Tatã...

O Tatã... E noapte si e frig aici

E toamna peste visul  semanat in noi,

De-a ne întoarce-odata înapoi...

Din oameni, devenim încet fiinte tot mai mici.

Intelepciunea a ramas batrana, demodata,

Credinta este astazi mult mai jos, in subterana.

Si ruga, este cand bolboroseala, cand nimic,

Stiinta si spitalele atrag... sau doar persoana... adorata.

Iubirea e o vorba stearsa-n vant,

De cinste si dreptate astazi nu se mai vorbeste...

Se lauda in locul muncii, lenesul si cine jefuieste,

În iarna anotimpului împrumutat, nu e ‘nimica’ sfant.

Tacerea noastra lasa timpul fara infinit,

In noapte, visele credintei lasa inima tot rece,

Am risipit puterea noastra amanet cioplit,

Izvor amar si nesatul, pentru strainul ce-l lasam sa plece.

Dar vesnicia ne atrage ca un vis in zare,

Iubirea Lui ne sfarmã inima de piatrã,

Simtim tãrana grea si plangem cautare,

O definitie de dor, acasa si de vatrã.

Tu mori... si azi cand te privim ne-ntoarcem iar,

Din drumul nostru razvratit si înselat.

Începem prin credinta sa primim imbratisare-n dar,

Si-naintam primind puteri, restaurati cã ne-ai salvat.

Vineri, iunie 08, 2018

Onesti