Nu mai am cuvinte!
E Zi fara apus!
Invat sa sufar intens! Nu ca o alegere!
Astazi am fost in gerul napraznic de ora 8:30 intr-un loc unde muzica a murit, cum era si cazul.
Singur! M-am simtit atat de singur. Ca niciodata!
Era tacerea! Prea multa liniste. Am simtit propriile lacrimi inainte sa se rostogoleasca. Plecand din inima atat de indurerata, am auzit cum propriile ganduri calcau zapada scartaind.
Cu o zi inainte am vazut ultima imbratisare, si ultima privire.
Acum am inteles cat de adanca e prietenia.
Am esuat sa te ajut in vreun fel, deplin prieten drag! Si asta doare!
Doare pana spre prabusire. Nevindecabil!
Am privit neputincios zile cum speranta ta privea langa vise comune, atat de mult asteptate impreuna.
Cat de mult as fi dorit sa fi oferit mai mult. Din credinta Lui, sa fi putut rosti mai mult, ca El!
Iarta-ma!
Vesnicia este atat de aproape de tine! La o sclipire de inviere!
Si cumva mult prea devreme ai rapus darul ce erai in viata tuturor.
De aceea ramai ca o zi fara apus! Irepetabil. De neinlocuit! Singura data cand ai putut tu sa ranesti a fost acum!
Daca as fi putut as fi oprit ziua ta, ultima zi, sa nu mai apuna nicicand. Dar n-am putut. Si asta doare!
Nu stiu de ce atat de mult, atat de intens! In crescendo!
Ramanem!
Joi, ianuarie 19, 2017 Onesti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu