Un ultim gand,
imi dezgoleste fiinta mea.
...ma prezinta asa cum cuvintele incearca.
Si acest ultim gand va ramane, in ultimul minut al existentei in acel an.
Irepetabila realitate. Si foarte mare responsabilitatea.
Sa asezi o ultima cugetare. Apoi anul se incheie, si nu mai poti aseza nimici. Nimic, nici un comentariu, nici o precizare in plus.
Ramai asa. Raman asa.
E ca si cum te-ar cimenta cineva. CU sau fara viata existi ca o ultima imagine a viului sau ca o transmitere a ta vechi in repetare.
As dori sa raman o ultima clipa, sa gandesc si sa rasara vesnicia peste ultima piesa de exprimare in necuprinsul unui maine atat de misterios si atat de indepartat.
Sa fie o imbratisare a aripilor unui inger.
today, December 31, 2018
23:58
onesti
luni, 31 decembrie 2018
An Nou
Sunt anii de neînlocuit?
Rãmâne sã descoperim în fiecare trecere spre un altul.
Unii ani am dori sã nu mai fie trãiti, sau reamintiti, altii am dori sa nu se termine.
Altii pur si simplu am dori sa-i asezam sa se odihneasca.
E ceva special in nuanta Anului Nou. Putem sa-l facem sa fie nou.
Sa lasam lucruri vechi sa nu mai umbreasca, sa nu mai cladeasca peste nou.
Semantica ma determina sa ma gandesc daca pot fi nou spre fiecare nou an.
E un fel de themare neintrerupta pentru a construi nou totul.
Poate de aceea dorim si visam lucruri.
Renasc si se aseaza in acelasi timp nuante de traire.
Si totusi parca fiecare an e in faza de gestatie la noi.
Asteapta sa fie trait.
Nu poti sa l traiesti inaintea altuia de dupa el. De exemplu sa traim acum 2020.
Si in acelasi timp anul precedent construieste in urmatorul.
E o unicitate de bucurie si de tristete Anul nou.
Tristete ca pierdem, dar bucurie ca se modeleaza altceva.
Anii incaruntesc? Daca da... e trist.
In vesnicie nu vor mai fi ani.
Pur si simplu o vom trai. Ca un intreg fara nuante, si totusi noua in fiecare celula si fiecare secunda.
monday, December 31, 2018
14:32
Onesti
Rãmâne sã descoperim în fiecare trecere spre un altul.
Unii ani am dori sã nu mai fie trãiti, sau reamintiti, altii am dori sa nu se termine.
Altii pur si simplu am dori sa-i asezam sa se odihneasca.
E ceva special in nuanta Anului Nou. Putem sa-l facem sa fie nou.
Sa lasam lucruri vechi sa nu mai umbreasca, sa nu mai cladeasca peste nou.
Semantica ma determina sa ma gandesc daca pot fi nou spre fiecare nou an.
E un fel de themare neintrerupta pentru a construi nou totul.
Poate de aceea dorim si visam lucruri.
Renasc si se aseaza in acelasi timp nuante de traire.
Si totusi parca fiecare an e in faza de gestatie la noi.
Asteapta sa fie trait.
Nu poti sa l traiesti inaintea altuia de dupa el. De exemplu sa traim acum 2020.
Si in acelasi timp anul precedent construieste in urmatorul.
E o unicitate de bucurie si de tristete Anul nou.
Tristete ca pierdem, dar bucurie ca se modeleaza altceva.
Anii incaruntesc? Daca da... e trist.
In vesnicie nu vor mai fi ani.
Pur si simplu o vom trai. Ca un intreg fara nuante, si totusi noua in fiecare celula si fiecare secunda.
monday, December 31, 2018
14:32
Onesti
sâmbătă, 29 decembrie 2018
Altar
E atat de straina citirea unor actiuni din trecut, intreprinse de oameni, in veacuri apuse de mult.
Constructia de altare.
Si totusi nu ar trebui sa fie asa.
Facem si noi astazi altare.
Acolo unde zabovim dincolo de perceptie rationala si dincolo de finit.
Facem altar in Mall uri, mai mult decat in biblioteci; urii mai mult decat iubirii.
Zgomotului mai mult decat linistii, sau melodiei, privitului mai mult decat meditatiei.
Achizitiei mai mult decat productiei.
Today, december 30, 2018
8:52
One home again
între
Eugen Ionesco spunea ca primele secunde ale trezirii din somn, creierul nu face nici o distinctie intre vis si realitate. E o dimensiune pe cat de reala, pe atat de fascinanta si sublima.
Exista realitati ce mult timp creaza impresia de vis, prin trairea lor.
De asemenea sunt vise ce nu poti sa le accepti ca realitate, ai dori sa evadezi cat mai repede din gandurile acelea.
Si sunt si vise din care nu ai dori sa te mai trezesti. Niciodata.
Traim intre coordonatele perceptibile sau inperceptibile dintre realitate si vis.
Today, sunday, december 30, 2018
8:21
One home again
Exista realitati ce mult timp creaza impresia de vis, prin trairea lor.
De asemenea sunt vise ce nu poti sa le accepti ca realitate, ai dori sa evadezi cat mai repede din gandurile acelea.
Si sunt si vise din care nu ai dori sa te mai trezesti. Niciodata.
Traim intre coordonatele perceptibile sau inperceptibile dintre realitate si vis.
Today, sunday, december 30, 2018
8:21
One home again
constructie
Cineva spunea odata despre tatal lui ca s-a hotarat sa nu se mai miste prea mult, pentru a conserva energia, pentru a trai mai mult.
E si aceasta o forma de a trai.
Totusi e drept ca atunci cand te uiti la un altul, pentru cateva secunde incetezi sa existi.
Dar atunci cand vrei sa stai cu un altul, sa-i stii trairile, bucuriile, durerile, poverile, atunci dorinta de a le purta devine naturala.
Si atunci viata ta, nevoile tale, nu vor mai prima.
E drept, poate inseamna intr-un fel pierderea energiilor, dar trairea aceasta naste implinire si fericire.
Vei avea de ales intotdeauna in a construi in altul, sau in a te construi.
Si totusi intr-una din aceste tairi se naste si explodeaza dragostea.
Today, sunday december 31, 2018
8:09
One home again
E si aceasta o forma de a trai.
Totusi e drept ca atunci cand te uiti la un altul, pentru cateva secunde incetezi sa existi.
Dar atunci cand vrei sa stai cu un altul, sa-i stii trairile, bucuriile, durerile, poverile, atunci dorinta de a le purta devine naturala.
Si atunci viata ta, nevoile tale, nu vor mai prima.
E drept, poate inseamna intr-un fel pierderea energiilor, dar trairea aceasta naste implinire si fericire.
Vei avea de ales intotdeauna in a construi in altul, sau in a te construi.
Si totusi intr-una din aceste tairi se naste si explodeaza dragostea.
Today, sunday december 31, 2018
8:09
One home again
Nuanțe...
Cat de mult s-a sters perceptia realitatii, în lumina timpului atât de limitat!
Dacă am ști cât de finiți suntem, am cântări diferit alegerile, investitiile din noi, spre orice alta realitate. Într-un fel totul ne consuma existența.
Valoarea omului, spunea GL, este dată de capacitatea de a exprima, și de iradiere.
Cu cât transmiți mai clar, si deplin lecțiile vieții, si cu cât granita de timp si spatiu in influenta se sparge in eterul atractiei pentru cine esti, cu atât ai trait mai intens, mai valoros.
Și totuși ceva mai mult din noi iradiaza absolut, de neoprit spre ceilalti.
Dimensiunea divina din caracter, inima, si in final materializata.
Today, saturday, december 29, 2018
23:20
One home again
Dacă am ști cât de finiți suntem, am cântări diferit alegerile, investitiile din noi, spre orice alta realitate. Într-un fel totul ne consuma existența.
Valoarea omului, spunea GL, este dată de capacitatea de a exprima, și de iradiere.
Cu cât transmiți mai clar, si deplin lecțiile vieții, si cu cât granita de timp si spatiu in influenta se sparge in eterul atractiei pentru cine esti, cu atât ai trait mai intens, mai valoros.
Și totuși ceva mai mult din noi iradiaza absolut, de neoprit spre ceilalti.
Dimensiunea divina din caracter, inima, si in final materializata.
Today, saturday, december 29, 2018
23:20
One home again
vineri, 28 decembrie 2018
amurg
E amurg de zile...
S-a adunat timpul.
Fiecare an isi strânge clipele.
Cele mai multe s-au risipit. Ne mai aducem aminte, doar fragmentar, o realitate ce a fost cursiva, si zilnica.
Poate din buchetul de bucurii rasar dorinte de mai departe.
Din instrainare naste refugiu si uneori si speranta.
Din aripile frante naste izolarea, dezamãgirea, si tot odata asteptarea.
E amurg cu prospetime, cu saltul spre snopi de clipe incrustate pentru totdeauna in trairea unei realitati mult dincolo de previziuni, sau asteptari, sau chiar planuri.
Pretuirea si caldul interactiunilor renaste odata cu apusul unui om ce se trece, sau se vrea a ramane.
E amurg cu perpetuare, sau amurg cu strapungerea sinelui dintr-o inima iubita, deplin, cu miros de inflorire, ca inceput de invesnicire.
Si odata va fi si nefragmentata, trairea.
today, Friday, December 28, 2018
21:46
Onesti
S-a adunat timpul.
Fiecare an isi strânge clipele.
Cele mai multe s-au risipit. Ne mai aducem aminte, doar fragmentar, o realitate ce a fost cursiva, si zilnica.
Poate din buchetul de bucurii rasar dorinte de mai departe.
Din instrainare naste refugiu si uneori si speranta.
Din aripile frante naste izolarea, dezamãgirea, si tot odata asteptarea.
E amurg cu prospetime, cu saltul spre snopi de clipe incrustate pentru totdeauna in trairea unei realitati mult dincolo de previziuni, sau asteptari, sau chiar planuri.
Pretuirea si caldul interactiunilor renaste odata cu apusul unui om ce se trece, sau se vrea a ramane.
E amurg cu perpetuare, sau amurg cu strapungerea sinelui dintr-o inima iubita, deplin, cu miros de inflorire, ca inceput de invesnicire.
Si odata va fi si nefragmentata, trairea.
today, Friday, December 28, 2018
21:46
Onesti
miercuri, 26 decembrie 2018
Prima
O fiinta draga mie a scris prima fraza in universul meu.
efh1qwert689pr3ew1@s3€332df*h()’” %-+*=#s
Clarice
Astazi, miercuri decembrie 26, 2018
18:37
One home again
L Y F
“I love you forever!”
Find me the Being who can afford to say these words!
Find me the understanding for such an infinite reality to grasp!
Find for me the Person who define the possibily of love in these two directions: I can love you forever, I will live to express this reality, and I can guarantee that you will be there to feel my love in eternety.
I cann’t grasp the desire to say this phrase, unless Someone is here, to put the seeds of love and the seeds of eternity as a real manifestation for life ... and possibility! And that’s sublim!
...
Today, wednesday, december 26, 2018
18:34
One home, again
Find me the Being who can afford to say these words!
Find me the understanding for such an infinite reality to grasp!
Find for me the Person who define the possibily of love in these two directions: I can love you forever, I will live to express this reality, and I can guarantee that you will be there to feel my love in eternety.
I cann’t grasp the desire to say this phrase, unless Someone is here, to put the seeds of love and the seeds of eternity as a real manifestation for life ... and possibility! And that’s sublim!
...
Today, wednesday, december 26, 2018
18:34
One home, again
Proprietar de mine
“Cel mai fascinant om pe care nu l-am cunoscut!”
In fiecare dintre noi exista o parte vizibila, exterioara, cunoscuta de un altul sau altii.
Dar exista si o parte pe care doar noi o stim. Zambete, lacrimi, juraminte, determinari, credinta, dorinte, dar si umbre pe care doar noi le stim.
Asa ca omul ce esti, cum il stim noi, sau cum il stie lumea intreaga, admirat sau neadmirat... e doar o parte din ce esti. Cel putin pentru o perioada! Sau poate pentru totdeauna.
Si totusi daca cineva ar avea acces la viata ta, fara restrictii, ai ramane acelasi om?
Raman ingenunchiat unei realitati, numita morala, ce doreste sa devii omul vizibil, pentru totdeauna. Nealterat de umbre stiute doar de tine sau poate doar de unii... ci uman , care poate fi vulnerabil, si poate arata locul unde creste si devine puternic. Morala care nu poate fi desfiintata, care tine de a nu folosi minciuna, de a avea cinste... de a avea demnitatea de a fi ceea ce esti, pentru totdeauna.
Deci cine esti, cine vrei sa fii in fata oamenilor, a celor apropiati tie, sau cine vrei sa fii in ochii tai, cu o morala sanatoasa si vizibila, in primul rand tie?! Esti proprietar.
Onesti, 26 decembrie, 2018
16:11
One home again
In fiecare dintre noi exista o parte vizibila, exterioara, cunoscuta de un altul sau altii.
Dar exista si o parte pe care doar noi o stim. Zambete, lacrimi, juraminte, determinari, credinta, dorinte, dar si umbre pe care doar noi le stim.
Asa ca omul ce esti, cum il stim noi, sau cum il stie lumea intreaga, admirat sau neadmirat... e doar o parte din ce esti. Cel putin pentru o perioada! Sau poate pentru totdeauna.
Si totusi daca cineva ar avea acces la viata ta, fara restrictii, ai ramane acelasi om?
Raman ingenunchiat unei realitati, numita morala, ce doreste sa devii omul vizibil, pentru totdeauna. Nealterat de umbre stiute doar de tine sau poate doar de unii... ci uman , care poate fi vulnerabil, si poate arata locul unde creste si devine puternic. Morala care nu poate fi desfiintata, care tine de a nu folosi minciuna, de a avea cinste... de a avea demnitatea de a fi ceea ce esti, pentru totdeauna.
Deci cine esti, cine vrei sa fii in fata oamenilor, a celor apropiati tie, sau cine vrei sa fii in ochii tai, cu o morala sanatoasa si vizibila, in primul rand tie?! Esti proprietar.
Onesti, 26 decembrie, 2018
16:11
One home again
Repetabilul
Oare am putea trai fara vesnicul repetabil?
Dar oare exista conceptul de traire repetabila?!
Sunt acelasi cand retraiesc actiuni asemanatoare, idei intalnite sau vorbe odata rostite? Pot merge pe acelasi drum? Pot fi acelasi in fata aceleasi realitati?
Nu pot fi acelasi in actiuni... ori cresc ori devin formal. Deci nu ca prima data.
In idei... pot forma cărări bătătorite, dar nu exista detalii de îmbelșugare a imaginii gandite?
In vorbe... prin repetare poti da viata, crea convingere, sau poti deveni teatral... deci nu mai esti cel ce a rostit prima data exprimarea sau uimirea in fata unei realitati.
Repetabila fiinta deci e un concept cel putin iluzoriu daca nu chiar utopic.
Si totusi banalul sau formalul pare sa defineasca fiinta.
In realitate fiinta moare cate putin. Fiinta trebuie sa traiasca repetabilul. Dar atunci e trairea lui. Fara granita de ieri, sau mai mult decat am fost ieri.
“Mirabila fiinta!”
“Mirabila fiinta!”
Astazi miercuri, decembrie 2018
10:50
One Home
duminică, 23 decembrie 2018
“Evrika perpetua”
De ce oare ne dorim mereu mai mult?
De ce omul nu se multumeste, dupa ce atinge anumite realizari?
Si nu e doar la nivel material, ci si profesional, si emotional dar si spiritual?
E o sansa.
Sansa de a creste.
Sansa de a face mai mult.
Expansiune.
Sau pentru ca ne diminuam chiar si cand credem ca ne dezvoltam?!
Un lucru este cert. Ceva ne atrage vesnic spre infinit. Sau poate asa ne cheama Infinitul.
Explozia universului in dezvoltare, dragostea exponentiala, ce are loc si trairi unice, si in crestere, cu sublim de traire, cunoasterea ca permanenta necunoastere, spre nou, ne arata clar Infinitul.
Nu ne ucidem locul si nici existenta in felul acesta, daca ne unim.
Luni, decembrie 24, 2018
Onesti
9:27
De ce omul nu se multumeste, dupa ce atinge anumite realizari?
Si nu e doar la nivel material, ci si profesional, si emotional dar si spiritual?
E o sansa.
Sansa de a creste.
Sansa de a face mai mult.
Expansiune.
Sau pentru ca ne diminuam chiar si cand credem ca ne dezvoltam?!
Un lucru este cert. Ceva ne atrage vesnic spre infinit. Sau poate asa ne cheama Infinitul.
Explozia universului in dezvoltare, dragostea exponentiala, ce are loc si trairi unice, si in crestere, cu sublim de traire, cunoasterea ca permanenta necunoastere, spre nou, ne arata clar Infinitul.
Nu ne ucidem locul si nici existenta in felul acesta, daca ne unim.
Luni, decembrie 24, 2018
Onesti
9:27
sâmbătă, 22 decembrie 2018
Vas
Cand începi sa percepi lumea inconjuratoare, iti dai seama ca esti deja intr-o barca, intr-un ocean.
E prea tarziu sa vrei un mal, sau sa vrei sa nu mai calatoresti.
Dar apa, iti da sansa sa vezi, sa faci, sa pornesti actiuni, si când sunt finite.
Calmul si luciul unei ape fara valuri sau zbuciumul marii involburate sunt trairi definitorii.
Dar navigate, doritori de limanuri ce pot si te asteapta sa-ti taie respiratia.
Intre timp sunt intrebari, realitati, provocari... legate de punte, legate de carma, legate de indatoriri, sau de interactiuni umane.
Si asa te lasi purtat sau patrunzi necuprinsul cu dor si gand de inalt.
Si aici se unesc vieti ce nimeni si nimic nu le mai poate opri in bucurie si in manifestare de trairi spre infinit, de neuitat, sau chiar irepetabile.
Zambet si joc, pasiune si dezvoltare, speranta si putere prin valuri si vant, cantec si popas de suflet, toate iti formeaza un buchet, ce va fi legat de Marele Ziditor!
Sambata, decembrie 22, 2018
Onesti
21:55
E prea tarziu sa vrei un mal, sau sa vrei sa nu mai calatoresti.
Dar apa, iti da sansa sa vezi, sa faci, sa pornesti actiuni, si când sunt finite.
Calmul si luciul unei ape fara valuri sau zbuciumul marii involburate sunt trairi definitorii.
Dar navigate, doritori de limanuri ce pot si te asteapta sa-ti taie respiratia.
Intre timp sunt intrebari, realitati, provocari... legate de punte, legate de carma, legate de indatoriri, sau de interactiuni umane.
Si asa te lasi purtat sau patrunzi necuprinsul cu dor si gand de inalt.
Si aici se unesc vieti ce nimeni si nimic nu le mai poate opri in bucurie si in manifestare de trairi spre infinit, de neuitat, sau chiar irepetabile.
Zambet si joc, pasiune si dezvoltare, speranta si putere prin valuri si vant, cantec si popas de suflet, toate iti formeaza un buchet, ce va fi legat de Marele Ziditor!
Sambata, decembrie 22, 2018
Onesti
21:55
vineri, 21 decembrie 2018
Restaurare
Este o zi când lucrurile nu mai pot fi niciodata la fel.
Este o zi cand se poate pierde orice nuanta de trecut.
Este o zi cand iti dai seama ca nu vei mai putea vedea nicodata persoana, sau ca in timp nu iti vei mai putea aminti chipul sau vocea curata si reala a cuiva.
Pot sa ma asez pentru ultima data in Paradis?
Ai dori sa vii?
A fost un moment cand lucrurile nu au mai putut fi niciodata la fel. În Paradis!
A fost o zi, o traim si noi, cand s-a pierdut orice nuanta de trecut.
A fost o zi cand nu am mai putut vedea Persoana Lui, si timpul a sters Chipul si Vocea Lui.
Si totusi Paradisul, Persoana, s-au reasezat printre noi.
Daca nu ar fi fost aceasta reasezare s-ar fi sters intre noi trairea iubirii, pentru totdeauna. S-ar fi sters iubitul, ochii inlacrimati la durerea altcuiva. Dar cel mai important, cu timpul am fi pierdut puterea, ideea, realitatea sacrificiului pentru celalalt. Am fi pierdut pentru totdeauna Paradisul din inima, mintea, si viata noastra.
Dar a ramas! A ramas tresarire si lacrima, dorinta si sacrificiu, forta si dedicare pentru guante firave, dar reale de trairi si realitati din Paradis.
In proces de restaurare a Paradisului, tu poti fi implicat, din interior spre exterior, din caracter spre trairi.
Onesti, astazi, vineri decembrie 21, 2018
15:25
Este o zi cand se poate pierde orice nuanta de trecut.
Este o zi cand iti dai seama ca nu vei mai putea vedea nicodata persoana, sau ca in timp nu iti vei mai putea aminti chipul sau vocea curata si reala a cuiva.
Pot sa ma asez pentru ultima data in Paradis?
Ai dori sa vii?
A fost un moment cand lucrurile nu au mai putut fi niciodata la fel. În Paradis!
A fost o zi, o traim si noi, cand s-a pierdut orice nuanta de trecut.
A fost o zi cand nu am mai putut vedea Persoana Lui, si timpul a sters Chipul si Vocea Lui.
Si totusi Paradisul, Persoana, s-au reasezat printre noi.
Daca nu ar fi fost aceasta reasezare s-ar fi sters intre noi trairea iubirii, pentru totdeauna. S-ar fi sters iubitul, ochii inlacrimati la durerea altcuiva. Dar cel mai important, cu timpul am fi pierdut puterea, ideea, realitatea sacrificiului pentru celalalt. Am fi pierdut pentru totdeauna Paradisul din inima, mintea, si viata noastra.
Dar a ramas! A ramas tresarire si lacrima, dorinta si sacrificiu, forta si dedicare pentru guante firave, dar reale de trairi si realitati din Paradis.
In proces de restaurare a Paradisului, tu poti fi implicat, din interior spre exterior, din caracter spre trairi.
Onesti, astazi, vineri decembrie 21, 2018
15:25
marți, 18 decembrie 2018
în asteptare
uimitoare clipa cand realizezi nevoia de asteptare.
daca e un eveniment, daca e un lucru, dar mai ales daca e o persoana.
sau insumarea lor.
Si tot in aceasta contopire cu asteptarea ma gandesc la cum clipa poate comporta nuante de prelungire.
Inima este uimitoare in asteptarea ei.
Secunde ce se transforma in zile sau ani.
astazi, miercuri, decembrie 19,2018
9:56
daca e un eveniment, daca e un lucru, dar mai ales daca e o persoana.
sau insumarea lor.
Si tot in aceasta contopire cu asteptarea ma gandesc la cum clipa poate comporta nuante de prelungire.
Inima este uimitoare in asteptarea ei.
Secunde ce se transforma in zile sau ani.
astazi, miercuri, decembrie 19,2018
9:56
sublim
Cine ne poate intelege cel mai mult?
Cine poate patrunde cel mai bine in trairile noastre?
Suntem ca niste enclave in timp si spatiu... de amintiri, de informatie, de sentiment, de trairi cu diferite nuante, cu tragedii, cu lacrimi sau zambet... un buchet inflorit sau o carapace stand pe nisipul marii.
Valurile vin la mal, unula dupa altul, acelasi cant, de drum si de spargere la intalnirea firelor de nisip, atat de delicat asemuite si adunate.
Apa ce brazdeaza malul incovoiat in orpirea ei...
Si acolo in bataia zilelor astepti sau visezi, pasesti sau formezi peisajul ce cuprinde rasaritul in renastere, zenitul, dar si apusul in imbratisarea noptii.
Sublima imagine de fiinta in fata imensitatii marii sau oceanului.
Asezata la intalnirea celor doua lumi, uscatul si marea.
Inchisa si amorfa sau doar in trecere spre alte dimensiuni ale vietii.
marti, decembrie 18, 2018
Onesti
23:04
Cine poate patrunde cel mai bine in trairile noastre?
Suntem ca niste enclave in timp si spatiu... de amintiri, de informatie, de sentiment, de trairi cu diferite nuante, cu tragedii, cu lacrimi sau zambet... un buchet inflorit sau o carapace stand pe nisipul marii.
Valurile vin la mal, unula dupa altul, acelasi cant, de drum si de spargere la intalnirea firelor de nisip, atat de delicat asemuite si adunate.
Apa ce brazdeaza malul incovoiat in orpirea ei...
Si acolo in bataia zilelor astepti sau visezi, pasesti sau formezi peisajul ce cuprinde rasaritul in renastere, zenitul, dar si apusul in imbratisarea noptii.
Sublima imagine de fiinta in fata imensitatii marii sau oceanului.
Asezata la intalnirea celor doua lumi, uscatul si marea.
Inchisa si amorfa sau doar in trecere spre alte dimensiuni ale vietii.
marti, decembrie 18, 2018
Onesti
23:04
luni, 17 decembrie 2018
Opere!
Te privesc.
Ce ai fost, ce esti, ce devii!
La inceput, totul este atat de suav, de contemplare a minunii, a darului.
Si tot asa cresti. Atat de mic. Totul e atat de frumos asezat.
Dar mereu cate putin. Atat de putin ca am putea plasmui neobservabilul.
Si totusi devii.
Joc, iubire, gandire, actiuni. De la mic, la infinit de responsabile aceste deveniri ale noastre.
Poate fi o capodopera, sau poate deveni o tragedie.
Trairea inseamna a alege sa te definesti spre infinit, in fiecare clipa, putin cate putin, apoi un tablou, apoi o devenire deplina. Si in directia opusa infinitului devenim in acelasi mod.
M-a ales. Asa ca urmez o alegere de vesnicie in sublim de creatie!
Onesti, luni, decembrie 17, 2018
10:16
Ce ai fost, ce esti, ce devii!
La inceput, totul este atat de suav, de contemplare a minunii, a darului.
Si tot asa cresti. Atat de mic. Totul e atat de frumos asezat.
Dar mereu cate putin. Atat de putin ca am putea plasmui neobservabilul.
Si totusi devii.
Joc, iubire, gandire, actiuni. De la mic, la infinit de responsabile aceste deveniri ale noastre.
Poate fi o capodopera, sau poate deveni o tragedie.
Trairea inseamna a alege sa te definesti spre infinit, in fiecare clipa, putin cate putin, apoi un tablou, apoi o devenire deplina. Si in directia opusa infinitului devenim in acelasi mod.
M-a ales. Asa ca urmez o alegere de vesnicie in sublim de creatie!
Onesti, luni, decembrie 17, 2018
10:16
miercuri, 12 decembrie 2018
Singurătatea absolută
“Singurătatea absolută? O concep câteodată așa: în tren, pe un culoar ticsit, stând pe geamantan. Ești atunci departe nu numai de orice om, mai ales de cei care te împiedică să te miști; dar ești departe și de orice punct fix din spațiu.
Ești undeva între o stație și alta,
rupt de ceva,
În drum spre altceva,
scos din tinp,
scos din rost,
purtat de tren,
purtând după tine un alt tren,
cu oameni, situații, mărfuri, idei,
una peste alta,
În vagoane pe care le lași în stații,
le pierzi între stații,
le uiți în spații,
golind lumea,
gonind peste lume,
singur,
mai singur,
nicăieri de singur.”
Constantin Noica 1944 Jurnal filozofic.
Onești, miercuri, decembrie 12, 2018
Putin cam neobisnuit... “”despre lichele”
Găsesc atât de straniu prezentul, oricât de demult ar fi fost descris de cineva... chiar dacă în caracterizarea unui trecut nu tocmai îndepărtat.
”Noi nu facem acum doar o incursiune melancolică în micile sau marile noastre drame din trecut. Trecutul acesta, cu toate personajele lui, continuă într-un fel sa fie si prezentul nostru. Capacitatea de pliere si replierea a acestor oameni care ne-au urâțit viața este infinită...
Daca mâine oricare dintre ei ar trebui sa slujeasca indiferent ce ideologie a puterii, indiferent care ar fi acea putere, nu va îndoiți că ar sluji-o făcând uz de aceiași pantomimă pe care au pus-o în joc când au slujit, fără urmă de credință, una sau alta dintre etapele acestei ideologii. Ei sunt în fond expresia lichelei în stare pură. Nu cei care au mizat pe ideologie și pe crez. Aceștia din urmă omorau sau stâlceau destine mânați de o rconvingere. Ceilalți, “simplele” lichele, au făcut același lucru mânați doar din rațini de profit. Fă dacă poți, o ierarhie între ei.”
GL 1993 București
Onești
”Noi nu facem acum doar o incursiune melancolică în micile sau marile noastre drame din trecut. Trecutul acesta, cu toate personajele lui, continuă într-un fel sa fie si prezentul nostru. Capacitatea de pliere si replierea a acestor oameni care ne-au urâțit viața este infinită...
Daca mâine oricare dintre ei ar trebui sa slujeasca indiferent ce ideologie a puterii, indiferent care ar fi acea putere, nu va îndoiți că ar sluji-o făcând uz de aceiași pantomimă pe care au pus-o în joc când au slujit, fără urmă de credință, una sau alta dintre etapele acestei ideologii. Ei sunt în fond expresia lichelei în stare pură. Nu cei care au mizat pe ideologie și pe crez. Aceștia din urmă omorau sau stâlceau destine mânați de o rconvingere. Ceilalți, “simplele” lichele, au făcut același lucru mânați doar din rațini de profit. Fă dacă poți, o ierarhie între ei.”
GL 1993 București
Onești
duminică, 9 decembrie 2018
Lumi paralele
Mi-ar placea sa te privesc, pe tine, omul.
Sa-ti cunosc dincolo de comportament, inima.
Sa-ti cunosc dincolo de cuvinte, gandurile.
As avea curaj sa te las si pe tine sa faci la fel cu mine?
Sunt strain de mine insumi. De multe ori. Si protejat ca nu ai acces.
La fel poate gandesti si tu in aceasta ipostaza infricosatoare, sau poate nu.
De aceea ma gandesc ca eu, am nevoie urgenta de a muri, si apoi sa inviez omul ce poate fi privit dincolo de comportament, dincolo de cuvinte, acolo unde inima si mintea pot izvorî curat iubirea divina ce nu roseste decat cand sangereaza neconditionat.
Duminica, decembrie 09, 2018
Onesti
Veacuri
Daca ar fi sa zbor spre infinit... as mai fi acelasi om?
As putea intelege diferit lucrurile?
Timpul este definitoriu in crearea mea?
Evenimentele sunt cele ce ma modeleaza?
Sau poate persoanele?
Pot fi modelat si de pareri, idei, realitati?
Si daca acest joc de modelare ar putea fi prelungit dinspre infinit spre infinit, as mai ramane acelasi?
E o perpetuare a mea de a lungul infinitului.
Si daca raman acelasi peste veacuri...
Valoarea o dau anii sau stabilitatea mea ca fiinta?
Cum ma raportez la mine insumi de la minus la plus infinit, doar eu voi sti. Eu insumi ma stiu cel mai bine. Etic vorbind.
Daca m ar sti si altcineva, ca un acces in cine sunt, as avea puterea sa ma sustin de a lungul vesniciei, intr o masura mai mica sau mai mare.
Dar daca as fi dispus sa fiu deschis fata de altii, etica mea ar fi incadrata in onestitate intelectuala, morala.
Eu.
Tu.
Sau Dumnezeu.
Duminica, decembrie 09, 2018
Bacau
As putea intelege diferit lucrurile?
Timpul este definitoriu in crearea mea?
Evenimentele sunt cele ce ma modeleaza?
Sau poate persoanele?
Pot fi modelat si de pareri, idei, realitati?
Si daca acest joc de modelare ar putea fi prelungit dinspre infinit spre infinit, as mai ramane acelasi?
E o perpetuare a mea de a lungul infinitului.
Si daca raman acelasi peste veacuri...
Valoarea o dau anii sau stabilitatea mea ca fiinta?
Cum ma raportez la mine insumi de la minus la plus infinit, doar eu voi sti. Eu insumi ma stiu cel mai bine. Etic vorbind.
Daca m ar sti si altcineva, ca un acces in cine sunt, as avea puterea sa ma sustin de a lungul vesniciei, intr o masura mai mica sau mai mare.
Dar daca as fi dispus sa fiu deschis fata de altii, etica mea ar fi incadrata in onestitate intelectuala, morala.
Eu.
Tu.
Sau Dumnezeu.
Duminica, decembrie 09, 2018
Bacau
vineri, 21 septembrie 2018
Calmul anilor
Esti prin aceasta zi in apele cele mai calde ale vietii tale.
Totul este un joc, o descoperire, o implicare infinita si de neoprit in plasmuirea bucuriilor tale dar si a fiintei tale.
Te ating cu ochii atrasi de linistea si frumosul trairii tale.
Lacrimile tale sunt atat de adanci pentru dimensiunea suferintei tale.
Si totusi esti atat de bine si nu poti ramane aici.
Sunetele tale nu vreau sa le uit niciodata. Sunt atat de unice.
Odata vei comunica mai mult. Vei exprima iubirea, ideile, preocuparile, aspiratiile si durerea. Pana atunci cresti fetita draga.
La vesnici si speciali ani!
Friday, september 21, 2018
Onesti 23.40
1522 Luther new testament translation.
Totul este un joc, o descoperire, o implicare infinita si de neoprit in plasmuirea bucuriilor tale dar si a fiintei tale.
Te ating cu ochii atrasi de linistea si frumosul trairii tale.
Lacrimile tale sunt atat de adanci pentru dimensiunea suferintei tale.
Si totusi esti atat de bine si nu poti ramane aici.
Sunetele tale nu vreau sa le uit niciodata. Sunt atat de unice.
Odata vei comunica mai mult. Vei exprima iubirea, ideile, preocuparile, aspiratiile si durerea. Pana atunci cresti fetita draga.
La vesnici si speciali ani!
Friday, september 21, 2018
Onesti 23.40
1522 Luther new testament translation.
sâmbătă, 15 septembrie 2018
Nu stiu
Nu stiu de ce avem fragilitatea timpului si locului.
Din secundele trecute, cate una sfideaza pragul uitarii. La fel si cu locuri ce se aseaza in inima pentru vesnicie. Dar atât de puțin... atât de puțin!
Te uit? Pamant?!
Te uit ființă?
Mă uit chiar si pe mine?
Se pare ca rămânem mult mai puțin decât am crezut vreodată.
Dar daca aș gândi altfel:
“Te iubesc mai mult decat pe mine insumi.”
Beasov, septembrie 15, 2018
15.36
Din secundele trecute, cate una sfideaza pragul uitarii. La fel si cu locuri ce se aseaza in inima pentru vesnicie. Dar atât de puțin... atât de puțin!
Te uit? Pamant?!
Te uit ființă?
Mă uit chiar si pe mine?
Se pare ca rămânem mult mai puțin decât am crezut vreodată.
Dar daca aș gândi altfel:
“Te iubesc mai mult decat pe mine insumi.”
Beasov, septembrie 15, 2018
15.36
luni, 27 august 2018
Jurnal
Mai esti?
Putem trece fara sa obvservam. Poti trece fara sa fii observat.
Era cat pe ce sa alunec in neantul zilelor, daca nu era clipa de meditatie inainte de adormire.
Uneori e greu sa vezi, sau nu mai vrei, sau nu mai poti, sau e prea neinteles.
E un gol al timpului, al zilelor, al locurilor, dar mai ales al oamenilor ce se adanceste in suflet.
Daca nu a fost, nu se formeaza nimic.
Dar daca a fost, o oprire a timpului, ca e o secunda sau cu investitie semnifcativa de timp, loc si persoana atunci ne modelam fiinta ireversibil.
Devenim incrustati in realitati, fie ele si trecatoare.
Aceasta ne face memorabili, sau mai putin.
Cu timpul ne pierdem in spatiu si timp. Dar ceva ramane. Mereu.
O farama de mine purtata ntr um chip, sau un loc, in acea trecere secundara ce a devenit semnificatica.
Uneori ne irosim in clipe sau zile fara rost, sau chiar degradant.
Alteori ceva, cineva ne modeleaza ireversibil.
Din noi, din altul, din altceva... dar unii din vesnicie.
Doar asa peste veacuri, ochii vor cauta: mai esti?
Today, monday, august 27, 2018
22:47 Cuenca, Spain
Putem trece fara sa obvservam. Poti trece fara sa fii observat.
Era cat pe ce sa alunec in neantul zilelor, daca nu era clipa de meditatie inainte de adormire.
Uneori e greu sa vezi, sau nu mai vrei, sau nu mai poti, sau e prea neinteles.
E un gol al timpului, al zilelor, al locurilor, dar mai ales al oamenilor ce se adanceste in suflet.
Daca nu a fost, nu se formeaza nimic.
Dar daca a fost, o oprire a timpului, ca e o secunda sau cu investitie semnifcativa de timp, loc si persoana atunci ne modelam fiinta ireversibil.
Devenim incrustati in realitati, fie ele si trecatoare.
Aceasta ne face memorabili, sau mai putin.
Cu timpul ne pierdem in spatiu si timp. Dar ceva ramane. Mereu.
O farama de mine purtata ntr um chip, sau un loc, in acea trecere secundara ce a devenit semnificatica.
Uneori ne irosim in clipe sau zile fara rost, sau chiar degradant.
Alteori ceva, cineva ne modeleaza ireversibil.
Din noi, din altul, din altceva... dar unii din vesnicie.
Doar asa peste veacuri, ochii vor cauta: mai esti?
Today, monday, august 27, 2018
22:47 Cuenca, Spain
miercuri, 22 august 2018
...
Se opresc toate.
Nu se mai grăbesc stelele. E o liniste neobișnuită. Poate doar că o privesc?! Pentru prima dată dupa pagini rupte adanc din noapte, pentru neliniște, de atâtea ori ... acum aștept.
Ascult. E ticăitul meu, al ceasului de perete, al naturii, într-un fundal de noapte adâncă, departată.
Ating noaptea.
Imi ating gândurile.
E atât de liniște.
Cuvintele sunt libere în ganduri, neîngrădite, cu mari eforturi dorind să se strivească în noapte, soptite. S-ar pierde sau ar fi atât de ascuțite, încât ar fi înfricoșate de soarta lor de cădere în disgrație, dacă ar fi normal exprimate.
Dar șoapta cucerește... apoi e învinsă iar de gând.
Cerul e singurul care sclipește natural. Atât de natural și atrăgător. Pare atât de ușor de cuprins în palme.
Restul sunt umbre. Umbrele nopții. Unui perpetuu inert.
Orizontul devine vag, dar detașabil ca necesitate.
Nu mai sunt culori în noapte.
Nici macar o fărâmă.
E ca și cum m-aș întoarce în timp.
Sau aș merge în veșnicie.
Almost the same day
UK
Nu se mai grăbesc stelele. E o liniste neobișnuită. Poate doar că o privesc?! Pentru prima dată dupa pagini rupte adanc din noapte, pentru neliniște, de atâtea ori ... acum aștept.
Ascult. E ticăitul meu, al ceasului de perete, al naturii, într-un fundal de noapte adâncă, departată.
Ating noaptea.
Imi ating gândurile.
E atât de liniște.
Cuvintele sunt libere în ganduri, neîngrădite, cu mari eforturi dorind să se strivească în noapte, soptite. S-ar pierde sau ar fi atât de ascuțite, încât ar fi înfricoșate de soarta lor de cădere în disgrație, dacă ar fi normal exprimate.
Dar șoapta cucerește... apoi e învinsă iar de gând.
Cerul e singurul care sclipește natural. Atât de natural și atrăgător. Pare atât de ușor de cuprins în palme.
Restul sunt umbre. Umbrele nopții. Unui perpetuu inert.
Orizontul devine vag, dar detașabil ca necesitate.
Nu mai sunt culori în noapte.
Nici macar o fărâmă.
E ca și cum m-aș întoarce în timp.
Sau aș merge în veșnicie.
Almost the same day
UK
vineri, 8 iunie 2018
Tatã...
O Tatã... E noapte si e frig aici
E toamna peste visul semanat in noi,
De-a ne întoarce-odata înapoi...
Din oameni, devenim încet fiinte tot mai mici.
Intelepciunea a ramas batrana, demodata,
Credinta este astazi mult mai jos, in subterana.
Si ruga, este cand bolboroseala, cand nimic,
Stiinta si spitalele atrag... sau doar persoana... adorata.
Iubirea e o vorba stearsa-n vant,
De cinste si dreptate astazi nu se mai vorbeste...
Se lauda in locul muncii, lenesul si cine jefuieste,
În iarna anotimpului împrumutat, nu e ‘nimica’ sfant.
Tacerea noastra lasa timpul fara infinit,
In noapte, visele credintei lasa inima tot rece,
Am risipit puterea noastra amanet cioplit,
Izvor amar si nesatul, pentru strainul ce-l lasam sa plece.
Dar vesnicia ne atrage ca un vis in zare,
Iubirea Lui ne sfarmã inima de piatrã,
Simtim tãrana grea si plangem cautare,
O definitie de dor, acasa si de vatrã.
Tu mori... si azi cand te privim ne-ntoarcem iar,
Din drumul nostru razvratit si înselat.
Începem prin credinta sa primim imbratisare-n dar,
Si-naintam primind puteri, restaurati cã ne-ai salvat.
Vineri, iunie 08, 2018
Onesti
Mama!
Mama
De cate ori la pieptul tau mereu,
Ne-ai leganat cu dragoste si dor.
De cate ori piciorul tau pe drumul lung si greu,
N-a obosit, purtandu-ne prin toate, calator.
Perdeaua ta de stele s-a risipit in zori,
Cand alinai si febrã si durere.
De cate ori in nopti, tablouri in culori
Ne zugraveai prin clipe lungi si grele.
Un univers de zambet si de voie buna,
Un infinit de oferit, in cantec ori rabdare,
Ramane plamadit cu mainile-ti sub luna
Cand ne purtai prezent spre viitor carare.
Si vesnicia tu ai semanat-o ‘n pieptul nostru
Cand povesteai cu-atâta drag din Sfanta Carte.
Si in trairea-ti sacrificiu, imitare,
Ni L-ai iubit pe Dumnezeu din ganduri si din fapte.
Ne-ai dat sa tinem prima lingurita,
Ne-ai rasturnat in ochisori o dragoste divina
Pantalonasi, ori tremurand rochita,
Ne ai invatat spre oameni zborul fara vinã.
Belsugul l-ai cladit prezenta-ti nelipsita,
Frumosul tot un dar, din vie amintire.
Cuvantul tau ca un parfum de binecuvantare nerostita,
O sarbatoare ce renaste generatie iubire.
Si tot ce devenim ca-i ieri, ori azi sau maine
E rodul tau, si al tatei, de prin nori si soare.
Ingenunchem uimiti ca am gustat din taine,
Un dar de necuprins, din Paradis visare.
Acum te strang la piept, ramai aevea langa mine
As vrea s-auzi din fericire, valuri din ocean.
Sa-ti vezi o multumire ca rasplatã, a primire,
Sã fim spre vesnicii, din clipe, zile, an spre an.
8 iunie, 2018
Onesti
vineri, 25 mai 2018
Blaga
Gîndurile unui mort
De mînă-aş prinde timpul ca să pipăi
pulsul rar de clipe.
Ce-o fi acuma pe pămînt?
Mai curg aceleaşi stele peste fruntea lui în stoluri
şi din stupii mei
mai zboară roiuri de albine spre păduri?
pulsul rar de clipe.
Ce-o fi acuma pe pămînt?
Mai curg aceleaşi stele peste fruntea lui în stoluri
şi din stupii mei
mai zboară roiuri de albine spre păduri?
Tu inimă eşti liniştită-acum!
Mult a trecut
de cînd îmi resfrîngeai în pieptul scund
un soare nou în fiecare dimineaţă
şi-o suferinţă veche-n orişice amurg?
O zi?
sau poate veacuri?
Mult a trecut
de cînd îmi resfrîngeai în pieptul scund
un soare nou în fiecare dimineaţă
şi-o suferinţă veche-n orişice amurg?
O zi?
sau poate veacuri?
Un stînjen doar deasupra mea-i lumină.
Flori cu sîni de lapte îmi apasă lutul.
Să pot
eu mi-aş întinde mîna şi le-aş strînge-ntr-un mănunchi
să le cobor la mine,
dar
pămîntul poate nu mai are flori.
Flori cu sîni de lapte îmi apasă lutul.
Să pot
eu mi-aş întinde mîna şi le-aş strînge-ntr-un mănunchi
să le cobor la mine,
dar
pămîntul poate nu mai are flori.
Gîndul meu şi veşnicia seamănă
ca nişte gemeni.
Ce lume se va zbate azi în valurile zilei?
ca nişte gemeni.
Ce lume se va zbate azi în valurile zilei?
Ades un zgomot surd mă face să tresar.
Să fie paşii sprinteni ai iubitei mele,
sau e moartă şi ea
de sute de mii de ani?
Să fie paşii mici şi guralivi ai ei,
sau poate pe pămînt e toamnă
şi nişte fructe coapte-mi cad mustoase, grele,
pe mormînt
desprinse dintr-un pom, care-a crescut din mine?
Să fie paşii sprinteni ai iubitei mele,
sau e moartă şi ea
de sute de mii de ani?
Să fie paşii mici şi guralivi ai ei,
sau poate pe pămînt e toamnă
şi nişte fructe coapte-mi cad mustoase, grele,
pe mormînt
desprinse dintr-un pom, care-a crescut din mine?
miercuri, 25 aprilie 2018
Sfat pentru G Liiceanu de la Constantin Noica
„Dragul meu, te conjur să îţi iei destinul în serios. Lasă-l pe Heidegger; este o Sackgasse, o fundătură. Ca să-ţi poţi face cu adevărat treaba, trebuie să ai într-un buzunar miracolul grec, iar în celălalat pe cel german. Să zicem că îl ai pe primul, deşi un Aristotel temeinic făcut îţi lipseşte încă. În schimb, este die höchste Zeit pentru a-ţi începe incursiunea profundă în idealismul german. Vei lăsa deci totul deoparte şi iată ceea ce îţi voi cere să faci. Ştiu pe cineva care are faimoasa ediţie Kant, în unsprezece volume, a lui Bruno Cassirer. O vei cumpăra şi timp de doi ani o vei citi din scoarţă în scoarţă.“ Am făcut imprudenţa să-l întreb — era o simplă curiozitate — cît costă. Faptul acesta l-a iritat teribil. „Cît costă? Ai să vezi imediat cît costă! Însă mai întîi am să-ţi spun cui i-a aparţinut ediţia: lui Mircea Vulcănescu. Ai să te duci şi ai să o cumperi — dar numai pentru doi ani — cu cinci mii de lei. Ai aflat acum cît costă? Cinci mii de lei ca să le poţi citi şi avea vreme de doi ani. Cînd Pitagora şi-a creat teorema, a jertfit, ştii bine, o sută de boi. Dacă nu vei da cei cinci mii de lei ca să citeşti această ediţie, Kant nu va intra în capul tău şi tu nu-ţi vei face niciodată peratologia. Îţi cer să faci un sacrificiu cu valoare simbolică. Aici e vorba de un transfer între generaţii, de un act aproape iniţiatic. Trebuia să înţelegi asta şi nu să mă dezamăgeşti, punîndu-mi întrebarea vulgară «cît costă?». Şi am să-ţi mai spun ceva. Dacă ai de gînd să-mi răspunzi că intrînd vreme de cinci sau zece ani în tăcere rişti să pierzi pasul cu colegii tăi de generaţie, dacă îmi vei răspunde deci că te sperie hărniciile sterpe ale altora, am să-ţi spun că mă dezamăgeşti a doua oară. Fiindcă dacă scrii pentru cei din jurul tău şi pentru cei din timpul tău, scrii degeaba. Ajută-mă deci, ajută-mă să pun pe lume ceva. Cu cărţile mele n-am obţinut decît o simplă înlănţuire, un syn-logismos. Poate că tu vei obţine conceptul. Crede-mă că nu ştim niciodată cu adevărat ce putem deveni. Pentru mine, tu eşti deja ceea ce poţi deveni. Să nu mă dezamăgeşti!“ Glasul a început să-i tremure, apoi a izbucnit în plîns şi a ieşit. Am rămas de partea cealaltă a uşii, neştiind ce să fac, simţindu-mă tare neînsemnat, neputincios şi, mai ales, speriat.“
luni, 16 aprilie 2018
Rãmâi!
Uneori nu mi pot pierde din memorie evenimente sau situatii. Raman lipite fara nici un efort. Alteori spun: mi am amintit, astazi este...
Orice eveniment prin trecerea timpului comporta aceasta raportare.
Nu am mai scris de mult. Asta arata ca timpul trece, evenimentele din trecut lasa locul noilor realitati ce compun existenta noastra efemera.
Fiecare zi lasa loc pentru trecut dar si pentru prezent, respectiv viitor.
Ma regasesc in prezent uneori atat de atasat trecutului sau cu totul descatusat de el; alteori readuc in prezent ceva ce parea de mult lasat in trecut, si revine insotit de sentimente, emotii si trairi ce devenisera prafuite intr un colt uitat.
Unele evenimente din trecut le aduci inapoi, altele revin fara efort. De asemenea in prezent putem controla pana la un punct situatiile, dar exista si o limitare.
Asa ca exist efemer intr o lume cu realitati ce pot fi experimentate ca nou, ca vechi, ca alegere sau pura descoperire. Avand in vederea complexitatea omului, a universului si a interactiunii umane, nu pot accepta intamplarea. E divin si uman in existenta.
Efemeritatea poarta raspunderea pentru a face fiecare clipa nemuritoare. Devine un absolut obligatoriu de a ramane indatorat trecutului, prezentului spre viitor.
Ramai.
Luni, aprilie 16, 2018
onesti
Orice eveniment prin trecerea timpului comporta aceasta raportare.
Nu am mai scris de mult. Asta arata ca timpul trece, evenimentele din trecut lasa locul noilor realitati ce compun existenta noastra efemera.
Fiecare zi lasa loc pentru trecut dar si pentru prezent, respectiv viitor.
Ma regasesc in prezent uneori atat de atasat trecutului sau cu totul descatusat de el; alteori readuc in prezent ceva ce parea de mult lasat in trecut, si revine insotit de sentimente, emotii si trairi ce devenisera prafuite intr un colt uitat.
Unele evenimente din trecut le aduci inapoi, altele revin fara efort. De asemenea in prezent putem controla pana la un punct situatiile, dar exista si o limitare.
Asa ca exist efemer intr o lume cu realitati ce pot fi experimentate ca nou, ca vechi, ca alegere sau pura descoperire. Avand in vederea complexitatea omului, a universului si a interactiunii umane, nu pot accepta intamplarea. E divin si uman in existenta.
Efemeritatea poarta raspunderea pentru a face fiecare clipa nemuritoare. Devine un absolut obligatoriu de a ramane indatorat trecutului, prezentului spre viitor.
Ramai.
Luni, aprilie 16, 2018
onesti
luni, 19 martie 2018
Tacerea... GL
tăcerea poate avea cel puţin următoarele semnificaţii:
1. Dialogul, ca formă de mişcare a spiritului, este o alternare a vorbirii cu tăcerea. A nu şti să taci înseamnă, în aceste condiţii, a ţine spiritul pe loc, a monologa prosteşte, a te învîrti în cercul finit al propriului tău spirit. Deci, hemoragie verbală, logoree.
2. Tăcerea este, în alt sens, un principiu autodidactic, e etapă necesară în orice Bildung, paidee. Este acea perioadă de „primim marfă“, de regenerare spirituală, de reîncărcare a bateriilor etc. În orice biografie culturală trebuie să existe momente cînd nu produci, ci doar consumi cultură, cînd trebuie deci să taci. A nu tăcea înseamnă acum a tautologiza, a bate pasul pe loc, a muri în neprimenirea propriei tale substanţe.
3. Tăcerea mai poate apărea fie ca o formă de recunoaştere a neputinţei în faţa sarcinii de a rosti esenţialul, fie ca recunoaştere a faptului că nu ai nimic esenţial de spus. Heidegger scrie: „Omul trebuie, înainte de a vorbi, să asculte din nou glasul Fiinţei, cu riscul ca sub semnul acestei chemări exigente să aibă puţin sau rar ceva de spus. Numai astfel i se restituie cuvîntului caracterul nepreţuit al esenţei sale, iar omului lăcaşul pentru a locui în adevărul fiinţei.“ Deci a nu tăcea înseamnă acum a rămîne în superficiile lucrurilor, a superfluiza, a introduce inflaţia în spaţiul verbal.
4. Tăcerea poate fi o formă de demnitate a spiritului, o formă de protest. Intri în tăcere atunci cînd în jurul tău se vorbeşte prea mult şi indemn. A nu tăcea înseamnă acum a participa la conjuraţia imoralităţii cuvîntului.
5. În sfîrşit, „a învăţa să taci“ poate fi înţeles ca un corectiv comportamental bazat pe experienţa negativă a efectelor vorbirii. Tăcerea devine astfel expresia înţelepciunii dobîndite traduse ca prudenţă.
Luni, martie 19, 2018
Onesti
22.01
luni, 5 martie 2018
Dupa o tacere
“Meditez mereu, de cîte ori îmi vine în minte cazul lui Petru, la destinele neîmplinite din cultura noastră. De cîte elemente ţine o asemenea neîmplinire? Dacă lăsăm deoparte problema condiţiilor, a marilor factori inhibitivi externi, şi ţinem seama numai de natura interioară a individului confruntat cu o sarcină culturală — pe care el şi-o asumă şi şi-o impune printr-o justă scrutare a traiectoriilor culturii din care face parte —, atunci apar două tipuri distincte de ratare: una, care este totuşi glorioasă şi nu cea mai frecventă la noi, ţine de însăşi exacerbarea conştiinţei destinului propriu. Ea apare sub forma urît constructivă a voinţei de operă sau, în filozofie, a voinţei de sistem. La nemţi, cazul tipic este cel al lui Hartmann (vezi vorba lui Heidegger despre el, cu mersul din staţie în staţie, ca tramvaiul), iar la noi, cazul lui Blaga, cu monumentalitatea lui artificială (opera văzută ca „templu“ al persoanei, construcţie de dragul construcţiei). La această categorie — „glorioasă“ — a neîmplinirii, destinul este gîndit în prea mare măsură ca realizare de sine a eului, opera devenind o faptă cantitativ calculată în raport cu „împlinirea vieţii“. Trilogia valorilor de pildă, operă obosită, apare ca realizare exterioară, ca un fel de pariu cu sine dus pînă la capăt, în timp ce Trilogia cunoaşterii pare singura scrisă cu verva ideii spontane. În acest prim caz, autorul nu îşi realizează condiţia de simplu mediu traversat de idee, ci se resimte excesiv pe sine ca ins, mutînd accentul de pe operă pe realizatorul ei.
Cealaltă formă de neîmplinire — şi care la noi dă regula — vine din absenţa unei conştiinţe ferme a destinului propriu, adică din incapacitatea de a gîndi fiecare gest cultural ca element al unei coerenţe de ansamblu. Viciul este aici tocmai lipsa de „construit“; viaţa ta devine o scenă a întîmplării şi a prilejului. Te laşi dirijat din afară, fără să selectezi oferta în raport cu unica articulaţie a proiectelor proprii. Această pierdere în fapte mărunte şi ocazionale (cronici, articolaşe, emisiuni la radio, prefeţe, traduceri care îţi sînt propuse — toate, forme de anexare la „întîmplările“ climatului cultural) reprezintă calea curentă a neîmplinirilor noastre.“
Gabriel Liiceanu. Oct 1980
Luni, martie 05, 2018
Cealaltă formă de neîmplinire — şi care la noi dă regula — vine din absenţa unei conştiinţe ferme a destinului propriu, adică din incapacitatea de a gîndi fiecare gest cultural ca element al unei coerenţe de ansamblu. Viciul este aici tocmai lipsa de „construit“; viaţa ta devine o scenă a întîmplării şi a prilejului. Te laşi dirijat din afară, fără să selectezi oferta în raport cu unica articulaţie a proiectelor proprii. Această pierdere în fapte mărunte şi ocazionale (cronici, articolaşe, emisiuni la radio, prefeţe, traduceri care îţi sînt propuse — toate, forme de anexare la „întîmplările“ climatului cultural) reprezintă calea curentă a neîmplinirilor noastre.“
Gabriel Liiceanu. Oct 1980
Luni, martie 05, 2018
luni, 15 ianuarie 2018
Asteptare!
E aceiasi zi...
Aproape acelasi an
De fapt acelasi glas al cantului ramas oprit...
O lacrima nestinsa peste zilele ranite
O zi cat sa cuprinda un ocean nestavilit.
E parca a popas in timp lipsit de noi,
Ca am trait, e zbuciumul si linistea din zbor,
E noapte fara rasarit, etern razboi,
Si tot ne amanam realitatea ranilor ce dor.
Si e tarziu, mult prea tarziu in necuprinsul de-asteptare,
Dar am deprins tacere-n suferinta fiecare,
Doar din divin primim in prabusire-mbratisare,
Si ochiul tot privind in orizont visare...
Nu e aceiasi zi, un an a mai apus,
Cu ticait de dor mai mult de cat un univers,
Priviri de iarna, vorbe ce~au ramas de spus,
Iubire de purtat, si de-ascultat un ultim vers.
Si pentr’o clipa, din zilele îngemanate sa ne fie,
Rasar incet spre noi sclipiri de vesnicie!
Astazi, luni, ianuarie 15, 2018
22:24 Onesti
No more words
retraire
Se lasa noaptea peste sufletul nostru.
As vrea sa dorm, dar nu pot.
Mi e glasul inabusit de lunile scurse ca un izvor de munte.
Dar e liniste. Mai liniste ca inainte!
21:39 e o ora inscrisa in nemurire. Dupa exact un an stau asezat intre doua veacuri, doua lumi. Lumea lasata in urma acum un an, avand un prieten drag in ea, si lumea de atunci incoace. Mai zbuciumata, mai amara, o nastere pentru o realitate necunoscuta ca durere si viere.
Dar e liniste! Si e incredere deplina.
Peste putina vreme rasar zorile adevaratei vesnicii.
Astazi, luni, ianuarie 15, 2018
21:40 Onesti
No more words
No more words
vineri, 5 ianuarie 2018
Reculegere...
Apune inca odata ziua!
Mantia noptii se aseaza confortabil pe cerul albastru al unei zile, romantizand dimensiunea ei colorata spre frumusetea serii, si a odihnei, ca parte integranta a vietii ca o oglindire a zilei.
Ma asez in apusul unei saptamani.
Ferestrele sunt larg deschise timpului scurs pe albia locurilor cuprinse de calator.
Meditez la idealuri de oameni, de locuri, de viata unica sau a unui grup, sau a unei tari ca intreg (frumoasa rezonanta a saptamanii acestea prin vizita la Iasi).
Generatii de oameni, ce au creat istorie mai mult decat a unui individ. (cu referire la o preocupare aparte pentru: “La inceput a fost sfarsitul” de A.G.)
Si totusi o istorie, o glorie, se poate frange atat de repede, atat de usor.
Oamenii pot fi mintiti, incepand cu ei insisi.
Ma gandesc la principiile divine ce au fost pierdute in Eden, odata cu apusul singurei istorii umane, perfecte si fara regret dar si stabile.
De atunci ne repetam tragedia. Traita de alta generatie, sub forma noului, la fel de subversiv.
Cum poate un ideal al realitatii de Paradis, sa supravietuiasca atat de multe veacuri de la pierderea lui? Am putea spune ca tocmai prin neimplinirea lui. Ca o realitate perpetua in visare si ideal.
Dar e mai mult de atat!
Mult mai mult!
E frumusetea celor ce adora ‘cultul Persoanei’ Lui, nu ca meritologie, ci alegere in deplina libertate a dorintei nesaturate aici, in istoria umana.
Visez sa intalnesc istoria Ta, contemporan cu vesnicia!
Astazi, vineri, ianuarie 05, 2018
Barlad
Mantia noptii se aseaza confortabil pe cerul albastru al unei zile, romantizand dimensiunea ei colorata spre frumusetea serii, si a odihnei, ca parte integranta a vietii ca o oglindire a zilei.
Ma asez in apusul unei saptamani.
Ferestrele sunt larg deschise timpului scurs pe albia locurilor cuprinse de calator.
Meditez la idealuri de oameni, de locuri, de viata unica sau a unui grup, sau a unei tari ca intreg (frumoasa rezonanta a saptamanii acestea prin vizita la Iasi).
Generatii de oameni, ce au creat istorie mai mult decat a unui individ. (cu referire la o preocupare aparte pentru: “La inceput a fost sfarsitul” de A.G.)
Si totusi o istorie, o glorie, se poate frange atat de repede, atat de usor.
Oamenii pot fi mintiti, incepand cu ei insisi.
Ma gandesc la principiile divine ce au fost pierdute in Eden, odata cu apusul singurei istorii umane, perfecte si fara regret dar si stabile.
De atunci ne repetam tragedia. Traita de alta generatie, sub forma noului, la fel de subversiv.
Cum poate un ideal al realitatii de Paradis, sa supravietuiasca atat de multe veacuri de la pierderea lui? Am putea spune ca tocmai prin neimplinirea lui. Ca o realitate perpetua in visare si ideal.
Dar e mai mult de atat!
Mult mai mult!
E frumusetea celor ce adora ‘cultul Persoanei’ Lui, nu ca meritologie, ci alegere in deplina libertate a dorintei nesaturate aici, in istoria umana.
Visez sa intalnesc istoria Ta, contemporan cu vesnicia!
Astazi, vineri, ianuarie 05, 2018
Barlad
luni, 1 ianuarie 2018
Nou!
Rasar zorii unei noi zile.
O zi!
Ai putea spune ca e o zi obisnuita. Si intr-un anume sens este.
O zi ce naste din apusul alteia, a celei de ieri. Cea care a insumat bucurii si lacrimi, vise si aripi frante, ganduri adunate, si ganduri uitate... actiuni sau cuvinte, descoperiri sau un infinit materializat...
Dar nu e doar o zi...
Dimensiunea ei de zi, devine la nivel extrapolat, dimensiunea unui an.
Odata cu ea rasare un nou an.
Un an ce se naste din apusul altuia, a celui de ieri...
Putem vorbi de o retraire prin sarbatoare. De la inceput. Dar imi ramane prin numerotare de zile, retrairea. Traiesc ceva nou, dar intr-un anumit sens sunt asezat tot pe ieri.
Cand spun acum un an... traiesc acum, e un prezent, dar asuma si o traire, cel putin din amintire, a unui ieri, a unei alte zile ramase. Intensitatea e variabila, functie de persoana si de ieri.
Dar nu e doar un an...
Am putea adauga dimensiunea unei vieti.
Uimitor, se naste cu o noua zi, cu un nou an si dimensiunea nebanuita, a unui an in imagine de o noua viata. Traim o alta viata. O viata ce se naste dina apusul alteia, a celei de ieri...
O zi, un an, poate insemna punct de plecare pentru o noua viata.
Rasar zorii unei noi zile, unui nou an, unei noi vieti!
Onesti, luni, ianuarie 01, 2018
No more words!
O zi!
Ai putea spune ca e o zi obisnuita. Si intr-un anume sens este.
O zi ce naste din apusul alteia, a celei de ieri. Cea care a insumat bucurii si lacrimi, vise si aripi frante, ganduri adunate, si ganduri uitate... actiuni sau cuvinte, descoperiri sau un infinit materializat...
Dar nu e doar o zi...
Dimensiunea ei de zi, devine la nivel extrapolat, dimensiunea unui an.
Odata cu ea rasare un nou an.
Un an ce se naste din apusul altuia, a celui de ieri...
Putem vorbi de o retraire prin sarbatoare. De la inceput. Dar imi ramane prin numerotare de zile, retrairea. Traiesc ceva nou, dar intr-un anumit sens sunt asezat tot pe ieri.
Cand spun acum un an... traiesc acum, e un prezent, dar asuma si o traire, cel putin din amintire, a unui ieri, a unei alte zile ramase. Intensitatea e variabila, functie de persoana si de ieri.
Dar nu e doar un an...
Am putea adauga dimensiunea unei vieti.
Uimitor, se naste cu o noua zi, cu un nou an si dimensiunea nebanuita, a unui an in imagine de o noua viata. Traim o alta viata. O viata ce se naste dina apusul alteia, a celei de ieri...
O zi, un an, poate insemna punct de plecare pentru o noua viata.
Rasar zorii unei noi zile, unui nou an, unei noi vieti!
Onesti, luni, ianuarie 01, 2018
No more words!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)