Am privit pe fereastră o noapte...
Din casa mea, pierdută de prin veșnicie...
Rămasă acum o viață, o singură viață
Să fie!
Un singur staul din satul meu
A primit un Copil să se nască...
În casa mea, o zi obișnuită...
Cum se lasă!
O noapte cu răsunet dincolo de ani
A unui simplu copil, născut printre miei,
Dar totuși uitat, uitat de toți
Și El...venit pentru-ai mei
Pe fereastra mea, pe cer, o stea a strălucit mai tare,
Și lumina, imaginea celestă, doar o dată.
Părinți, emoții, dar din profeție...
Și totuși Dumnezeu ca TATĂ!
Am privit cum Născutul trăiește în lumea mea,
Cam singur... Curat... e ca vis ce macină a nostalgie...
M-am întâlnit între trecutul și viitorul pierdut,
De om, cum să fie...
Am privit pe fereastra în noapte
Cum îngeri tresăltau de bucurie,
Iar noi, comerț, o simplă zi, ori unii chiar teologie...
Urare să fie...
Si lacrima lui, de sânge varsată
De Om, Dumnezeu, vesnicia cu casa noastra o leaga...
De prin sat, cam nimeni n-a venit la staul sa-L vada...
...Copil
Si totusi n-au vrut sa mai traiasca asa,
Ca si noi, in prima noastra adiere nascuți, in Eden...
L-au vazut strainii: magii, păstorii,
De departe căutând, sau doar ascultând...
Până și demoni au știut și-au lovit,
Până când din prunc, de față cu mulți, Christos a murit.
Privesc de pe fereastra casei mele,
Cum toti sunt trecatori... si-mi da fiori,
Ca-n casa mea, sub clarul Lui de stele,
Strainul sunt eu...
De El, de Dumnezeu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu