Stam sub un fag, pe un varf de deal, ca si cum te-ai aseza pe o capita.
Soarele acesta, ascuns printre frunze, sub adierea vantului renaste in mine o lume de demult, si din alte locuri.
Ai mereu in jocul naturii senzatia ca mai e cineva aici, ca se apropie, si te priveste.
E ca si cum as retrai o parte din adolescenta, cand zumzetului padurii impletit cu glasuri de pasari, mai de aproape sau mai de departe, imi acopera zarea.
Mi-e teama ca distanta intre acel odata, si acum a devenit prea mare. Parca pasesc cu un fior de bucurie dar si de tristețe, fiind totusi surprins de aceste senzatii aproape uitate din viata mea.
Jocul crengilor in bataia dupa amiezii, cate o furnica sau o insecta diminuand paradisul fara griji ramas prizonier aici, pentru moment, toate acestea ma recladesc din temelii.
Fiorul fosnetului de padure, a unui necunoscut ce se afla atat de aproape… ma reincanta in preocupare.
Piesajul uman imi e si el atat de familiar.
Privesc peste zare… Vad in departare varfuri de munti, captusiti cu verdele brazilor. Vad campii verzi onduite in locuri de lumini, de nori, de departe…
Ma asez incet, cu gandurile, in acest sacru de a fi, ca un cuib, ca un leagan, ca un acasa.
Nu e un Mireni, ca nu e nici nucul si nici salcamii din deal, dar nu e nici Cuza cu toropeala aerului rosu… e un alt acasa, mult mai nou pentru trairile mele.
sabat, august 10, 2024
Vf Benii
15:52
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu