Viitorul

Ma gândesc la ceva ce întotdeauna crează probleme… Viitorul. Cu toate că există industrii pentru a distruge viitorul, sau pentru a-l crea doar la nivelul unui moto, gen campanii electorale, sau publicitare…
Rari au fost cei ce au înțeles însemnătatea unui prezent în care exprimi viitorul. Riscul de a rămâne nu un anonim ci un înșelător.
Fiecare generația are beneficiile ei, uneori bazându-se pe ceea ce au dat predecesorii.
Dar viitorul uneori consumă mult din energiile prezente. Extrema cealaltă este să vezi doar un simplist Carpe Diem, trăiește clipa.
Uimitor este că ambele extreme sunt făcute pe baza afirmațiilor Bibliei. Importanța viitorului, determinat de un prezent. Cu toate că viitorul, în imaginea Bibliei ține mai mult de a lăsa prezentul condus de Dumnezeu, pentru că doar Dumnezeu este responsabil de viitor. Idioma credinței. Cercetarea viitorului are sens doar când este în ceea ce privește lucrarea Lui.
Cum este just să te raportezi la viitor?
Cauză-efect, în felul acesta se crează probleme care țin de tradiție.
Prezent complex, nedeterminat, nedetarminant ar fi următoarea paradigmă, poate având la bază viziunea ciclică a vieții. Cu sau fără ajutorul tău ajungi în prezent. Poate aceasta a creat cea mai mare problemă în ce privește problematica predestinației în lumea protestantă. Diferențe sunt mici în ce privește alegerea sau indiferența.
Cert este că nu puteam alege trecutul nostru, putem alege rpezentul și sigur putem să influențăm viitorul. Change we need a avut un efect uimitor asupra oamenilor, un slogan de premiu Nobel, nu?
Fără să vrem există o cauză efect, chiar și în ceea ce privește viitorul, viața și moartea. Nu în sensul păcatului originar, de care sunt responsabil eu, acum. Viziunea prezentului și a vieții în cultura și realitatea creștină este nu una ciclică ci una liniară, ce merge spre un moment, spre un viitor știut de Dumnezeu, așteptat de oamenii ce au ochii deschiși pentru aceasta.

comunicare

Mai stii cat a trecut...
de la ultimul cuvant...
mai stii cat de intensa a fost conversatia?

Comunicam, multe, ori putine... putine lucruri, ganduri, sentimente din noi!
Aceasta nu stiu cum sa o interpretez.

La oameni da de gandit... oare cum este la SINGURL ce stie ce este in afara si in interiorul nostru, in materie de comunicare!

Mai stii cat a trecut?
de la ultimul cuvant?! Adevarat cuvant! nu doar ceva neexprimabil, ori ireal cu ce esti!

Aceasta ne face oameni. Asa ca uitati-va atenti la voi, in ultimele ore. Cu cine ai comunicat? Atunci a fost ultima data cand a fost omul.
...Suna normal! Dar totusi este incorect.
...Cand a fost ultima data cand ai vorbit cu EL? De fapt atunci a fost ultima data cand am fost oameni. Doar in felul acesta esti om, in legatura cu EL, Creatorul. Nu redefiniti umanitatea pe neadevaruri. Nu negati. Sunt suficiente argumente impotriva, dar sunt coplesitoare si cele pentru.
Cand ai folosit CUVANTUL? Ultima oara!?
El a spus odată că fără Dumnezeu, S-A SFARSIT! Aceasta sunea EL, CUVANTUL!!!

odata... si o zi...

E trist că viața nu rezervă nici o ciornă
În căutare ei de spațiu, timp, purtare,
Niște bătăi de aripi ce se frâng în zbor…
O clipă din întinsa ei visare…

O dragul meu, ce-ai fost odată om,
Iubitul fiu, sau frate, rudă, tânăr,
Ca vântul ce îmi scutură din pom…
Așa rămâi acum purtat pe umăr…

Mi-aș fi dorit să te cunosc mai mult,
Mai bine, în priviri în joacă și în glas,
Puțin mai mult din ce-ai avut pe cale,
În viața ta aici, în scurt popas…

Dar lacrima a fulgerat în minte-aievea,
O rană prea adâncă de purtat,
Tu Elvis, într-o clipă prea amară
Ni te-ai oprit, pentru vecie tânăr, neuitat.

Rămâne un surâs de-al tău în zorii dimineții
Cărarea unei vieți trăită ca o clipă,
O floare ce deschide pentru înc-o zi,
Mult pre intens și fără de risipă…

Rămânem încă amuțiți în propria murire,
Regret, cuprinși de-acum de dorul tău…
Cu ochii ațintiți în vis de nemurire,
În timp ce scurt și rece este-apusul tău!

D.B. vineri, 9 aprilie 2010
in amintirea ta, Elvis

ce Iti dam noi

Te-am lăsat printre ei,
Ca un miel între lupi,
Tu iubit între toți,
Jos doar ură primind…

Ochii tăi ce-au iubit,
Iar acum lăcrimând,
Pentru oameni la toți
Că îi ierți tot strigând…

Ai venit la ai Tăi,
Casa lor dată-n dar
Și acasă la noi
Te-am făcut un tâlhar.

Ce putem să îți dăm,
Mai puțin ori mai mult
Doar ce suntem aici,
Din păcatului cult.

Am votat să trăim,
Tu să mori chinuit
Răzbunând neștiut
În adâncu-Ți iubit.

Te-am lăsat părăsit,
Izolat de curat,
Înălțat, nu ca noi,
În mormânt așezat.

Dacă tu nu plecai,
Tot așa am fi dat,
Astăzi suntem mai răi,
Trupul tău sfâșiat.

Dar trăiesc într-o zi,
Când primesc îndoit,
Eu străpuns, chinuit…
Dar nespus de iubit…

Și ne porți către cer
Cu adânc de popas,
Un curat tot crescând
Amintiri, în prezent…
ce ne-atrage la Tine Acas.

demersuri semnificative

Sunt momente cand nicaieri-ul chiar este un loc...
Sau cand nu imi pasa... chiar arata un sentiment...
Sunt momente in viata cand pur si simplu traiesti... constientizezi asta, dar demersul pentru a o face valoroasa lipseste...
Intotdeauna atitudinea aceasta este generata de extreme... extrema fericirii absolute, definita ca indragostire, ca promotor al unei iubiri, ori cea a dezamagirii sporadice, sau unori finale, ca promotor al nihilismului...
Nu stiu cum se aduna picatura cu picatura de viata pentru aceste extreme...
- stiu doar ca prima poate oferi un sens al vietii, un viitor, continuitate, chiar nemurire cand te uiti la produsul unei iubiri, ce se poarta din amandoi pentru un al treilea, dar nelimitat... se poate de asemenea lipsi de consistenta, din desele trairi... ajungand intr-un final la o incapacitate de a mai vedea in iubire, viitor, ci doar prezent, si de cele mai multe ori egoism...
- stiu doar ca a doua poate lipsi de sens viata, atat de crunt, atat de adanc incat nu mai poti decat sa unesti cu mintea realitatea... si pentru asta... nu exista iertare... pentru ca nu exista cauza...
Cautarea fericirii este nu o datorie, ci un dat... un dat nu doar pentru inocenta... ci un dat al existentialismului! Nu pot gandi decat intre barierele intelegerii mele, limitate... a ceea ce este sensul vietii.
Viata este un drum spre o realitate superioara... Trebuie sa cauti pe Cineva in masura sa poata garanta asta. Omul este sortit esecului.
Cineva, creand viata a dat omului sansa sa existe... si nu poti exista pentru nimic... ci existi pentru ceva, pentru cineva!
Uneori e greu sa te regasesti in acest demers divin, dar tocmai aici omul pierde semnalul: pentru ca il gasesti cand cauti din toata inima. Cand vei iubi existenta ca dat, atunci vei gasi sesul... (Ca sa nu provoc pesimism ma retrag spre locuri cand chair unii au devenit martiri, nu pentru ei, ci pentru Cineva...)
Ciudat este ca viata nu este in a cauta existenta sau fericirea, ci in a te lasa gasit de Cel ce o poate implini. Aici este greseala oamenilor, cand privesc mai mult in jos decat in sus. Cred ca si ei, ca si alte fiinte, sunt tot intr-o lupta de a castiga, a supravietui, in care tu, este centrul existentei si singurul responsabil de ea, ca doar pe tine te stii cel mai bine (cuget deci exist). Dar mintea mea batjocoreste nimicul ce este aseszat ca loc de gandire, sau de iubit.
Cand ridic ochii, astepti sa fii gasit. Si esti. cel putin unii, uneori atat de putin, cari privesc nu numai pentru a ramane profund impresionati de spatiu, sau de echilibrul naturii, ci si de supremul inteligentei ce sustine toate acestea. Se cere cu necesitate ca noi sa fim finitul si nu infinitul.
Finitul cuprins este sensul vietii. Eu in scoala vietii cu Cineva care poate sa imi dea fericire.

mai mult...

privesc cu ochii mei,
cum mugurul aseaza peste zare,
premiza pentru viitoare floare,
ase se naste totul
in nentelesuri fara de visare,
ca un privit spre aburul din zare!!
raman cu ochii lacrimand
cum canta viata care vine pe pamant...
sub ochii mei cum altii trec, si altii vin
sub jocul zileleor inspre sublim
...raman si altii trec,
cum trec, altii raman!
privesc cum aripile bat inaltul,
cum pasul trece trecatori spre culmi,
cum tot aduni
din nemurire viata,
ca mai apoi tot traiesti,
in rasarit, ori spre apus...
cum sorele coboara ...
pentru tine,
cand pentru altii se ridica!
Si tot așa… o viața este-atat de mică!...
Te las să vezi, un abur, ori o zare…
O pasăre din zile, călătoare…
Așa suntem, și de n-ar fi fost El,
Am fi rămas un speach fără un țel…
Dar viața noastră este lacrimă, zenit…
Spre ceea ce în om este sădit,
O zi, un an, o veșnicie…
Un dor din Dumnezeu să fie!