E trist că viața nu rezervă nici o ciornă
În căutare ei de spațiu, timp, purtare,
Niște bătăi de aripi ce se frâng în zbor…
O clipă din întinsa ei visare…
O dragul meu, ce-ai fost odată om,
Iubitul fiu, sau frate, rudă, tânăr,
Ca vântul ce îmi scutură din pom…
Așa rămâi acum purtat pe umăr…
Mi-aș fi dorit să te cunosc mai mult,
Mai bine, în priviri în joacă și în glas,
Puțin mai mult din ce-ai avut pe cale,
În viața ta aici, în scurt popas…
Dar lacrima a fulgerat în minte-aievea,
O rană prea adâncă de purtat,
Tu Elvis, într-o clipă prea amară
Ni te-ai oprit, pentru vecie tânăr, neuitat.
Rămâne un surâs de-al tău în zorii dimineții
Cărarea unei vieți trăită ca o clipă,
O floare ce deschide pentru înc-o zi,
Mult pre intens și fără de risipă…
Rămânem încă amuțiți în propria murire,
Regret, cuprinși de-acum de dorul tău…
Cu ochii ațintiți în vis de nemurire,
În timp ce scurt și rece este-apusul tău!
D.B. vineri, 9 aprilie 2010
in amintirea ta, Elvis
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu