Nu mai am cuvinte!
E Zi fara apus!
Invat sa sufar intens! Nu ca o alegere!
Astazi am fost in gerul napraznic de ora 8:30 intr-un loc unde muzica a murit, cum era si cazul.
Singur! M-am simtit atat de singur. Ca niciodata!
Era tacerea! Prea multa liniste. Am simtit propriile lacrimi inainte sa se rostogoleasca. Plecand din inima atat de indurerata, am auzit cum propriile ganduri calcau zapada scartaind.
Cu o zi inainte am vazut ultima imbratisare, si ultima privire.
Acum am inteles cat de adanca e prietenia.
Am esuat sa te ajut in vreun fel, deplin prieten drag! Si asta doare!
Doare pana spre prabusire. Nevindecabil!
Am privit neputincios zile cum speranta ta privea langa vise comune, atat de mult asteptate impreuna.
Cat de mult as fi dorit sa fi oferit mai mult. Din credinta Lui, sa fi putut rosti mai mult, ca El!
Iarta-ma!
Vesnicia este atat de aproape de tine! La o sclipire de inviere!
Si cumva mult prea devreme ai rapus darul ce erai in viata tuturor.
De aceea ramai ca o zi fara apus! Irepetabil. De neinlocuit! Singura data cand ai putut tu sa ranesti a fost acum!
Daca as fi putut as fi oprit ziua ta, ultima zi, sa nu mai apuna nicicand. Dar n-am putut. Si asta doare!
Nu stiu de ce atat de mult, atat de intens! In crescendo!
Ramanem!
Joi, ianuarie 19, 2017 Onesti
joi, 19 ianuarie 2017
Lacrima!
Lacrimã
Am plâns!
Povara inimii rãnite-n început ori miez de noapte...
Cântecul nemuririi, râmane de trait!
Acum abia strãpung doar soapte,
Sunt prea sãtul,
Si trupul mi-este greu înmãrmurit!
Tot plâng!
Privirea ta, a lor...
Un ne-nteles adanc, si de copil,
Adunã suferinta peste zile si chemãri,
Sunt nesãtul de clipe si visãri...
Pânã ce inima rãnit-a fost!
Si prãbusit, însingurat, flãmând...j
Astept!
Sunt lacrimi, printre picurii de ger,
Amestecate-n ingeri si cu aripile lor.
Par înghetate in clipocit si dor!
...A amutit vazduhul întelept!
E rece!
O lacrimã mai cade ne-ntrerupt,
De sânge!
E chiar la margine de veacuri, si de drum...
O cruce! Ori e totul... ori e fum!
E rece si astept!
Iar plâng...
Sunt iar cuprins, cu pasul drept,
Imbrãtisat in moartea Lui!
Trãiesc...
Sau mor!
Cãci vreau mai mult sa-L înteleg,
Si... sã-i rãspund la:
Te iubesc!
Cornel & Gabriela Nechita !
No more words
Marti, ianuarie 17, 2017- Onesti
Am plâns!
Povara inimii rãnite-n început ori miez de noapte...
Cântecul nemuririi, râmane de trait!
Acum abia strãpung doar soapte,
Sunt prea sãtul,
Si trupul mi-este greu înmãrmurit!
Tot plâng!
Privirea ta, a lor...
Un ne-nteles adanc, si de copil,
Adunã suferinta peste zile si chemãri,
Sunt nesãtul de clipe si visãri...
Pânã ce inima rãnit-a fost!
Si prãbusit, însingurat, flãmând...j
Astept!
Sunt lacrimi, printre picurii de ger,
Amestecate-n ingeri si cu aripile lor.
Par înghetate in clipocit si dor!
...A amutit vazduhul întelept!
E rece!
O lacrimã mai cade ne-ntrerupt,
De sânge!
E chiar la margine de veacuri, si de drum...
O cruce! Ori e totul... ori e fum!
E rece si astept!
Iar plâng...
Sunt iar cuprins, cu pasul drept,
Imbrãtisat in moartea Lui!
Trãiesc...
Sau mor!
Cãci vreau mai mult sa-L înteleg,
Si... sã-i rãspund la:
Te iubesc!
Cornel & Gabriela Nechita !
No more words
Marti, ianuarie 17, 2017- Onesti
luni, 2 ianuarie 2017
Ganduri de seara!
Gânduri în apus!
Mi-e dor de focul de la gura sobei!
De ei, adunati nu sã priveasca la Tv/Pc sau fiecare în mobil, ci unul spre altul, chip si cuvânt.
Mi-e dor de voi, zile de sanius! Nu de zgomotul jocurilor online.
Mi-e dor sã privesc pe geamul de la tren. Pierdut în zare, printre ganduri, si furat în priviri de case sau oameni ce rãsar pe drumul ochilor încântati de naturã.
Mi-e dor sã cânt, nu doar sã ascult itunes sau youtube.
Mi-e dor de ochii asezati în carte, da, cu miros de carte, cu fosnet de paginã, cu pagina îndoitã la colt, pentru semn, si cu foaia ce noteazã ideile alãturi, sau creionul ce aseazã semnul exclamãrii pe lateralul scrisului!
Vreau o diminuare a zgomotului de taste, pentru sunetul penitei pe hârtia gata sa adune cuvinte... o diminuare si o intensitate diferitã de luminã în noapte. De la albastru sau alb spre lumina noptii cu sclipiri de stele, sau luna plinã.
Mi-e dor sa alerg, sã merg cu bicicleta.
Mi-e dor sa te vãd în realitate, sã-ti vãd chipul, si sã-ti las cuvintele sa atingã în nuante unice sunetul, sa pot sa-ti memorez vocea.
Mai pot sa fiu sãrac? Sau mai pot fi bogat din nou?!
Bârlad, luni, ianuarie 2, 2017
Mi-e dor de focul de la gura sobei!
De ei, adunati nu sã priveasca la Tv/Pc sau fiecare în mobil, ci unul spre altul, chip si cuvânt.
Mi-e dor de voi, zile de sanius! Nu de zgomotul jocurilor online.
Mi-e dor sã privesc pe geamul de la tren. Pierdut în zare, printre ganduri, si furat în priviri de case sau oameni ce rãsar pe drumul ochilor încântati de naturã.
Mi-e dor sã cânt, nu doar sã ascult itunes sau youtube.
Mi-e dor de ochii asezati în carte, da, cu miros de carte, cu fosnet de paginã, cu pagina îndoitã la colt, pentru semn, si cu foaia ce noteazã ideile alãturi, sau creionul ce aseazã semnul exclamãrii pe lateralul scrisului!
Vreau o diminuare a zgomotului de taste, pentru sunetul penitei pe hârtia gata sa adune cuvinte... o diminuare si o intensitate diferitã de luminã în noapte. De la albastru sau alb spre lumina noptii cu sclipiri de stele, sau luna plinã.
Mi-e dor sa alerg, sã merg cu bicicleta.
Mi-e dor sa te vãd în realitate, sã-ti vãd chipul, si sã-ti las cuvintele sa atingã în nuante unice sunetul, sa pot sa-ti memorez vocea.
Mai pot sa fiu sãrac? Sau mai pot fi bogat din nou?!
Bârlad, luni, ianuarie 2, 2017
Buna dimineata 2017!
Stau treaz între doua veacuri!
Privesc pe fereastra sufletului meu înstrãinat în necuprins, dar străin chiar anilor adunați până în acestă clipă, ce mă învață să-mi opresc temporar trecerea.
Sufletul mi se fãrâmã sub greutatea stărilor așezate elegant, sau mai brut, pe trairea ultimelor clipe.
Sunt încã în 2016, sau ... nu am curajul sa pășesc pe norul fraged de zile, definite mai mult decât impersonalul matematic (deocamdată) 2017!
Sunt om! Și aceasta spune mai mult decât pot exprima vreodată. E trăirea colectiv unită din experiența ta și a mea, și a umanității de veacuri.
Când bucuria, fericirea, dragostea, zâmbetul, prietenia, jocul, îmi așează din trairea mea de ieri, în prezent paginile, sufletul simte dragul și curajul de viitor edenizat în speranța reașezării tabloului pentru care știu și tu și eu, că am fost creați să- l permanentizăm spre libertate și zbor! E vis de copil, de înger, de iubire divina, de clar și de sens.
Dar sufletul meu rămâne îngenunchiat și spre un prezent sub povara lacrimilor ce apasă aripile gata să se sfarme. Lacrimi din suferință, din incertitudini, din promisiuni așteptate... Lacrimi din vise stinse!
Lacrimi din unitatea ce iubirea o leagă, ce te rănesc când cel de lângă tine este rănit.
Si asa, între veacuri, mă regăsesc oprit între lacrimi si zâmbet de copil, vinovat sau nevinovat, dinspre ieri spre un mâine.
Bună dimineata 2017! Nu te cunosc! Suntem străini! Mă invit sub clipele tale, numite zile, să pășesc timid spre necuprins!
Ar mai fi ceva 2017. Nu sunt singur! Sunt cu Tata!
Onesti
Privesc pe fereastra sufletului meu înstrãinat în necuprins, dar străin chiar anilor adunați până în acestă clipă, ce mă învață să-mi opresc temporar trecerea.
Sufletul mi se fãrâmã sub greutatea stărilor așezate elegant, sau mai brut, pe trairea ultimelor clipe.
Sunt încã în 2016, sau ... nu am curajul sa pășesc pe norul fraged de zile, definite mai mult decât impersonalul matematic (deocamdată) 2017!
Sunt om! Și aceasta spune mai mult decât pot exprima vreodată. E trăirea colectiv unită din experiența ta și a mea, și a umanității de veacuri.
Când bucuria, fericirea, dragostea, zâmbetul, prietenia, jocul, îmi așează din trairea mea de ieri, în prezent paginile, sufletul simte dragul și curajul de viitor edenizat în speranța reașezării tabloului pentru care știu și tu și eu, că am fost creați să- l permanentizăm spre libertate și zbor! E vis de copil, de înger, de iubire divina, de clar și de sens.
Dar sufletul meu rămâne îngenunchiat și spre un prezent sub povara lacrimilor ce apasă aripile gata să se sfarme. Lacrimi din suferință, din incertitudini, din promisiuni așteptate... Lacrimi din vise stinse!
Lacrimi din unitatea ce iubirea o leagă, ce te rănesc când cel de lângă tine este rănit.
Si asa, între veacuri, mă regăsesc oprit între lacrimi si zâmbet de copil, vinovat sau nevinovat, dinspre ieri spre un mâine.
Bună dimineata 2017! Nu te cunosc! Suntem străini! Mă invit sub clipele tale, numite zile, să pășesc timid spre necuprins!
Ar mai fi ceva 2017. Nu sunt singur! Sunt cu Tata!
Onesti
Abonați-vă la:
Postări (Atom)