Privesc oamenii.
E un proces intre asteptare si analiza.
De la atomul cel atat de mic, ca o carte deschisa, aruncand joc, curatie, spontaneitate si inters pentru tot si toate, pana la fiinta ce trece incaruntita ce pare ca a comprimat in fiecare clipa existenta. Toti trec.
Nimeni nu doreste sa se opreasca. Mici exceptii fac copiii. Ei pot opri timpul si viata in loc, ca o expresie a eternitatii timpului prezent.
Restul nu!
Nu pot. Merg de la un punct spre un alt punct. Ca o expeditie permanentizata a alergarii dinspre si spre ceva. Sau poate cineva.
Totul se rostogoleste. Din cand in cand drumul e infrumusetat de zambetul intalnirii. O farama de vesnicie ce reflecta iubirea, bucuria, tresarirea. Cuvinte se rostesc ca o exprimare in necuprinsul timpului in care fiecare a trait independent de celalat.
Si aceasta intalnire lasa reverberatii nebanuite sufletului uman.
Suntem pe drumuri diferite.
Inca te astept!
Onesti, joi, septembrie 15, 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu