E aceiasi zi...
Aproape acelasi an
De fapt acelasi glas al cantului ramas oprit...
O lacrima nestinsa peste zilele ranite
O zi cat sa cuprinda un ocean nestavilit.
E parca a popas in timp lipsit de noi,
Ca am trait, e zbuciumul si linistea din zbor,
E noapte fara rasarit, etern razboi,
Si tot ne amanam realitatea ranilor ce dor.
Si e tarziu, mult prea tarziu in necuprinsul de-asteptare,
Dar am deprins tacere-n suferinta fiecare,
Doar din divin primim in prabusire-mbratisare,
Si ochiul tot privind in orizont visare...
Nu e aceiasi zi, un an a mai apus,
Cu ticait de dor mai mult de cat un univers,
Priviri de iarna, vorbe ce~au ramas de spus,
Iubire de purtat, si de-ascultat un ultim vers.
Si pentr’o clipa, din zilele îngemanate sa ne fie,
Rasar incet spre noi sclipiri de vesnicie!
Astazi, luni, ianuarie 15, 2018
22:24 Onesti
No more words
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu