lacrima rece

Visul cauta oameni ce ar putea sa il poarte cu onoarea curata ce il poate face realitate...
Nu este o slabiciune, nici o scaldare in imposibilitatea fauririi!
Este un plan, realizat, ce mintea il repeta, asa cum poarta repeta pentru oricine deschiderea ei... Omul aseaza conditia ce o are, pentru ceva cu mult peste... uneori fara a intelege demersul, ori gustul real al realitatii visate...
dar totusi viseaza sa fie acolo, sa aiba, sa devina, sa fie cu...
Nu vorbesc de o realitate pierduta, si retraita prin vis...
vorbesc de un prezent fara acea realitate din viitor pe care fiinta o doreste cu atata ardoare, incat cugeta, gandeste, nu se opreste in a aseza gustul ei acum, cand este uneori atat de departe si atat de strain, uneori este chiar utopic ori ineptie... visul ce il poarta gandul cu el...
si totusi traim acest moment, in prezent dar totusi atat de bine asezat in viitor...
Cum se poate asta? Fara sa te amagesti?
Visam ca as putea iubi acea fiinta... acea domnisoara, si ca ar putea sa ma priveasca si ea cum o privesc eu... si ... m-a privit... si m-a iubit1
Visam ca as putea aseza pasul... in acele locuri departate, cu pamantul rosu, cu oamenii aceia atat de nestiuti de noi decat in clipuri sau enciclopedii ale saraciei... si pasul mi-a fost asezat...
Visam ca se poate sa iti asezi trupul printre nori... o pasare de metal, pe geamurile careia la mare inaltime ochii imi intalneau lacrima rece a ei... si eram printre nori ori deasupra lor... si era mai mult decat vis...

Asa ca am incercat sa visez... ca sa lupta mai mult decat mintea mea nu isi putea imagina trairea visului...
Pana cand ... o stare de vis traita aici, mi-a atras atentia... o lume curata spre inima mea , un adevar in mintea mea ce imi atragea atentia frumosului... adancului... o persoana ... ce Persoana... nu am visat niciodata atat de real in intalnirea mea cu El ca o pregustare a unui timp fara de pendula!

Am inteles un alt fel de vis, ce cauta in lacrimile mele reci, un zbor printre oameni si gandurile lor, un zbor prabusit, pentru a putea lasa trupul meu, pornit inca din strafundul meu catre lumea ascunsa de ochii trufasi si nesinceri... Lume ascunsa de oamenii ce nu mai viseaza deasupra conditii lor... ce se complac in absolutul uman de visare...
Visul adevarat este o realitate, ce poarta parfumul ca un dor nesfarsit dar finit plin implinirea lui...
Nu visa zborul omului spre om, ci mai degraba un zbor iubit dinspre tine, strainul... spre El... implinirea de ieri, de azi si pentru un maine doar al tau!!!!
Si astfel, o realitate straina, a ajuns in tine traita, a devenit visul atat de mult depasind visarea...
ca atunci cand in dorinta de zbor, pasesti peste nori... si privesti coplesit lacrima rece a geamului oval... ce te poarta acolo unde sufletul tau de atatea ori s-a desfatat... atat de demult, atat de diferit, atat de iubit DAR atat de real...