Lacrimi

Picurii de apa, patrund in ochii nostri

Se tot roiesc pe trup, pe haine, pe umbrele,

Torent de lacrimi reci, dorind sa ne transforme,

Curgand din provocarai, sau doar din vremuri grele.



Cand picurii se varsa, nici cerul nu mai este

E doar un nor, un abur, cu degetul atins,

Surprins tresar, si vreau sa dau de veste

Ca cerul si pamantul spre una s-au cuprins.



Sa nu uiti niciodata, in viata cand se plange,

E nor, e frig, e rece, esti singur in apus,

Dar nu uita, cand cerul, gandirea nu-l atinge,

Fiinta Lui coboara, fara cuvant de spus…



El plange impreuna, tinandu-te de mana

Purtand povara ta, si viitorul stins

Credinta ta atunci, se-nalta din tarana,

Udata-n jertfa Lui, caci toate Le-a invins.


tuesday, octomber 30, 2012, Cernica

If you take God from the present, you will lose Him in the past, and you will desperate feel His absence in the future - Daca il iei pe Dumnezeu din prezent, il vei pierde in trecut, si ii vei simti absenta uimitor de mult in viitor.

VOI

Rasare vesnicia peste anii casei voastre
Adanc au fost purtate gandurile Lui.
Cum ati privit mereu mult dincolo de astre
Traind acum, ca in culoarea cerului...

Nu s clipe care sa nu-ngenungheze
Purtatul vostru-n greul aspru intalnit,
In lacrimile voastre ochiul care sa vegheze,
Privirea-n Bratul care v-a zidit.

Ramaneti printre oameni casa sfanta,
In chip sa nu va-ngrijorati
Sa fiti un loc unde e ruga si se canta,
In batalii, oricat de greu ar fi, luptati.

Si fiica si baiatul vostru, impreuna
Sa vada pasul vostru doar in El.
Iar voi, iubiti ca-n serile sub clar de luna,
Sa adunati din rodul semanat in Miel.

Nu va promiteti zile mult imbelsugate,
Ci anii sa va fie fara de risipa.
Iubiti in El cuvinte si priviri uitate,
Taind in vesnicii, un astazi intr-o clipa.

Pentru Gabriela si Cornel Nichita Septembrie 2012, Onesti

CREDINTA

Ti-am plans astazi trairea si drumul!
O lacrima purtata-n tarana.
Un zbucium, purtat cat e omul,
Incovoiat, nedorind sa ramana!

Ruga e un strigat adanc si durut,
Si trupul se frange, atarna...
Tot raul de veacuri acum e cernut,
O lacrima prabusita-n tarana!

E lacrima rece, a inimii rupte
Cazuta-n geneza mainii cu humul.
Tu moarte stapana, ooh clipe trecute,
Un zbucium purtat cat e omul!

Incovoiat, nedorind sa ramana!
Un zbucium purtat cat e omul!
O lacrima purtata-n tarana.
Ti-am plans astazi lupta si drumul!

Oct 19, 2012 Onesti

CUNOASTERE

Striga lacrimile pierdute-trecut
Cu ochii patati de frig si de foame
Un Dumnezeu absent intr-un present durut
Si osanalele si rugile rostesc: O Doamne…

Cuvintele ce nasc in inimi tot
Ori ce inalta mintea sa ne zboare
In profunzimi de frumuseti ce definesc
Cunoasterea si-un Dumnezeu ce vrea sa Il coboare!

Am inventat noi zei, din mintea de prea plin
Sa nu se minste insepre noi nicicum,
S-avem un orizont, un ideal si un divin
Un absolut in ganduri, o tara fara drum.

Am definit in minte ori cuvinte
De la obiecte spre concept si pana la demiurg,
Sa incercam sa definim tacerea din morminte
Si greul plans incovoiat spre chipul din amurg…

Strain in timpul nostru paralel,
Christos se naste In saracia crunt-a neputintei noastre,
S-avem din El cuvant, in trup si carne,
Un vis si un suspin de dincolo de astre.

Sa strige ca un om in chin si intuneric,
Ascuns si tintuit chiar intre propriile lumi,
Un Dumnezeu ce face mantuirea din eternitate
In timp ce omul din durere si tacere face culmi.

El tace rastignit, de veacuri ne-observat,
Mereu distrus interpretat, si aspru acuzat
Ca-I om sau demon, huma chipul tot ridica,
Un abur striga: Dumnezeu neadaptat.

Tot ce se poate spune, toti ii spun,
Dar El darama rand pe rand a ta zidire,
Si lacrimile din pacat din plin supun,
Tacerea in cuvant si sange e iubire.

Bucuresti, miercuri, octombrie 24, 2012