Traim atat de putin.
Si un copac traieste mai mult decat noi. Comparativ cu alte creaturi, specii, traim destul de mult.
Insa legati de Creator, prin definitia noastra, ontologic, se justifica nemurirea ca nazuinta; fara comparatii absurde (teologic), cu logica sau nu, justificate, sau mai putin.
Oameni! Locuinte!
Am deschis inima mea, intr-o seara cu luna plina, feerica, cu frig cat sa nu uiti ca e iarna. Un fel de 'rest de ani', pierdere si castig. Un ultim si irepetabil decembrie 2015.
Glasuri ce pareau ca vin din alta lume, spre lumea noastra, cu si despre o Persoana, ce indraznesc sa spun, pare mai mult vis decat realitate.
Am intrat in curtea oamenilor, si chiar in casele lor.
Ne izolam in locuinte, asa cum ne izolam in sufletele noastre.
Mai spargem gheata, ocazional, tot manati de o forta cu mesaj divin.
Am urmarit urzeala umanitatii, unul spre celalalt, insumand suferite din trairile lor, traind bucurii din lacrimile lor.
In franturi de realitati pe cale de disparitie, ca si insemnatate, Dumnezeu incearca sa ne uneasca dinspre El, spre noi, oamenii, unul spre celalalt.
Trebuie sa sparga zidurile inalte ale sufletului nostru, cu porti ferecate, cu interfoane si camere la intrare, pentru a vorbi aceiasi limba, indiferent de educatie, convingeri, statut.
Sufletul uman traieste din ce in ce mai singur, din ce in ce mai putin.
Comunitati de oameni sunt din ce in ce mai rare.
Comuintati de ingeri, trimisi de Tatal, au spus oamenilor de "Slava lui Dumnezeu in locurile preainalte, si pace pe pamant intre oamenii placuti Lui."
Traim atat de putin ca oameni, pentru ca astfel de locuri, au ramas preainalte, pentru a fi traite.
Peste veacuri, glasul lor recreaza cate putin oamenii; spre invesnicire.
Onesti, vineri, decembrie 25, 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu