Pe pragul existenței noastre temporare, începi să înțelegi dimensiunea prezenței Lui, doar dacă ești dispus să te hrănești nu numai cu pâine ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.
Aici, în Cuvântul lui Dumnezeu întâlnești istoria unei împărătese numită Estera.
Înțelegi că frica de a fi ce ești, poate să te împiedice să trăiești ora astrala a lumii ce poartă în ea rolul tău, și vremea pentru care ai fost creat să exiști. Pentru ceva ce depășește imaginația ta, pentru o manifestare a divinului mult peste așteptările tale.
Pentru aceasta e nevoie însă de oprire, de curaj, de înțelegere a existenței tale prin puterea Lui, realitate ce se poate realiza doar prin rugă și dedicare ultimă pentru viața ta.
Apoi exact când lucrurile pot fi dramatice și tragice Mâna nevăzută intervine chiar și în viața celui mai mare om al lumii, pentru a se uni cu intervenția măreață pregătită de El, Dumnezeul Universului.
În dimineața propriei execuții, Dumnezeu dă neliniște în somn împăratului care ar fi acceptat execuția propusă de Haman, pentru Mardoheu.
Și aici, omul unit cu Dumnezeu, poporul care se unește să se roage și să postească devine forța prin care se manifestă intervenția divină, chiar daca ei sunt robi, și chiar dacă puterea omenească stăpânitoare este globală și pare invincibilă.
Dumnezeu rescrie istoria lor, istorie ce arata ura și încercarea unui popor de a șterge de pe fața pământului existența lor. Nu este în folosul unei națiuni să aibă un popor de felul acesta între ei, a fost argumentul lui Haman pentru distrugerea evreilor, când în realitate e pierderea umanității dacă Dumnezeu nu se manifestă mai ales prin oamenii dispuși să se unească cu EL în scrierea istoriei.
Dumnezeu intervine uimitor, astfel încât viața ta, viața lor, poate fi o imagine în strălucire a dimensiunii prezenței Lui în umanul istoriei tale sau a nostre recente.
Este nevoie de curaj, ce vine doar în urma întâlnirii tale cu El.
De milenii așteaptă să scrie cu tine istoria ta.
Pentru aceasta ai ajuns aici, acum. Pentru aceasta trăiești sau mori!
joi, martie 04, 2021
Onești
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu