n-am gândit la asta foarte des...
dar aplecându-mă asupra-i, mă surprinde...
singurătatea...
Când mă uit la ea, la mine, la alții...
văd o formă de creștere, că poți medita, analiza, poți să te vezi mai bine.
Sau poate fi o formă de antisocial, ce există în fiecare dinre noi.
Poate fi un egoism mascat, sub pălării de retragere în căutarea lucrurilor tale, ce le vrei doar pentru tine, în noapte sau zi; o fărâmă sau un munte de mândrie, de superioritate ce nu te lasă să te cobori spre trăiri diferite. Și frica poate crea dorința de a nu fi, decât tu; sau durerea, unde știi că nimeni nu poate înțelege, trăi, păși pe aici, în pielea ta...
Mai este și singuratatea ca și chemare, în care aștepți ca într-o stație de tren, momentul când ajunge ceva-ul potrivit dorințelor și planurilor tale.
închei punctând singurătatea umana în căutarea divinului, probabil una dintre cele mai hrănitoare forme ce în interacțiune cu altă dimensiune de a fi, înflorește și se maturizează în a putea exista în raport cu propria ființa, cu exteriorul, dar mai ales în raport cu veșnicia.
Veșnicia e cu Altul.
friday, september 20, 2024
12:00
Stupini
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu