Ascult... cuvinte...
de cativa zeci de ani m-am obisnuit si cu vorba, si cu lipsa ei.
Amandoua intr-un fel sunt comunicare.
daca te bucuri doar de tacere, parca lipseste ceva...
daca te incanta doar cuvintele, fara tacere... si asta face obiect de neobisnuit!
Ambele ma surprind din cand in cand.
Nu stiu cum dar uneori tacerea imi aseaza gandurile, fara a fi rostite...
Uneori cuvantul imi asterne nevoia tacerii... nu absolute...
Vorba... cuvantul imi surprinde din cand in cand mintea, alteori inima... si chiar amandoua!!
Aceasta ne pastreaza mereu unici... oricat am semana in exprimari... ceea ce ne impresioneaza ramane doar o traire a absolutului in intelegere... si aici tind spre egoism!! La fel este regula si in exprimarea personala, ca parte a cuvantarii!
Nu vreau decat Cuvantul care sa imi dezvolte increderea in infinit! aici sufletul meu gaseste cel putin drumul vesniciei.
Te-astept!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu