Te privesc...
Printre zile, de aproape si de departe... încã mai esti!
Ziua aceasta te ascunde mai mult, si mai adânc! Si toate de acum înainte...
Niciodata nu vom mai fi la fel.
Pasul devine ca o umbra ce nu poate sa-si ia niciodata forma realitãtii.
Viata a devenit ca o dimineatã rece, singuratica, sãracã, strãinã, un mers pãtãt de spatiul luminii difuze, ce-mi naste intrebarea dacã e vis sau sunt treaz!
Nu mã stiu si nici nu mã vãd mai departe de 'acum si aici', decat cate putin în fiecare clipã, uimit cum îmi adun zilele, încet, nespus de încet.
Fosnetul pasului imi aratã cã nu visez.
Viitorul este ca o imagine rãmasã în fundal... ca o reverberatie sugrumatã cu fiecare privire lãsatã sa cadã înlãcrimatã pe pãmânt...
Si doar asa rãmân si/sã te îmbrãtisez...
No more words
Luni, februarie 13, 2017
22:19 Onesti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu