E trist ca aceasta latura a cunoasterii minimalizeaza uneori si procesul, si fiinta. Sau cand cunoasterea devine una superficila, si limitata doar la actiuni ale persoanelor, spre un continut de pura barfa sau comportament neetic si imoral.
Cunoasterea in sine urmareste dezvoltarea fiintei, de la nivel intelectual spre celelalte aspecte ale fiintei. Cunoasterea este procesul in care omul se angajeaza in a urmari conexiuni si intelegeri ale diferitelor obiecte de studiu. E un angajament de a descoperi, de a cerceta, de a cuprinde cat mai mult din sfera necuprinsa pana la momentul tau ca individ.
Cunoasterea adevarata ne arata de asemenea, limitele intelegerii umane.
Aceaste limite au totdeauna spatiu, intr un mod inteligent, abstract si personal, pentru moral, imaterial. Cunoasterea poate crea singuratate, indiferenta in complexitatea lucrurilor, sau un entuziasm in progres ori regres. Cunoasterea de asemenea inseamna un altul, ca minim de impartasire si sens.
De fapt cel mai nobil aspect al cunoasterii este descoperirea Lui, a Creatorului. E nevoie de un om moral, si cinstit pentru a te lasa depasit de cunoastere, coplesit de cunoasterea ce vine prin revelatie. Realitatea in cunoasterea morala, cu aspecte teologice, in conditiile actuale, este completa si pe culmi de vesnicie, dinspre un 'preinfinit', spre dorinta nemuririi. Realitatea cunoasterii sustenabile prin infinit transforma si poarta fiinta spre nemurire!
vineri, iunie 3, 2016 Onesti
