despre NASTERE și Cântec

Ne bucurăm să fim împreună în gânduri pentru câteva clipe într-o seară ce îți propune să așeze în inima și mintea noastră un eveniment, petrecut în istorie acum aprox 2006 ani.

Nu este ziua exacta a sărbătorii mondiale dar după cum se pre bine cunoaște nici data de 25 nu este ziua exactă, ci mai mult o convenție de comun acceptată.

Creștinii nu prea sărbătoreau zile de naștere, nu avem nici un document că se făcea lucrul acesta în primele 3 secole, dar de aceea mai mult decât toate, am vrea să vă spunem că această seară își propune să sărbătorească o Persoană.

O Persoană care prin naștere dar mai ales prin viață și moarte a fost o minune, cu toate că a fost o realitate. Iisus Christos este real, viu, de găsit atunci când inima îl caută…

Referirile la acest eveniment veți vedea că fac aluzie la această realitate a trăirii Lui, curate, înălțătoare, a revoluției socială pe care a produs-o existența Lui.

Cuvântul, singurul cuvânt așezat pentru întraga-i existență este IUBIRE. El l-a redefinit, la explorat complet în trăire și l-a făcut piedestal al virtuților umane, deci ale creștinului și implicit ale creștinismului însăși...

Bucuria nașterii este exprimata ca o așezare pe același țărâm atât a ființelor crești cât și a oamenilor. O unitate indivizibilă inseparabilă produsă încă o dată și de această data mai vizibil și mai mult, odată cu nașterea Mântuitorului.

Iisus Christos nu și-a propus atât de mult ca să îi fie sărbătorită o zi, ci pentru oameni, întrega viața a Lui să fie o sărbătoare zilnică de trăire.

Asociem acestă sera încheierii unui an, meditației, introspecției, deciziilor și înălțării spirituale ce dorim să ne poarte către timpul ce ne rămâne înainte!

Muzica este o trăire în sine, este o înălțime a sunetelor, a armoniilor complete și inteligente intrinsec. Dar atunci când este asociată și cu Persoana Sfântului și Singurului Dumnezeu Iisus Christos atunci devine nu numai artă și frumusețe, dar devine cu atât mai mult închinare, reverență!

SENS

Sunetul cald de armonii e dialog ceresc,
Este din voi spre noi, chemarea către veșnicie
Nimic nu poartă mai profund din Chipul Lui,
Si tot-odată sufletul către înalt să vie!

Să spuneți de la inimă și suflet
E drum de mers spre nemurire
Nu pregetați să luați cu voi spre cer
Si duh și dor și multa Lui jertfire!

Să ne purtați cu voi în armonii divine
E visul ce va deveni realitate
Ne spargeți vasul de trăiri meschine
Să înălțați în noi vise de mult uitate!

SENS, armonie, vieții cu Christos cântați,
Eternul zugrăvit în vers, complet, intens
Nicicând și noi… și voi să nu uitați…
Suntem cu Dumnezeu pe-același SENS!

Mireasma ta de viață, ca un parfum de dor
Atinge traiul nostru, eternul vis de zbor,
Rostești cuvinte calde, iubești profund, delipn
In casa ta e soare, se pleacă alții vin...
Nicicând să nu uiți dragul de Dumnezeul tău
Ești nestemată piatră, Tu ești copilul Său.
La margine de veacuri așteaptă-L nencetat...
Aripile prin vânturi, către înalt ce bat!!

Marinelei Banu, decembrie 11, 2011

Ești mâna ce ajută omul care merge greu
Si sufletul curat, copil mereu.
Te-așteaptă Dumnezeu să îl slujești deplin,
Entuziasm și joacă și stângăcii, din plin
Rămâi să porți Cuvântul lui spre veșnicie
Aceiași năzuință de acum, aceiași bucurie!


Esterei Virginia Petrea

Nou

Ți-am văzut chipul întâia dată,
E drept că TATA te știe,
Acum Dumnezeu vi l-a arătat și vouă...
În grijă să vă fie!

Erai așezat între palme și pleoape,
Mic cum arată viața,
Așezată lângă veșnicie...
Clipele îți vântură fața!

Aș vrea să crești către cer...
Unde oamenii devin nemuritori...
Să rămâi mic, în ochii LUI,
Spre-ai Edenului zori!

Și amândoi frățiori... să ne numărați anii...
Să ne urmați veșnicia...
Lângă TATĂL, și toți dragii voștri,
Arătând podul ce-a legat copilăria.

lui Alexandru Fabio Cristea, dinspre decembire 11, 2010
Antonio Flavius Cristea

Între vremi

De multe ori eu mă întreb,
e prea devreme
ori este târziu
Că zborul meu spre cer,
A mai uitat pe alții să mai cheme
Și bate rar, spre jos, înspre pustiu!

De multe ori mă-ntreb
Mai este traiul meu,
În mersul cerului
Că ce iubesc a asfințit de mult
Și ei mă-nvață, și eu tot ascult,
Cum să trăiesc valoarea efemerului!

Și zac, o floare fără rădăcină,
și nu mă mai întreb,
ori e târziu,
că frunza este ruginită
și trunchiul meu călcat la margine de drum,
stă nemișcat, când ar putea trăi acum!

Și stând lovit sub propria povară
un Grădinar, cu mâna în tărână
Nainte de-a fi prea târziu,
M-a așezatîn fața casei Lui
de unde am ieșit întâia dată
Să fiu o floare pentru alții în buchetul Lui.

Clipire in noapte!!!

Am privit pe fereastră o noapte...
Din casa mea, pierdută de prin veșnicie...
Rămasă acum o viață, o singură viață
Să fie!

Un singur staul din satul meu
A primit un Copil să se nască...
În casa mea, o zi obișnuită...
Cum se lasă!

O noapte cu răsunet dincolo de ani
A unui simplu copil, născut printre miei,
Dar totuși uitat, uitat de toți
Și El...venit pentru-ai mei

Pe fereastra mea, pe cer, o stea a strălucit mai tare,
Și lumina, imaginea celestă, doar o dată.
Părinți, emoții, dar din profeție...
Și totuși Dumnezeu ca TATĂ!

Am privit cum Născutul trăiește în lumea mea,
Cam singur... Curat... e ca vis ce macină a nostalgie...
M-am întâlnit între trecutul și viitorul pierdut,
De om, cum să fie...

Am privit pe fereastra în noapte
Cum îngeri tresăltau de bucurie,
Iar noi, comerț, o simplă zi, ori unii chiar teologie...
Urare să fie...

Si lacrima lui, de sânge varsată
De Om, Dumnezeu, vesnicia cu casa noastra o leaga...
De prin sat, cam nimeni n-a venit la staul sa-L vada...
...Copil
Si totusi n-au vrut sa mai traiasca asa,
Ca si noi, in prima noastra adiere nascuți, in Eden...
L-au vazut strainii: magii, păstorii,
De departe căutând, sau doar ascultând...
Până și demoni au știut și-au lovit,
Până când din prunc, de față cu mulți, Christos a murit.

Privesc de pe fereastra casei mele,
Cum toti sunt trecatori... si-mi da fiori,
Ca-n casa mea, sub clarul Lui de stele,
Strainul sunt eu...
De El, de Dumnezeu!