Tacerea... GL

tăcerea poate avea cel puţin următoarele semnificaţii:

1. Dialogul, ca formă de mişcare a spiritului, este o alternare a vorbirii cu tăcerea. A nu şti să taci înseamnă, în aceste condiţii, a ţine spiritul pe loc, a monologa prosteşte, a te învîrti în cercul finit al propriului tău spirit. Deci, hemoragie verbală, logoree.

2. Tăcerea este, în alt sens, un principiu autodidactic, e etapă necesară în orice Bildung, paidee. Este acea perioadă de „primim marfă“, de regenerare spirituală, de reîncărcare a bateriilor etc. În orice biografie culturală trebuie să existe momente cînd nu produci, ci doar consumi cultură, cînd trebuie deci să taci. A nu tăcea înseamnă acum a tautologiza, a bate pasul pe loc, a muri în neprimenirea propriei tale substanţe.

3. Tăcerea mai poate apărea fie ca o formă de recunoaştere a neputinţei în faţa sarcinii de a rosti esenţialul, fie ca recunoaştere a faptului că nu ai nimic esenţial de spus. Heidegger scrie: „Omul trebuie, înainte de a vorbi, să asculte din nou glasul Fiinţei, cu riscul ca sub semnul acestei chemări exigente să aibă puţin sau rar ceva de spus. Numai astfel i se restituie cuvîntului caracterul nepreţuit al esenţei sale, iar omului lăcaşul pentru a locui în adevărul fiinţei.“ Deci a nu tăcea înseamnă acum a rămîne în superficiile lucrurilor, a superfluiza, a introduce inflaţia în spaţiul verbal.

4. Tăcerea poate fi o formă de demnitate a spiritului, o formă de protest. Intri în tăcere atunci cînd în jurul tău se vorbeşte prea mult şi indemn. A nu tăcea înseamnă acum a participa la conjuraţia imoralităţii cuvîntului.

5. În sfîrşit, „a învăţa să taci“ poate fi înţeles ca un corectiv comportamental bazat pe experienţa negativă a efectelor vorbirii. Tăcerea devine astfel expresia înţelepciunii dobîndite traduse ca prudenţă.

Luni, martie 19, 2018

Onesti

22.01

Dupa o tacere

“Meditez mereu, de cîte ori îmi vine în minte cazul lui Petru, la destinele neîmplinite din cultura noastră. De cîte elemente ţine o asemenea neîmplinire? Dacă lăsăm deoparte problema condiţiilor, a marilor factori inhibitivi externi, şi ţinem seama numai de natura interioară a individului confruntat cu o sarcină culturală — pe care el şi-o asumă şi şi-o impune printr-o justă scrutare a traiectoriilor culturii din care face parte —, atunci apar două tipuri distincte de ratare: una, care este totuşi glorioasă şi nu cea mai frecventă la noi, ţine de însăşi exacerbarea conştiinţei destinului propriu. Ea apare sub forma urît constructivă a voinţei de operă sau, în filozofie, a voinţei de sistem. La nemţi, cazul tipic este cel al lui Hartmann (vezi vorba lui Heidegger despre el, cu mersul din staţie în staţie, ca tramvaiul), iar la noi, cazul lui Blaga, cu monumentalitatea lui artificială (opera văzută ca „templu“ al persoanei, construcţie de dragul construcţiei). La această categorie — „glorioasă“ — a neîmplinirii, destinul este gîndit în prea mare măsură ca realizare de sine a eului, opera devenind o faptă cantitativ calculată în raport cu „împlinirea vieţii“. Trilogia valorilor de pildă, operă obosită, apare ca realizare exterioară, ca un fel de pariu cu sine dus pînă la capăt, în timp ce Trilogia cunoaşterii pare singura scrisă cu verva ideii spontane. În acest prim caz, autorul nu îşi realizează condiţia de simplu mediu traversat de idee, ci se resimte excesiv pe sine ca ins, mutînd accentul de pe operă pe realizatorul ei.
Cealaltă formă de neîmplinire — şi care la noi dă regula — vine din absenţa unei conştiinţe ferme a destinului propriu, adică din incapacitatea de a gîndi fiecare gest cultural ca element al unei coerenţe de ansamblu. Viciul este aici tocmai lipsa de „construit“; viaţa ta devine o scenă a întîmplării şi a prilejului. Te laşi dirijat din afară, fără să selectezi oferta în raport cu unica articulaţie a proiectelor proprii. Această pierdere în fapte mărunte şi ocazionale (cronici, articolaşe, emisiuni la radio, prefeţe, traduceri care îţi sînt propuse — toate, forme de anexare la „întîmplările“ climatului cultural) reprezintă calea curentă a neîmplinirilor noastre.“
Gabriel Liiceanu. Oct 1980

Luni, martie 05, 2018