“Singurătatea absolută? O concep câteodată așa: în tren, pe un culoar ticsit, stând pe geamantan. Ești atunci departe nu numai de orice om, mai ales de cei care te împiedică să te miști; dar ești departe și de orice punct fix din spațiu.
Ești undeva între o stație și alta,
rupt de ceva,
În drum spre altceva,
scos din tinp,
scos din rost,
purtat de tren,
purtând după tine un alt tren,
cu oameni, situații, mărfuri, idei,
una peste alta,
În vagoane pe care le lași în stații,
le pierzi între stații,
le uiți în spații,
golind lumea,
gonind peste lume,
singur,
mai singur,
nicăieri de singur.”
Constantin Noica 1944 Jurnal filozofic.
Onești, miercuri, decembrie 12, 2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu