lacrima rece

Visul cauta oameni ce ar putea sa il poarte cu onoarea curata ce il poate face realitate...
Nu este o slabiciune, nici o scaldare in imposibilitatea fauririi!
Este un plan, realizat, ce mintea il repeta, asa cum poarta repeta pentru oricine deschiderea ei... Omul aseaza conditia ce o are, pentru ceva cu mult peste... uneori fara a intelege demersul, ori gustul real al realitatii visate...
dar totusi viseaza sa fie acolo, sa aiba, sa devina, sa fie cu...
Nu vorbesc de o realitate pierduta, si retraita prin vis...
vorbesc de un prezent fara acea realitate din viitor pe care fiinta o doreste cu atata ardoare, incat cugeta, gandeste, nu se opreste in a aseza gustul ei acum, cand este uneori atat de departe si atat de strain, uneori este chiar utopic ori ineptie... visul ce il poarta gandul cu el...
si totusi traim acest moment, in prezent dar totusi atat de bine asezat in viitor...
Cum se poate asta? Fara sa te amagesti?
Visam ca as putea iubi acea fiinta... acea domnisoara, si ca ar putea sa ma priveasca si ea cum o privesc eu... si ... m-a privit... si m-a iubit1
Visam ca as putea aseza pasul... in acele locuri departate, cu pamantul rosu, cu oamenii aceia atat de nestiuti de noi decat in clipuri sau enciclopedii ale saraciei... si pasul mi-a fost asezat...
Visam ca se poate sa iti asezi trupul printre nori... o pasare de metal, pe geamurile careia la mare inaltime ochii imi intalneau lacrima rece a ei... si eram printre nori ori deasupra lor... si era mai mult decat vis...

Asa ca am incercat sa visez... ca sa lupta mai mult decat mintea mea nu isi putea imagina trairea visului...
Pana cand ... o stare de vis traita aici, mi-a atras atentia... o lume curata spre inima mea , un adevar in mintea mea ce imi atragea atentia frumosului... adancului... o persoana ... ce Persoana... nu am visat niciodata atat de real in intalnirea mea cu El ca o pregustare a unui timp fara de pendula!

Am inteles un alt fel de vis, ce cauta in lacrimile mele reci, un zbor printre oameni si gandurile lor, un zbor prabusit, pentru a putea lasa trupul meu, pornit inca din strafundul meu catre lumea ascunsa de ochii trufasi si nesinceri... Lume ascunsa de oamenii ce nu mai viseaza deasupra conditii lor... ce se complac in absolutul uman de visare...
Visul adevarat este o realitate, ce poarta parfumul ca un dor nesfarsit dar finit plin implinirea lui...
Nu visa zborul omului spre om, ci mai degraba un zbor iubit dinspre tine, strainul... spre El... implinirea de ieri, de azi si pentru un maine doar al tau!!!!
Si astfel, o realitate straina, a ajuns in tine traita, a devenit visul atat de mult depasind visarea...
ca atunci cand in dorinta de zbor, pasesti peste nori... si privesti coplesit lacrima rece a geamului oval... ce te poarta acolo unde sufletul tau de atatea ori s-a desfatat... atat de demult, atat de diferit, atat de iubit DAR atat de real...

Cuvant nemuritor

Cumpana de vise,
Curand sau prea tarziu prezise,
Un testament cu nou si vechi rostit de mult,
Pentru a-l vietii neoprit tumult!

Au fost rostite,
In cuvantari si ganduri tot dorite,
Un om, o patrie, o fericire,
Si totusi nu de om o plasmuire...

Rostogolim din ani,
Iubirea din frumos, ca la vulcani...
Sa strangem visul catre nemurire
Sa nu ramana simpla glasuire...

Si ochii tac,
Cum apa se aduna pe coline-n lac,
Si lacrimile cad, cand glasul zace...
Cand inima primeste iarasi mult dorita pace!

O viata este,
Cu suferinta, ori cu fericire de poveste,
Dar fara ea, nu am dori mai mult,
Reverberatii pentru bietul chip de lut!

Exista Paradis,
Nu-s utopii, ori vase ce se ratacesc in vis,
Ilustrii l-au ciuntit, dar a ramas,
Mai mult decat Voltaire, sau un Dumas...

Si imparatii cred,
Cand simt puterea apoi scaun putred,
Ca totu-i tercator si totusi oameni sunt...
Dar este Cineva ce inca stapaneste pe pamant!

Aleg sa cred,
Umil, sarac si calator ce sunt...
Cand oamenii se trec cum se aduna nori,
Cum se aseaza luna intre zori...

Noi suntem mici,
Nici muntii nici copacii nu au vici,
Escaladam, taiem si totusi ei,
Ne canta clar ca noi nu suntem zei...

A aratat,
Un om, ca poate chiar sa strige razbunat,
Sa faca paradigme, logici care peste ani sa treaca,
Dar un CUVANT ramane peste veacuri scos din teaca...

Cuvantul a ramas,
La unii vis, ori utopii, sau poate un popas
EL e oprit, sa intalneasca arsita din noi,
Sa cada peste dorul nostru din pamant a ploi...


martie 21, 2010 C

despre Cineva

Nu stiu cum sa incep, pentru a putea totusi si termina!
nu poti avea un mar, fara sa ai sambure, nu poti sa iti imaginezi asta, asa cum nu poti sa iti imaginezi un om fara oase! E adevarat ca unii iubesc pestele fara oase, si ciresele fara samburi... dar de ce sa nu spunem ca este un dat, cu care am ajuns sa fim dependeti chiar!!
Sunt intre doua tendinte in a aseza astazi pe hartia mea alba, cu pana inca muiata in cerneala... sa ma aplec spre stiinta sau spre filosofie...
De obicei intre ele incercam sa definim pe Cineva, ar fi un oarecare, si nu ar deranja pe nimeni daca nu ar avea si pretentii... Toate ca toate, dar propaganda si supunerea sunt lucruri pe care capitalismul, idealismul fara nici un echivoc le-ar denunta absolut din fasa... (dureros este ca doar la nivelul religios se denunta acestea)
Am inventat un capitol nou de istorie scrisa, numita teologie, pentru a vorbi despre El, cu toate ca si aceasta a ajuns uneri o ineptie, ca parca afli mai mult ce spun ei, oamenii despre EL.

Ce ar putea sa spuna oamenii despre CINEVA? Decat daca l-ai cunoaste, decat daca ... si tot se incearca o rationalizare ce nu are nici o logica...
E cineva care... si asezam aici... CE?
In functie de ce asezam noi despre EL?
In functie de ce auzim? ar fi incultura si ridicolul ridicolului sa ajunga in gura barfei tocmai EL.
Atunci? In functie de ce? De ce se vede in cei ce spun ca il cunosc...? Oarecum... baiatul unui medic nu calca neaparat... nici a medic... nici a moralitate abolut ereditara... nici macar ca iamgine si renume... (rar gaseste doua numa mari care se pot confunda... tata sau fiul?!).
Dar atunci? Cine vorbeste despre acest Cineva? Cine ar avea curajul si in acelasi timp obiectivitatea unui discurs?
Absolut ar fi EL... El vorbeste de acel Cineva... se aseza departe, pentru ca acolo ne-am convenit sa stea, sau sa stam... De la acel nivel incepe conversatia...
Si cuvintele Lui, acelui Cineva despre Cineva sunt atat de putine in comparatie cu altelele, sau altii... dar stiti ce... nu descriu un concept, cum de fapt inseamna astazi scrisul... ci descriu pe Cineva, vorbesc despre Cineva...
Nu stiu mult sa spun... dar stiu ca poti sa fii contemporan cu acel Cineva (S.Kierkegard)
Nu stiu decat ca este absolut, e geniu, e prototipul si inventatorul pana si conceptului de nou...
Stiu ca e ciudat ...sa se numeasca om! ... Pentru a ne da valoare...
Ce stiu cu siguranta... e ca l-am intalnit pe potecile sufletului meu gol... si pustiit, unde eram mai mult prin noapte... mai mult spre haos... si s-a prezentat...
Daca as vorbi acum despre El, ar insemna BIOGRAFIE si asta este totusi o bataie de cap, pentru ca nu pot spune de locuri sau zile de nastere sau de scoala, familie sau zile de doliu, nu pot aminti nimic de formarea Lui... e putin mai greu...
Asa ca trebuie sa ramana ... despre Cineva... si TU si EU sa ajungem la acel Cineva, ce doar El poate sa aseze in acceptamant, in ideologie, in materaializarea traiului, in filosofia de viata... doar El... poate sa se aseze! Abia atunci... as putea sa initiez timid... despre CINEVA!

sarbatoare

Astazi mi-a trecut viata pe la poarta trairilor mele...
Suficient de aproape, cat sa ii simt prezenta...
Destul de putin cat sa ii vad importanta!
Ca un fulger am vazut drumul ei, pe la mine..
de la prima amintire...
cand persoane dragi inca mai existau,
cand lucruri si locuri abia se infiripau pentru memoria de altadata!
Totul era acolo si totusi trecuse!
Nostalgia anilor adugati, inseamna de fapt durerea anilor trecuti!
Nu ar fi demn sa orpim timpul, dar nici just nu este sa il pierdem...
Pentru ca pierderea lui de fapt vine din pierderea noastra!
Chiar daca este putin cate putin...
clipa dupa clipa, ceas dupa ceas
zi cu zi, apoi an dupa an!
Ma vad stapan doar pe ceva atat de neinsemnat si nedefinit!
Si totusi este important pentru ca in aceste clipe
intelgem existenta,
ca o umezire a buzelor intr-un desert de milenii!
Raman... pentru moment...
vazand jocurile de copil, imbujorarile,
timpul cand am inceput sa asez idei,
timpuri cand inima mea a inceput sa bata diferit in functie de persoane!
Vad toate acum... cand viata mea este sarbatorita!
Cand viata imi atrage atentia ca este... si ca acum
este dovada unui ilustru ... ganditor ce poate sa
isi faureasc zborul... spre infinit!
Acolo unde timpul va trece, dar fara sa ia si viata...
ci doar sa adauge la ea... vesnicia
in nemurire palpabila!!!
E ciudat ca viata inseamna bucurie... si este...
dar nu fara indumnezeirea trairii!
Nu cantam doar ce poate omul! Atunci ar deveni jale.
cantam SARBATOAREA VIETII tocmai pentru ca EL, DUMNEZEU, A FOST PRIMUL!
care cu adevarat a trait!

linistea noastra

Trec multe clipe in care cuvintele nu se mai aseaza nicaieri...
Ce anume aduce omul la tacere... sa fie oare ciclicitatea vietii? Aducerea aminte a lumii atunci cand doar cerea absorbirea ei (referire la primii ani de viata), decat descrierea ei...
Sa fie oare omul ingenunchiat in nestemata descoperire a divinului sau perplexul existential atat de des intalnit in ultimii ani?!
De ce omul tace?! Asta nu ne-am invatat decat prin conflict! Prima tacere de obicei arata aprobarea blestemului (Geneza 3)... ca de altfel inainte de primirea creatiei... totul era nu numai pustiu si gol dar si tacut!
Demersul exprimarii intalneste ratiunea tacerii! De obicei asa am vrea noi sa nu exprimam aceasta realitate...
Cat de cuprinzator ar fi existentialul gandirii daca nu ar fi exprimat? Dar cat ar fi daca ar fi rationalizat prin tacere?
Ar trebui sa tacem mai des... nu ca nu avem ce exprima (idioma unica in majoritatea cazurilor explicitarii tacerii), ci ca faptele unori ar trebui sa cuprinda in bratele adaci si tacerea... ca o obiectivitate de caracter!
Tacerea este precedentul creatiei... dar uneori este urmarea recrearii.
Ne place jocul cuvintelor mai mult decat lacrima ori cantecul tacerii?
De cele mai multe ori cand vorbesc eu... tace EL!
Asa ca El mi-a aratat o zi in care El tace prin cuvintele TATALUI, si de obicei noaptea nu il vedem pe Christos... In schimb atunci TACEA pentru a afla ce ar dori TATA sa fie asezat in cuvinte (rostite sau facute) pentru urmatoarea zi a creatiei!

Tacerea este un mister... vine din vesnicii cand a stiut sa creeze stiind riscurile... cand a stiut de salvare si a tacut chiar si cand era dus la indeplinire prin moartea Lui...
Tacerea inseamna un fel de intrupare... cuvantul este intrupat in tacerea exprimarii empirice a realitatii ce transmite dincolo de tacere, ceea ce inima sau sufletul are!