Apune inca odata ziua!
Mantia noptii se aseaza confortabil pe cerul albastru al unei zile, romantizand dimensiunea ei colorata spre frumusetea serii, si a odihnei, ca parte integranta a vietii ca o oglindire a zilei.
Ma asez in apusul unei saptamani.
Ferestrele sunt larg deschise timpului scurs pe albia locurilor cuprinse de calator.
Meditez la idealuri de oameni, de locuri, de viata unica sau a unui grup, sau a unei tari ca intreg (frumoasa rezonanta a saptamanii acestea prin vizita la Iasi).
Generatii de oameni, ce au creat istorie mai mult decat a unui individ. (cu referire la o preocupare aparte pentru: “La inceput a fost sfarsitul” de A.G.)
Si totusi o istorie, o glorie, se poate frange atat de repede, atat de usor.
Oamenii pot fi mintiti, incepand cu ei insisi.
Ma gandesc la principiile divine ce au fost pierdute in Eden, odata cu apusul singurei istorii umane, perfecte si fara regret dar si stabile.
De atunci ne repetam tragedia. Traita de alta generatie, sub forma noului, la fel de subversiv.
Cum poate un ideal al realitatii de Paradis, sa supravietuiasca atat de multe veacuri de la pierderea lui? Am putea spune ca tocmai prin neimplinirea lui. Ca o realitate perpetua in visare si ideal.
Dar e mai mult de atat!
Mult mai mult!
E frumusetea celor ce adora ‘cultul Persoanei’ Lui, nu ca meritologie, ci alegere in deplina libertate a dorintei nesaturate aici, in istoria umana.
Visez sa intalnesc istoria Ta, contemporan cu vesnicia!
Astazi, vineri, ianuarie 05, 2018
Barlad
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu