M-am gandit la suferinta - toti vor invata ce este, unii intr-o masura, altii in mai multe masuri. Dar nimeni nu este in afara acestei trairi universale fiecarei existente.
Ty Gibson spunea ca daca l-ar fi intrebat cineva la saptesprezece ani cum e viata, ar fi spus suferinta.
Nu stia sa descrie altfel lupta de a trai. Organismul lupta sa faca fata infectiei, microbilor, bolii, sau accidentului ce a ranit trupul.
Unii am avut parte de suferinta atunci cand am putut incepe sa gandim la ea, si apoi să o trăim.
Unii am avut parte de suferinta atunci cand am putut incepe sa gandim la ea, si apoi să o trăim.
Suferinta este o forma atat de straina existentei noastra, daca stai sa te gandesti la lupta aceasta de a o opri, a organismului, prin sistemul imunitar, de a stopa orice forma de rana in organismul nostru, la un nivel la care de foarte putine ori suntem constienti.
Si totusi suferinta este nu doar la nivelul apararii de efecte, factori externi sau interni, la nivel fiziologic.
Suferinta nu poate fi inteleasa corect daca nu se priveste intr-un loc numit Biblie. Fara acel loc poti doar sa spui ca e normal sa fie asa, face parte din noi, poate doar noi o vedem si o definim in felul acesta. Sau o poti privi in ideea dualismului, trebuie sa fie ceva necesar pentru echilibrul nostru, pentru balansarea vietii noastre.
Dar, daca privesti in Genesa, lucrurile sunt definite destul de diferit si de exclusiv. Chiar daca este unica definitia ei, te lasa putin debusolat in rumorile filosofice si definitorii ale explicatiilor prezentului .
Iti spune ca suferinta pleaca de la departarea de Cel ce te-a creat, si iti este Tata. Atat. De aici se incepe o trista istorie a instrainarii noastre de fericire, bunastare, bucurie, sens, stabilitate si un lucru asa, demn de mentionat - nemurire. Langa El, aveam nemurire. Suferinta si nemurirea s-au exclus reciproc.
Așa că acestă întrăinare, ce a venit prin faptul ca omul, nu l-a crezut pe Tatal Lui, pe Dumnezeu, a fost prima forma asimptomatica de suferinta. Ca o euforie, ca poti sa zbori inainte de prabusire. De aici, nu fizic ci spiritual, apoi emotional, si intr-un final fizic, a apărtut degradarea umanității.
Da, suna obscur, ciudat. Prima forma de rana, de suferinta a fost imateriala, intr-o anumita forma si dimensiune. De fapt era increderea intr-o minciuna postata pe pagina de facebook, live, a cuiva cu un nickname inselator. Prima forma de suferinta a fost sa alergi dupa alta definitie a fericirii, si increderii si stabilitatii vietii tale. Dar aceasta alta forma de definitie era de fapt ambalajul ruperii spirituale, al primei suferinți, a unei frici, ce a dus la adaptarea noastra dinspre lumina spre un inveliș de frunze de smochin, sau mai târziu, a unor haine de piele.
Prima forma de suferinta a fost sa produc suferinta Altcuiva, si mie în ultimă instanță. O suferință nedefinită suficient, pentru a putea întelege ce adâncă este groapa neîncrederii în ascultarea de Tata. O suferință pe care El a avut-o ca Tată, înainte să o înțelegem noi, și pe care noi am început sa o avem în momentul în care L-am îndepărtat pe El din structura noastra spirituală și chimică a trupului nostru. Și de aici s-a rupt ceva din componenta noastra, ce fusese acolo ca parte a întregului ce fusesem creați. Fusesem desavarșiți. Desavarsirea si suferinta se exclud reciproc. Pentru ca partea care am pierdut-o avea de a face cu imaterialul nostru in primul rand, o componenta ce ducea la o incredere deplina, si la o supunere deplina de Tata.
De aici suferința a început să fie o latură lipsa a spiritualității și apoi a emoțiilor și a fiziologicului. Și pentru că am fost creați diferit, suferința ne arată imprefecțiunea. Ne spune ce și unde trebuie, sau trebuia să fim. Suferința e un mod de a vedea că nu ai fost creat pentru ce trăieșt, și că Tatăl tău, Dumnezeu, a dorit altceva, atât de diferit, de la noi ca oameni.
De aceea Biblia se termină cu întoarcerea lucrurilor și persoanelor la ce a intenționat El, de la început. Și aceasta este uimitor. El va șterge orice larcimă. Nu o parte, nu selectiv, ci orice lacrimă din ochii lor. Și nu va mai fi nici durere, nici suferință.
E atât de adâncă departarea noastră de El încât suferința adevărata o guști când înțelegi suferința Lui, sau a altuia.
Suferința o înțelegi cu adevărat atunci când te întorci pe drumul pe care Dumnezeu vrea să fii, pe drumul care duce înapoi la încredere deplină și așteptare până la revederea cu El. Și ce moment fulminant este viitorul ce se naște astăzi. acum în trăirea și alegerile și împuternicirea noastră.
Da, suna obscur, ciudat. Prima forma de rana, de suferinta a fost imateriala, intr-o anumita forma si dimensiune. De fapt era increderea intr-o minciuna postata pe pagina de facebook, live, a cuiva cu un nickname inselator. Prima forma de suferinta a fost sa alergi dupa alta definitie a fericirii, si increderii si stabilitatii vietii tale. Dar aceasta alta forma de definitie era de fapt ambalajul ruperii spirituale, al primei suferinți, a unei frici, ce a dus la adaptarea noastra dinspre lumina spre un inveliș de frunze de smochin, sau mai târziu, a unor haine de piele.
Prima forma de suferinta a fost sa produc suferinta Altcuiva, si mie în ultimă instanță. O suferință nedefinită suficient, pentru a putea întelege ce adâncă este groapa neîncrederii în ascultarea de Tata. O suferință pe care El a avut-o ca Tată, înainte să o înțelegem noi, și pe care noi am început sa o avem în momentul în care L-am îndepărtat pe El din structura noastra spirituală și chimică a trupului nostru. Și de aici s-a rupt ceva din componenta noastra, ce fusese acolo ca parte a întregului ce fusesem creați. Fusesem desavarșiți. Desavarsirea si suferinta se exclud reciproc. Pentru ca partea care am pierdut-o avea de a face cu imaterialul nostru in primul rand, o componenta ce ducea la o incredere deplina, si la o supunere deplina de Tata.
De aici suferința a început să fie o latură lipsa a spiritualității și apoi a emoțiilor și a fiziologicului. Și pentru că am fost creați diferit, suferința ne arată imprefecțiunea. Ne spune ce și unde trebuie, sau trebuia să fim. Suferința e un mod de a vedea că nu ai fost creat pentru ce trăieșt, și că Tatăl tău, Dumnezeu, a dorit altceva, atât de diferit, de la noi ca oameni.
De aceea Biblia se termină cu întoarcerea lucrurilor și persoanelor la ce a intenționat El, de la început. Și aceasta este uimitor. El va șterge orice larcimă. Nu o parte, nu selectiv, ci orice lacrimă din ochii lor. Și nu va mai fi nici durere, nici suferință.
E atât de adâncă departarea noastră de El încât suferința adevărata o guști când înțelegi suferința Lui, sau a altuia.
Suferința o înțelegi cu adevărat atunci când te întorci pe drumul pe care Dumnezeu vrea să fii, pe drumul care duce înapoi la încredere deplină și așteptare până la revederea cu El. Și ce moment fulminant este viitorul ce se naște astăzi. acum în trăirea și alegerile și împuternicirea noastră.
onesti, august 18, 2020
19.01
