,
Cum apa se aduna pe coline-n lac,
Si lacrimile cad, cand glasul zace...
Cand inima primeste iarasi mult dorita pace!

O viata este,
Cu suferinta, ori cu fericire de poveste,
Dar fara ea, nu am dori mai mult,
Reverberatii pentru bietul chip de lut!

Exista Paradis,
Nu-s utopii, ori vase ce se ratacesc in vis,
Ilustrii l-au ciuntit, dar a ramas,
Mai mult decat Voltaire, sau un Dumas...

Si imparatii cred,
Cand simt puterea apoi scaun putred,
Ca totu-i tercator si totusi oameni sunt...
Dar este Cineva ce inca stapaneste pe pamant!

Aleg sa cred,
Umil, sarac si calator ce sunt...
Cand oamenii se trec cum se aduna nori,
Cum se aseaza luna intre zori...

Noi suntem mici,
Nici muntii nici copacii nu au vici,
Escaladam, taiem si totusi ei,
Ne canta clar ca noi nu suntem zei...

A aratat,
Un om, ca poate chiar sa strige razbunat,
Sa faca paradigme, logici care peste ani sa treaca,
Dar un CUVANT ramane peste veacuri scos din teaca...

Cuvantul a ramas,
La unii vis, ori utopii, sau poate un popas
EL e oprit, sa intalneasca arsita din noi,
Sa cada peste dorul nostru din pamant a ploi...


martie 21, 2010 C

despre Cineva

Nu stiu cum sa incep, pentru a putea totusi si termina!
nu poti avea un mar, fara sa ai sambure, nu poti sa iti imaginezi asta, asa cum nu poti sa iti imaginezi un om fara oase! E adevarat ca unii iubesc pestele fara oase, si ciresele fara samburi... dar de ce sa nu spunem ca este un dat, cu care am ajuns sa fim dependeti chiar!!
Sunt intre doua tendinte in a aseza astazi pe hartia mea alba, cu pana inca muiata in cerneala... sa ma aplec spre stiinta sau spre filosofie...
De obicei intre ele incercam sa definim pe Cineva, ar fi un oarecare, si nu ar deranja pe nimeni daca nu ar avea si pretentii... Toate ca toate, dar propaganda si supunerea sunt lucruri pe care capitalismul, idealismul fara nici un echivoc le-ar denunta absolut din fasa... (dureros este ca doar la nivelul religios se denunta acestea)
Am inventat un capitol nou de istorie scrisa, numita teologie, pentru a vorbi despre El, cu toate ca si aceasta a ajuns uneri o ineptie, ca parca afli mai mult ce spun ei, oamenii despre EL.

Ce ar putea sa spuna oamenii despre CINEVA? Decat daca l-ai cunoaste, decat daca ... si tot se incearca o rationalizare ce nu are nici o logica...
E cineva care... si asezam aici... CE?
In functie de ce asezam noi despre EL?
In functie de ce auzim? ar fi incultura si ridicolul ridicolului sa ajunga in gura barfei tocmai EL.
Atunci? In functie de ce? De ce se vede in cei ce spun ca il cunosc...? Oarecum... baiatul unui medic nu calca neaparat... nici a medic... nici a moralitate abolut ereditara... nici macar ca iamgine si renume... (rar gaseste doua numa mari care se pot confunda... tata sau fiul?!).
Dar atunci? Cine vorbeste despre acest Cineva? Cine ar avea curajul si in acelasi timp obiectivitatea unui discurs?
Absolut ar fi EL... El vorbeste de acel Cineva... se aseza departe, pentru ca acolo ne-am convenit sa stea, sau sa stam... De la acel nivel incepe conversatia...
Si cuvintele Lui, acelui Cineva despre Cineva sunt atat de putine in comparatie cu altelele, sau altii... dar stiti ce... nu descriu un concept, cum de fapt inseamna astazi scrisul... ci descriu pe Cineva, vorbesc despre Cineva...
Nu stiu mult sa spun... dar stiu ca poti sa fii contemporan cu acel Cineva (S.Kierkegard)
Nu stiu decat ca este absolut, e geniu, e prototipul si inventatorul pana si conceptului de nou...
Stiu ca e ciudat ...sa se numeasca om! ... Pentru a ne da valoare...
Ce stiu cu siguranta... e ca l-am intalnit pe potecile sufletului meu gol... si pustiit, unde eram mai mult prin noapte... mai mult spre haos... si s-a prezentat...
Daca as vorbi acum despre El, ar insemna BIOGRAFIE si asta este totusi o bataie de cap, pentru ca nu pot spune de locuri sau zile de nastere sau de scoala, familie sau zile de doliu, nu pot aminti nimic de formarea Lui... e putin mai greu...
Asa ca trebuie sa ramana ... despre Cineva... si TU si EU sa ajungem la acel Cineva, ce doar El poate sa aseze in acceptamant, in ideologie, in materaializarea traiului, in filosofia de viata... doar El... poate sa se aseze! Abia atunci... as putea sa initiez timid... despre CINEVA!

sarbatoare

Astazi mi-a trecut viata pe la poarta trairilor mele...
Suficient de aproape, cat sa ii simt prezenta...
Destul de putin cat sa ii vad importanta!
Ca un fulger am vazut drumul ei, pe la mine..
de la prima amintire...
cand persoane dragi inca mai existau,
cand lucruri si locuri abia se infiripau pentru memoria de altadata!
Totul era acolo si totusi trecuse!
Nostalgia anilor adugati, inseamna de fapt durerea anilor trecuti!
Nu ar fi demn sa orpim timpul, dar nici just nu este sa il pierdem...
Pentru ca pierderea lui de fapt vine din pierderea noastra!
Chiar daca este putin cate putin...
clipa dupa clipa, ceas dupa ceas
zi cu zi, apoi an dupa an!
Ma vad stapan doar pe ceva atat de neinsemnat si nedefinit!
Si totusi este important pentru ca in aceste clipe
intelgem existenta,
ca o umezire a buzelor intr-un desert de milenii!
Raman... pentru moment...
vazand jocurile de copil, imbujorarile,
timpul cand am inceput sa asez idei,
timpuri cand inima mea a inceput sa bata diferit in functie de persoane!
Vad toate acum... cand viata mea este sarbatorita!
Cand viata imi atrage atentia ca este... si ca acum
este dovada unui ilustru ... ganditor ce poate sa
isi faureasc zborul... spre infinit!
Acolo unde timpul va trece, dar fara sa ia si viata...
ci doar sa adauge la ea... vesnicia
in nemurire palpabila!!!
E ciudat ca viata inseamna bucurie... si este...
dar nu fara indumnezeirea trairii!
Nu cantam doar ce poate omul! Atunci ar deveni jale.
cantam SARBATOAREA VIETII tocmai pentru ca EL, DUMNEZEU, A FOST PRIMUL!
care cu adevarat a trait!

linistea noastra

Trec multe clipe in care cuvintele nu se mai aseaza nicaieri...
Ce anume aduce omul la tacere... sa fie oare ciclicitatea vietii? Aducerea aminte a lumii atunci cand doar cerea absorbirea ei (referire la primii ani de viata), decat descrierea ei...
Sa fie oare omul ingenunchiat in nestemata descoperire a divinului sau perplexul existential atat de des intalnit in ultimii ani?!
De ce omul tace?! Asta nu ne-am invatat decat prin conflict! Prima tacere de obicei arata aprobarea blestemului (Geneza 3)... ca de altfel inainte de primirea creatiei... totul era nu numai pustiu si gol dar si tacut!
Demersul exprimarii intalneste ratiunea tacerii! De obicei asa am vrea noi sa nu exprimam aceasta realitate...
Cat de cuprinzator ar fi existentialul gandirii daca nu ar fi exprimat? Dar cat ar fi daca ar fi rationalizat prin tacere?
Ar trebui sa tacem mai des... nu ca nu avem ce exprima (idioma unica in majoritatea cazurilor explicitarii tacerii), ci ca faptele unori ar trebui sa cuprinda in bratele adaci si tacerea... ca o obiectivitate de caracter!
Tacerea este precedentul creatiei... dar uneori este urmarea recrearii.
Ne place jocul cuvintelor mai mult decat lacrima ori cantecul tacerii?
De cele mai multe ori cand vorbesc eu... tace EL!
Asa ca El mi-a aratat o zi in care El tace prin cuvintele TATALUI, si de obicei noaptea nu il vedem pe Christos... In schimb atunci TACEA pentru a afla ce ar dori TATA sa fie asezat in cuvinte (rostite sau facute) pentru urmatoarea zi a creatiei!

Tacerea este un mister... vine din vesnicii cand a stiut sa creeze stiind riscurile... cand a stiut de salvare si a tacut chiar si cand era dus la indeplinire prin moartea Lui...
Tacerea inseamna un fel de intrupare... cuvantul este intrupat in tacerea exprimarii empirice a realitatii ce transmite dincolo de tacere, ceea ce inima sau sufletul are!

un alt fel de a rămâne

Picurii de apă
Rotunjiți de greutatea proptită
în forța ce mai împiedică alergarea spre unirea cu pământul…
Atât de asemănători,
Atât de comuni…
Uneori îmi umplu palma,
clipocind sub fiecare mulțime din ei adunată…
Alteori așezându-se ca lacrimi într-o realitate comună…
a unui chip
Dar fără efect de regret sau deplâns…
Caut să le observ limpezimea…
Ca o ploaie cu aerul ei de veșnicie…
Mă uit la ei cum înceracă să mai întârzie contopirea cu pământul…
Uneori spre timpuri și chiar spații știute…
Mai fac un ultim pas spre nemurire…
Devenind picuri de nea…
Ianuarie 16, 2010 Comănești

dragul între odată și astăzi

Trece timpul dincolo de fiecare zare ce poartă în ea cuprinsul sau necuprinsul lumii...

Așa toamna nu uită să lase locul iernii sau iarna nu eșuează în a se transforma în primăvară...

O simplă clipă rămâne o eternitate, sau adună ani spre ceea ce noi numim a via!

Ne gândim la voi, chiar dacă timpul și spațiul nu ne sunt propice idealului de a uni dragul și familialul... și a-l așeza ca o permanentizare a amintirii, ca o continuitate a realității utopice de a retrăi copilăria în maturitatea ei existenițială, la înălțime de azi, văzând detaliile iubirilor dintâi...

Ne e dor de voi, faceți parte din noi, am vrea să lăsăm lacrima timpului pe obrajii noștri lipiți în jocul tinereții de familii ai aceluiaiși tată și mamă, ca o imitare extrapolată în timp și creație a ceea ce am trăit odată... cum spuneam ireversibil...!

între ani 2009-2010

poem pentru cunoastere

Am trecut pe langa raiurile cunoasterii

Suficient cat sa beau din apa lor racoritoare.

Am crezut ca imi va implini setea mea de cunoaștere.

Adâncimea gandurilor mele m-a speriat in launtrul meu,

Acolo unde niciodată nu mai ajunsesem.

Nu am deplâns necunoașterea decât atunci.

A rămas un gust, decât o realitate,

Dar ceva după care mintea mea tinde ca după o dorință arzătoare.

Frumosul a venit în singurătatea mea, surprins că Cineva mai fusese acolo.

Nu numai că îi vedeam prezența dar înțelegeam chiar aportul Lui.

Timpul m-a surprins în acea clipă a veșniciei Lui, în care am căzut.

Ca o picătură într-un ocean, unde am devenit necunoscut.

Astfel cunoașterea rămâne superioară prezenței umanității,

Absorbind astfel indrăznela de a dezlipi umanitatea de cunoaștere,

Sau mai mult în a o contopi.

Am plecat de acolo, crezând că am devenit picătură,

Într-un pământ uscat.

Spre surprinderea mea aridul poate absorbi la fel de bine.

Așa că a rămas un cântec surd, pentru umanitate,

Cum că veșnicia nu umple decât Veșnicul ce s-a înnomenit,

În întoarcerea Lui, continuă, cu precedent în nemurire.

ianuarie 2010

locul iubit

Stau acolo unde gandurile se nasc...

unde ideile sunt absorbite in descoperirea lor...

sau apreciate in dezvaluirea altuia pentru tine...

Asa ca locul acesta imi devine CASA,

nu ca ceva ori cineva ce ma impinge intr-acolo, eu merg cu drag la acel loc...

Ma intreb scurt, cu durere... cum ajungi sa iubesti ceva, astfel incat sa cauti acel loc, ca pe o desfatare a inimii tale...

Nu ma intreba... lasa-ma sa ma analizez pentru aceasta data... si pentru alta!

juramant

Când vei avea succes, poate nu voi fi acolo mereu...
când vei trece printr-o dezamagire, brațele mele poate nu vor putea fi acolo pentru a te cuprinde...
Nu pot sa stiu in fiecare clipa, ce este in inima ta...
ochii mei nu te pot cuprinde pe parcursul unei intregi zile macar...
PENTRU CA SUNT ATAT DE MIC, INTR-UN UNIVERS ATAT DE MARE!
Stiu doar ca atunci cand voi fi langa tine, imi vei simti prezenta!
iți voi imbogăți jocul...
iubirea mea te va cuprinde!
Îmbrățișarea mea iti va oferi incredere, drag și împlinire...
Și chiar dacă eu nu pot să mă ofer decât ceea ce sunt,
te voi purta lângă mine, pe brațele LUI,
El va fi... în orice durere și în bucurie!
mai mult decât mine, în orice loc unde vei păși...
în fiecare sencundă în care inima ta va bate,
El va fi acolo, SUNT DIN EL SPRE TINE!
așa, doar așa ce sunt eu va fi complet...
dragostea mea va fi deplină...
prezența mea va fi fără timp și spațiu...
Că este EL. MINUNEA ESTE CĂ EȘTI DEJA A LUI!
Cu mult înainte să fii a mea!