marți, 16 februarie 2010
un alt fel de a rămâne
Picurii de apă
Rotunjiți de greutatea proptită
în forța ce mai împiedică alergarea spre unirea cu pământul…
Atât de asemănători,
Atât de comuni…
Uneori îmi umplu palma,
clipocind sub fiecare mulțime din ei adunată…
Alteori așezându-se ca lacrimi într-o realitate comună…
a unui chip
Dar fără efect de regret sau deplâns…
Caut să le observ limpezimea…
Ca o ploaie cu aerul ei de veșnicie…
Mă uit la ei cum înceracă să mai întârzie contopirea cu pământul…
Uneori spre timpuri și chiar spații știute…
Mai fac un ultim pas spre nemurire…
Devenind picuri de nea…
Ianuarie 16, 2010 Comănești
dragul între odată și astăzi
Așa toamna nu uită să lase locul iernii sau iarna nu eșuează în a se transforma în primăvară...
O simplă clipă rămâne o eternitate, sau adună ani spre ceea ce noi numim a via!
Ne gândim la voi, chiar dacă timpul și spațiul nu ne sunt propice idealului de a uni dragul și familialul... și a-l așeza ca o permanentizare a amintirii, ca o continuitate a realității utopice de a retrăi copilăria în maturitatea ei existenițială, la înălțime de azi, văzând detaliile iubirilor dintâi...
Ne e dor de voi, faceți parte din noi, am vrea să lăsăm lacrima timpului pe obrajii noștri lipiți în jocul tinereții de familii ai aceluiaiși tată și mamă, ca o imitare extrapolată în timp și creație a ceea ce am trăit odată... cum spuneam ireversibil...!
între ani 2009-2010
joi, 11 februarie 2010
poem pentru cunoastere
Am trecut pe langa raiurile cunoasterii
Suficient cat sa beau din apa lor racoritoare.
Am crezut ca imi va implini setea mea de cunoaștere.
Adâncimea gandurilor mele m-a speriat in launtrul meu,
Acolo unde niciodată nu mai ajunsesem.
Nu am deplâns necunoașterea decât atunci.
A rămas un gust, decât o realitate,
Dar ceva după care mintea mea tinde ca după o dorință arzătoare.
Frumosul a venit în singurătatea mea, surprins că Cineva mai fusese acolo.
Nu numai că îi vedeam prezența dar înțelegeam chiar aportul Lui.
Timpul m-a surprins în acea clipă a veșniciei Lui, în care am căzut.
Ca o picătură într-un ocean, unde am devenit necunoscut.
Astfel cunoașterea rămâne superioară prezenței umanității,
Absorbind astfel indrăznela de a dezlipi umanitatea de cunoaștere,
Sau mai mult în a o contopi.
Am plecat de acolo, crezând că am devenit picătură,
Într-un pământ uscat.
Spre surprinderea mea aridul poate absorbi la fel de bine.
Așa că a rămas un cântec surd, pentru umanitate,
Cum că veșnicia nu umple decât Veșnicul ce s-a înnomenit,
În întoarcerea Lui, continuă, cu precedent în nemurire.
ianuarie 2010
miercuri, 10 februarie 2010
locul iubit
juramant
când vei trece printr-o dezamagire, brațele mele poate nu vor putea fi acolo pentru a te cuprinde...
Nu pot sa stiu in fiecare clipa, ce este in inima ta...
ochii mei nu te pot cuprinde pe parcursul unei intregi zile macar...
PENTRU CA SUNT ATAT DE MIC, INTR-UN UNIVERS ATAT DE MARE!
Stiu doar ca atunci cand voi fi langa tine, imi vei simti prezenta!
iți voi imbogăți jocul...
iubirea mea te va cuprinde!
Îmbrățișarea mea iti va oferi incredere, drag și împlinire...
Și chiar dacă eu nu pot să mă ofer decât ceea ce sunt,
te voi purta lângă mine, pe brațele LUI,
El va fi... în orice durere și în bucurie!
mai mult decât mine, în orice loc unde vei păși...
în fiecare sencundă în care inima ta va bate,
El va fi acolo, SUNT DIN EL SPRE TINE!
așa, doar așa ce sunt eu va fi complet...
dragostea mea va fi deplină...
prezența mea va fi fără timp și spațiu...
Că este EL. MINUNEA ESTE CĂ EȘTI DEJA A LUI!
Cu mult înainte să fii a mea!