Am citit pe un blog confesiunile unui medic. Era la inceput de drum.
Descria tragedia alergarii, adaptarii, a pierderii.
O traire ce merita vazuta din aceasta perspectiva.
Dar am dorit mai mult de la mine.
Nu doar o justificare, nu doar o chemare la intelegerea de a ma aseza in pielea lui.
Am citit neputinta lui.
Si adaug ca nu e doar a lui in fata mortii, ci e a tututor.
Dar am avut un gust amar.
Gustul amar al unei reactii ca e doar o forma de a cere empatie, nu e o invitatie la a empatiza mai mult dinspre el spre cei pe care ii ingrijeste. O tristete, poate doar personala. Poate doar mi s-a parut.
Mi s-a parut ca intelege doar ca a trecut prin moartea cuiva drag, dar ma cheama sa-l inteleg doar pe el.
Iubirea are ca definitie minunea de a aseza pe altul in locul tau.
Iar aceasta este o raritate. E o anormalitate. E un handicap, mai nou.
Un om murea. Si multi mor. Fara sa fie observati, fara sa fie cineva acolo, sa le spuna o vorba cereasca, o imitare divina de sacrificiu, in care sa nu te gandesti tot la tine ci doar la el/ea care moare.
Lumea moare, iar noi ne gandim tot la noi, tot la nevoile noastre, tot la trairile noastre.
Am citit pe blogul vietii mele aceasi poveste.
Un om moare, iar trairile mele converg tot spre durerea mea, cand ar trebui sa observ, sa tac, sa inteleg mai mult durerea nu a mea, ca o amintire a repetabilitatii mortii, ci ca o intelegere a sacrificiului. Cand cineva moare, e pentru mine, sa observ si sa inteleg durerea, sacrificiul, iubirea.
Doar eu mai raman sa observ si sa perpetuez viata altfel.
astazi, luni, decembrie 16, 2019
Onesti
22:27
Descria tragedia alergarii, adaptarii, a pierderii.
O traire ce merita vazuta din aceasta perspectiva.
Dar am dorit mai mult de la mine.
Nu doar o justificare, nu doar o chemare la intelegerea de a ma aseza in pielea lui.
Am citit neputinta lui.
Si adaug ca nu e doar a lui in fata mortii, ci e a tututor.
Dar am avut un gust amar.
Gustul amar al unei reactii ca e doar o forma de a cere empatie, nu e o invitatie la a empatiza mai mult dinspre el spre cei pe care ii ingrijeste. O tristete, poate doar personala. Poate doar mi s-a parut.
Mi s-a parut ca intelege doar ca a trecut prin moartea cuiva drag, dar ma cheama sa-l inteleg doar pe el.
Iubirea are ca definitie minunea de a aseza pe altul in locul tau.
Iar aceasta este o raritate. E o anormalitate. E un handicap, mai nou.
Un om murea. Si multi mor. Fara sa fie observati, fara sa fie cineva acolo, sa le spuna o vorba cereasca, o imitare divina de sacrificiu, in care sa nu te gandesti tot la tine ci doar la el/ea care moare.
Lumea moare, iar noi ne gandim tot la noi, tot la nevoile noastre, tot la trairile noastre.
Am citit pe blogul vietii mele aceasi poveste.
Un om moare, iar trairile mele converg tot spre durerea mea, cand ar trebui sa observ, sa tac, sa inteleg mai mult durerea nu a mea, ca o amintire a repetabilitatii mortii, ci ca o intelegere a sacrificiului. Cand cineva moare, e pentru mine, sa observ si sa inteleg durerea, sacrificiul, iubirea.
Doar eu mai raman sa observ si sa perpetuez viata altfel.
astazi, luni, decembrie 16, 2019
Onesti
22:27
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu