E tacere.
Nimic nu e mai apasator ca ea, in anumite secvente cheie de traire a vietii.
Uneori eu tac, sa nu gresesc in a da mintii mele combustibil pentru alte directii de preocupare.
Alteori celalat, la momente nepotrivite, cu directii de interpretare, mai mult sau mai putin veridice.
E un joc al nefiinteim tacerea. Adanc, riduros ca si intelegere, traire, sau gestionare.
Si atunci, dupa ce eu tac, tace El, sau vorbeste El.
Cand El tace, linistea e demersul de lupta accerba a abandonului trairilor mele, nazuintelor, intrebarilor, sau intensitatii vesniciei asezata pe masa infinitului in desfasurare.
Si aici eu, tac sau nu, ca forma de a fi, sau devenire.
aug, 21, 2023
Iasi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu