Am vrut să privesc totul înapoi, prin ochii de copil.
Nu orașul de astăzi, în care sunt, ci cel in care am crescut, orașul copilăriei mele.
Locuri, clădiri, evenimente. Miros de tei, aromele de prăjituri de casă proaspăt scoase din cuptor, parcurile, aleile pavate cu piatră cubică, pe care mergem, fie in gimnaziu, fie spre liceu, printre casele vechi evreiesti, locurile de unde mâncam înghețată, sau cofetăria de unde luam amandina, krantz ul, pâinea, sau laptele. E un efort, si totusi nu-i prea greu să reprivesc prin ochii de copil totul.
Apoi m-au oprit in trairea mea de atunci, oamenii... cei ce imi erau aproape, părinți, frați, verișori, unchi, mătuși, comunitatea de la biserica noastra de pe str. dr Codrescu nr. 10. In acest mic bulb de existenta urbana, nesemnificativ aparent, a fost frumosul deplin, toți prezenți, cu chipurile memorate în timpul acela... o vârstă acum, nu prea depărtată de a lor atunci... Momente mai mult sau mai putin memorate, dar retraite, prin drumul la scoala, la liceu, interactiuni cu vecinii la joaca, colegii de clasa, fete si baieti purtandu-si copilaria in straiele vremii nemuritoare. Tresariri ce sunt atasate unei intalniri, unui eveniment, unei realitati, compuse acum in imaginabilul surprins prin ochii prezentului. Privirile si surasul vietii de la biserica, corul in care cantam timid, si fiintele ce au navigat pe cursul vietii mele, toate raman vesnic in sufletul meu.
E greu sa iti aduci aminte fiecare zi, fiecare clipa, fiecare an... fiecare loc... copacul de la iesirea din oras, unde evadam cu fratele meu, la umbra lui, aproape de un cimitir evreiesc ce reprezenta sacrul neatins si necunoscut, ca o bariera de mister si cautare; scara blocului cu copacii si mirosul de salcam, primavare, unde tata ne ruga sa coboram cand bratele lui pline, aduceau mirosul prospetimii aduse de la piata, vesnica galeata cu apa rece, de pucioasa, ce devenea ritualul familiei in verile senine de vara.
Și am tăcut... nu puteam decât să culeg fiecare zâmbet, cuvânt, strângere de mână, îmbrățișare.... toate erau, atât de intense; toți eram, aproape nimeni nu lipsea. Era forma de bucurie deplină a copilăriei mele... neînțeleasă atunci la adevărata valoare; înțeleasă atât de puțin.
Bârlad, sabat, ianuarie 14, 2023
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu