Pasesc printre porțile casei copilăriei mele
Odată era cant si 'inalt' impletit asezat,
Amintiri ce n-au fost, mi-au năpădit trăirea
Surprins în ele, timid si suav lacrimat!
Cum aș putea să neg valoarea unui loc,
Înaltul ce mi l-a dat pacea de-acolo
Cu mult dor de veacuri trecute privesc
Lucrurile ce demult am început să le iubesc
Mi-e dor de timpul ce odată a fost
în care cu Tata, locuiam la un loc
Strâns uniți în brațele Lui ne-ncetat
Viața înaltă și intensă de foc.
Când văd bunătatea și gânduri frumoase,
Când văd ajutor și brațe unite
Când pacea și jocul ori cuvinte duioase...
Atunci ... eu exist în valori infinite!
Răbdarea, și fratele ce ridică pe altul,
Iertarea, și sora ce vorbește de bine,
Privirea, copii ce devenim cât înaltul...
Trăiesc pentru-a cum, în timpul ce vine.
Când exist prea intens pentru locul acesta
Prea străin, în durutul zilelor noastre,
Eu de fapt poposesc mai aproape de casă,
Nu de-aici, ci de cerul ascuns printre astre...
E greu... pe pământul doar pătat de iubire,
E mult... între ieri și veacuri dorite,
Dar acum... eu mă-ntorc să trăiesc lângă Tata,
Și mereu, să respir veșnicii fericite.
Onești, duminică decembrie, 22, 2012.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu