luni, 15 iunie 2020

Daca...

Antoine de Saint Exupery spunea că o țintă fără un plan e doar o dorință. Sau altfel spus: viața cu țeluri, scopuri, dar fără un plan e doar un vis.
Dacă viața trebuie trăită pentru un scop, un singur scop? Un plan... urmărit din idealuri.
Vezi oameni care s-au dedicat unui scop. și l-au urmărit toată existența lor.
Că a fost un activist pentru mediu, că a fost o asociație pentru violența în familie sau că a fost pentru recuperarea dependenților de droguri, a fost un scop, un plan și o luptă pe viață și pe moarte pentru a duce la capăt drumul lor.
Pentru unii este apărarea Lui Dumnezeu, pentru alții este predicarea numelui Lui cât mai multor ființe.
Pentru ce trăiești?
Trebuie să ne definim mai devreme sau mai târziu această problemă.
Ceea ce face viața valoroasă este nu doar planul și scopul, ci un amănunt amintit de veacuri.
Ești dispus să mori?
Să-ți dai viața pentru o cauză?
Să mori ducând la capăt alegerea ta?
Dacă nu ai ajuns aici, mai este drum.
Alegi să-ți dai viața pentru Dumnezeu? Nu pentru o cauză, ci unei Persoane. Dumnezeului Tău.
Ce înseamnă asta? Exact ce înțelegi. Ești dispus să mori pentru El?
Vine ocazia, vine ziua, vine momentul.
Cine își iubește viața, o va pierde, dar cine o va pierde pentru Mine o va câștiga.
Nu este doar simbolică afirmația. Este literală.
Noi nu mai murim, de aceea nu mai înseamnă nimic creștinismul, vorbele.
Suntem prea departe de exemplul Lui.
Dacă ai muri, cineva ar înțelege, și tot cineva ar fi expus ce este dispus să-I facă Lui, Salvatorului Nostru.

marți, iunie 16, 2020
1:47
Onești

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu