Pleoapele noptii apun peste ultima noapte din Sagunto.
Miliarde de stele privesc... linistea, aud respiratiile tacerii.
Suntem aici, printre miliardele de zile si multele persoane ce au calcat vreodata pragul locului acestuia.
Dar pentru noi, ori de cate ori ne vom intoarce, va fi un ungher de trecut pe care nimeni nu ni-l mai poate lua.
Va fi al nostru pentru totdeauna.
Plimbarile printre casele profesorilor, sau pe toate aleile, in acea zi de aproape de apus... acea zi care este astazi. Veveritele din copacul din fata apartamentului 3, pisicile ce nu stiu romaneste si nu raspund la salut, gheata din ploaia de vineri, livezile de portocale, ce inca nu erau coapte, grupul de chinezi in tabara de vara, ce facea curatenie in sala de mese... inghetata si gustul de ratatouille oprit brust de gestul de humanoid neprevazut de our family night.... cine e de inteles sa inteleaga...
Am ramas aici, si el ramane aici, ca o poza de familie, ce o privesti cum se face mai aproape de alb si negru, sau cum se demodeaza fata de prezent, atunci cand o privesti.
Dar pentru noi este aici, acum, e vie, si e o traire a lui Clarice, si a noastra.
O scriem nu pe umbrele noptii, nici pe meridianele viitorului, ci o scriem pe ce suntem, pe inima noastra, ca o declaratie de iubire.
E la intrare, un monument artistic, a unui copil ce tine o stea in mana, ce parca ar dori sa o puna pe cer... sau de parca s-ar tine de ea, in timp ce aceasta il poarta, il ridica din lumea lui, in lumea ei. E familia, e biserica si scoala... ma leaga frumosul atat de simplu ce naste vesnicia in preocuparile noastre.
Rasare infinitul peste armonia trairilor noastre. Atat de aproape...
Pe aceiasi pasi ai “Intalniri” lor... sau ai “facing suffering”.
Sunt pasi deja inaintea noastre, cu o diforma nuanta de impredictibilitate umana!
Me, on a night of sabbath, august 3rd, 2024
1:35
Sagunto
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu