Sfat pentru G Liiceanu de la Constantin Noica

„Dragul meu, te conjur să îţi iei destinul în serios. Lasă-l pe Heidegger; este o Sackgasse, o fundătură. Ca să-ţi poţi face cu adevărat treaba, trebuie să ai într-un buzunar miracolul grec, iar în celălalat pe cel german. Să zicem că îl ai pe primul, deşi un Aristotel temeinic făcut îţi lipseşte încă. În schimb, este die höchste Zeit pentru a-ţi începe incursiunea profundă în idealismul german. Vei lăsa deci totul deoparte şi iată ceea ce îţi voi cere să faci. Ştiu pe cineva care are faimoasa ediţie Kant, în unsprezece volume, a lui Bruno Cassirer. O vei cumpăra şi timp de doi ani o vei citi din scoarţă în scoarţă.“ Am făcut imprudenţa să-l întreb — era o simplă curiozitate — cît costă. Faptul acesta l-a iritat teribil. „Cît costă? Ai să vezi imediat cît costă! Însă mai întîi am să-ţi spun cui i-a aparţinut ediţia: lui Mircea Vulcănescu. Ai să te duci şi ai să o cumperi — dar numai pentru doi ani — cu cinci mii de lei. Ai aflat acum cît costă? Cinci mii de lei ca să le poţi citi şi avea vreme de doi ani. Cînd Pitagora şi-a creat teorema, a jertfit, ştii bine, o sută de boi. Dacă nu vei da cei cinci mii de lei ca să citeşti această ediţie, Kant nu va intra în capul tău şi tu nu-ţi vei face niciodată peratologia. Îţi cer să faci un sacrificiu cu valoare simbolică. Aici e vorba de un transfer între generaţii, de un act aproape iniţiatic. Trebuia să înţelegi asta şi nu să mă dezamăgeşti, punîndu-mi întrebarea vulgară «cît costă?». Şi am să-ţi mai spun ceva. Dacă ai de gînd să-mi răspunzi că intrînd vreme de cinci sau zece ani în tăcere rişti să pierzi pasul cu colegii tăi de generaţie, dacă îmi vei răspunde deci că te sperie hărniciile sterpe ale altora, am să-ţi spun că mă dezamăgeşti a doua oară. Fiindcă dacă scrii pentru cei din jurul tău şi pentru cei din timpul tău, scrii degeaba. Ajută-mă deci, ajută-mă să pun pe lume ceva. Cu cărţile mele n-am obţinut decît o simplă înlănţuire, un syn-logismos. Poate că tu vei obţine conceptul. Crede-mă că nu ştim niciodată cu adevărat ce putem deveni. Pentru mine, tu eşti deja ceea ce poţi deveni. Să nu mă dezamăgeşti!“ Glasul a început să-i tremure, apoi a izbucnit în plîns şi a ieşit. Am rămas de partea cealaltă a uşii, neştiind ce să fac, simţindu-mă tare neînsemnat, neputincios şi, mai ales, speriat.“

Rãmâi!

Uneori nu mi pot pierde din memorie evenimente sau situatii. Raman lipite fara nici un efort. Alteori spun: mi am amintit, astazi este...
Orice eveniment prin trecerea timpului comporta aceasta raportare.
Nu am mai scris de mult. Asta arata ca timpul trece, evenimentele din trecut lasa locul noilor realitati ce compun existenta noastra efemera.
Fiecare zi lasa loc pentru trecut dar si pentru prezent, respectiv viitor.
Ma regasesc in prezent uneori atat de atasat trecutului sau cu totul descatusat de el; alteori readuc in prezent ceva ce parea de mult lasat in trecut, si revine insotit de sentimente, emotii si trairi ce devenisera prafuite intr un colt uitat.
Unele evenimente din trecut le aduci inapoi, altele revin fara efort. De asemenea in prezent putem controla pana la un punct situatiile, dar exista si o limitare.
Asa ca exist efemer intr o lume cu realitati ce pot fi experimentate ca nou, ca vechi, ca alegere sau pura descoperire. Avand in vederea complexitatea omului, a universului si a interactiunii umane, nu pot accepta intamplarea. E divin si uman in existenta.
Efemeritatea poarta raspunderea pentru a face fiecare clipa nemuritoare. Devine un absolut obligatoriu de a ramane indatorat trecutului, prezentului spre viitor.
Ramai.

Luni, aprilie 16, 2018
onesti