Privesc zilele, cum privesc orizontul.
Stiu ca e acolo, si ma cheama sa le port clipele.
Se aduna locurile ce-mi poarta gandurile pe perna in noapte.
Sunt acele locuri ce inima le poarte numele de acasa.
Si e atar de linistitor sa ti iubeasca sufletul un acasa.
Da.
Acolo unde cuvintele si pasiunile dezbraca haina conventionalului.
Unde imbratisarea e mai cautata decat protocolul, si unde ochiul poate iubi frumosul fiintelor si al cuvintelor intalnite pe paginile cartilor iubite.
De-i cerul senin sau plin de lacrimi in torente privesti pe geamul viitorului, cu un simtamant de stabilitate si incredere in fiintele iubite.
Le stii, le porti in suflet te poarta peste veacuri de dor, de revenire, de aici, de a fi, a apartine cuiva, unui loc, unor fiinte, unei ideologii, unei tari, unui ideal.
Timpul se opreste uneori in sunetul placut al linistii sarbatorite mai des, sau mai rar, pe meleagurile necuprinse ale stiutului, ale familiarului.
Cerul ramane privire, port, si motivatie, si sensibilitate intr-un noian de a fi acolo!
E curat cantecul oamenilor locului!
De unde sunt?
Once on a hill, between reality and place, waiting for the future in moments to be with!
Sunday, july 13, 2025
17:05
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu