Trec zilele!
Ca un zbor de pasare!
Ca un iures intre apus si rasarit!
Mai esti?
Ramanem inca aici!
De ce? Ma port mai departe, spre un necunoscut! Sa asez in propria vietuire sansa de investire spre celalalt.
E ceva mai important decat a fi imaginea Lui, a Creatorului spre un altcineva?!
Pierdem clipe, pierdem ganduri... ne pierdem pe noi insine in zile. Una cate una, si unul cate unul.
Intr-un singur fel suntem "invesniciti"; spre celalat.
Ramanem.
Si totusi vesnicia ramane incomprehensibila capacitatii noastre limitate de timp si spatiu.
Cum as putea vreodata sa-ti strang in brate veacurile de ieri si spre maine!
Te-astept!
Duminica, februarie 12, 2017
Onesti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu