Iarnã fãrã apus...
Lucrul care îmi atrage atentia este cât de greu sunt perturbate fiintele umane în mersul lor. Devenim ca natura. Îsi urmeaza cursul, ca pe o lege.
As dori zilele sa nu fie toate la fel... ci in functie de trãiri...?! Doar noi trãim zilele! Într-o arie umanã restrânsã generos.
Doar trãirile personale si influenta generatã de interactiunea umanã (exceptie: nenatural si la nivel material... exacerbat) mai modificã, în substantã si consistentã, realitatea.
Astfel as dori anotimpurile sa se modifice mai usor... sau sã se permanentizeze diferit.
Omul a rãmas pradã neschimbãrii; sau a neschimbãrii adevãrate. Chiar dacã viata lui e iarna rece, si tristã si sãracã. Rãmâne pradã ciclicitãtii nefericirii, anotimpului rãmas farã viatã.
De aceea astept, sau traiesc. Mâinile apucã Fiinta, nu doar spre informare intelectualã sau simplu discurs, ci spre sperantã, transformare, ridicare, înviere, viitor, realitate.
E iarnã farã apus doar prin trãirea neiubitului si încapãtânarii de a te lãsa zilnic neîntors la viatã.
Rãmân sã trãiesc promisiunile Lui, materializate dinspre 'ieri', în 'acum' spre 'vesnicie'! Urmeaza vesnicul anotimp fara farâme de rece, nedefinit decat in realitatea visului din Cuvant.
Utopia utopicului.
Luni, martie 20, 2017
21:40 Onesti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu