Cine isi imagina ca istoria va inregistra anii acestia, sau noi vom fi martorii ei?
Te surprinzi aici, in punctul acesta?
Probabil daca da, e o forma de maturitate si analiza.
E o forma de puls uman social atmosfera de trecere dintre ani!
Nazuinte, planuri dar si pierderi.
Fii belsug!
Feel and share the vibe s life!!
Today, tuesday, december 31, 2024
Satic
e ultimul...
ceas din an.
ultimul cuvânt de rostit sau de ascultat.
e ultimul puls din 2024.
E ultima îmbrățișare a acestui an,
e ultimul song service...
Pare că nu are nici o diferență persoana ce trece dinspre ieri spre un azi unic și irepetabil - dar nu este așa..
are...
E ultimul
today, tuesday, december 31, 2024
21:53
Sătic
E o zi
Doar atat.
Banala, sau memorabila… O pierzi sau iti ramane pentru totdeauna sapata in stanca ce devii prin ani.
E o zi, doar atat.
E atat de valoroasa, si totusi o vindem atat de ieftin.
Valoarea ei creste cand cantaresti asteptarea, planul, realizarea ce o doresti. Cum arata ziua inaintea casatoriei tale, sau a examenului de licenta… sau ziua cand se intoarce tata de peste mari si tari… sau ziua cand se naste iubirea de copil devenind parinte… Sau ziua chemarii tale…
Sau poate ultima ta zi…
E o zi, doar atat!
Dar cui ai da-o? Tie, altora, sau Lui? Desparte tu risipirile ..:
Monday, december 30, 2024
20:54
Satic
Sunetul zilelor nu este neaparat si (sunetul) melodia vietii!
Today, monday, december 30, 2024
16:24
Brasov
e cald pe tărâmul așteptărilor Lui.
Uimitoare este dorința Lui de a nu te pierde din brațe!
sunday, december 22, 2024
Our Home
21:45
E noaptea in care ziua devine egală cu noaptea.
O noapte mirifică, de iarnă, când echinocsul cântă ca un anunț, că până și iarna are o trecere. Ziua devine mai lungă, iar nopțile care până acum arătau puterea de cucerire a timpului, acum încep să-ți păstreze amintirea de iarnă, ca să le dorești mai mult!
E ceață deasă... pripit privind pe geamul casei noastre, ai zice că e zăpadă.
E o formă de zăpadă, rămasă ca așteptare, din copilărie, când decembrie era presărat de albul fulgilor de nea, dar și de scârțâitul zăpezii sub bocancii ce măsurau distanțele...
Mai rămâi...
Sunday, december 22, 2024 Rotunda
21:41
Our Home
Dansul ispitirii este distragerea atentiei de la valoarea ce ești, și o poți da prin El.
Iași, marți decembire 17, 2024
22:40
In ziua nasterii lui omenirea a tacut nestiind ca se va decide mult mai mult decat un simplu destin de om.
Cine știa, cine intelegea ce avea sa insemne acea si?
Era cat pe ce să plece - grupul de ingeri- venit pe Pamant, fără sa rezoneze , fără sa intalneasca asteptarea oamenilor - dar au găsit un grup de păstori.
Dumnezeul nu poate lasa Lucrurile Lumii așa cum sunt!
Ingeri au incoronat putinul de asteptare întâlnit in acea zi pe Pamant.
Si au cântat:
Slava lui Dumnezeu in locurile prea inalte si pace pe Pamant intre oamenii placuti lui.
Lk 2.14-15
Oprește te … lasă emfatuarea momentului… și uite te dincolo de sclipirea umana a sarbatorii.
Te invit să privești în arhiva sufletului tău - la această sărbătoare … E prăfuită - lăsată doar o data pe an …
Cerul a spus atât de puțin odată cu nașterea Lui…
Oamenii ar trebui să spună mai multe.
Îl vezi? Îl știi?
“Crăciunul a fost asociat mereu cu bucuria, dar modul în care e celebrat amintește prea puţin despre festinul de bucurie la care au participat îngerii și „oamenii plăcuţi Lui” cu prilejul nașterii lui Isus în Betleem.
Străzile ambalate în lumina miilor de beculeţe, brazii grei de podoabe, felicitările cu motive de Crăciun, darurile înfășurate în hârtie lucioasă și mesele care gem de greutatea meniurilor festive nu pot și n-ar trebui să estompeze vreodată bucuria că Dumnezeu a luat chip de om.
Că a călcat cu talpa piciorului pe o planetă condamnată, că i-a privit în ochi pe cei mai neajutoraţi semeni, că i-a atins pe cei de neatins și i-a iubit pe cei de neiubit, în timp ce le arăta drumul spre Casă.
Dacă strălucirea fascinantă, dar atât de efemeră, a unui Crăciun dezosat de miracolul divin este tot ce contează, atunci cei singuri, cei nevoiași, cei ajunși la capătul resurselor nu pot spera la nimic mai bun decât la a privi din întuneric la ferestrele luminate sărbătorește ale vecinilor mai norocoși ca ei.
Dar dacă, dincolo de agitaţia unei lumi înfometate de sărbătoare, Îl pot vedea pe Acela care a croit drum între cer și pământ, născându-se în umilinţă și murind în batjocura celor pe care venise să-i salveze, atunci nimeni nu e prea nenorocit ca să nu aibă motiv să se bucure. Și astăzi, și mâine, și cât timp va trăi Dumnezeu.”*
Iisus Este special nu pentru ce are, ci pentru ce ce este. Ne ar fi umilit irecuperabil dacă ar fi venit cu ce are si ne ar fi umilit mai mult dacă nu ar fi fost copil, ascunzand dimensiunea binelui, a curatiei morale, a neprihanirii, a Slavei si a sfinteniei.
Și vine să traiasca de astăzi in viața ta … spre ceilalti - in ieslea leagan al umanitatii in care esti si tu chemat sa te nasti si sa fii El, pentru altii.
Iaşi - sambata, decembrie 14, 2024
*Carmen Laiu Semnele Timpului
Dumnezeu,
Tata,
Uneori te asez in inima mea, ca o floare,
E parfum, e frumos… doar intr-un loc…
Alteori te privesc ca o nestemata de aur, topaz, sau iaspis…
Esti al meu, esti valoros … dar e rece…
Din cand in cand Te gust…
Ca o savoare…
Mai esti si natura, un munte, un brad, un susur …
Ma pierd in odihna si refacere duios…
Te privesc ca o ideea,
Sau ca o poezie,
O mirare inalta spre gand.
Dar tu nu esti doar niste cuvinte…
Imi esti haina alba…
Sa m acoperi,
Sa ma-nveti cat e cerul de curat.
Imi esti stanca, si far, esti lumina!
Dar Tu esti marele Eu sunt…
Dumnezeu si Tata pe Pamant,
Si in universuri…
Nu esti doar cant,
Sau ruga furata de timp…
O pagina din cartea veche…
Esti Fiinta ce priveste in zori si asteapta cautarea…
Esti inima ce priveste nesatul chipul meu…
Esti Cuvant viu
Ce asteapta vorba,
Si dragul de a sta doar noi doi,
Pe o banca, pe un nor,
O visare,
De a zbura catre zare…
Esti Dumnezeu, esti Tata,
Esti mereu, langa mine,
Esti mers, sau oprire,
Esti iubire!
Sabat, decembrie 7, 2024
Iasi
7.34
acum o licărire...
ceea ce azi e fărâmă de lumină
poate să fie imens infinit,
...că e gând, că e bun, sau e rău,
de temut, sau cu totul divină.
Ce e acum o fărâmă de noapte,
Poate fi abis de-întuneric,
Dintr-un pas, într-un drum
un ascuns nefeeric...
sau Dintr-o rază pierdută,
O cădere cu o rană tăcută...
De lacrimi, de sânge,
De chemări dinspre infinit
Spre un neoprit zenit.
Iași, 2 decembrie, 2024
21:52
Astăzi, cuvântul s-a făcut trup,
într-o frunză de carte.
Nu mai e o iubire ascunsă,
Un rost de cuvinte aruncate departe.
Te pot atinge, cu gândul curat
Printre inimi ce așează n gând veșnicie
Ca o noapte ce se oprește-n zori
Ziua nouă spre mâine să fie.
...ai început să trăiești!
Iași,
luni, decembrie 02, 2024
18:28
*cu ocazia publicării volumului de poezii Amicus Ecourile Luminii
Ploua, dinspre toamna tarzie, ca o ultima asezare inaintea iernii. Doar asa, din nostalgic, din verdele rece, se nasc fulgii de nea, ca o metamorfoza a picurilor de nori…
Ploaia e ultima etapa a vietii inaintea mortii in iarna, ca o garantie a primaverii, sub forma de credinta.
Vineri, 29 nov. 2024
Tg Mures
Petale de trandafir
Cu parfum de divin
Cu atingere de matase curata
Efemer, doar vesnicia sa-nceapa.
Peste firav si carare de crivat
Tu ma porti, peste clipe si neant,
Ca o stea intr-o noapte inchisa
Ca un far, spre departe spre-nalt.
M-ai iubit intr-o noapte, un ieri
Cand eram lira, sa frang asteptari,
Cand spargeam vas de-alabastru,
Lacrima ta peste sterse visari.
Din iubire, te-am pictat necuprins
Sa gasesc, intre spini, glas de sange,
Si sa fiu surprins cand atins,
M-ai cuprins, calatorul ce plange.
Iasi, sabbath, jan 13, 2024
Când timpul trece greu?
E raritate sau obișnuiță...
Îmi era dor de acesta realitate... când mintea putea aseleniza pe orice teritoriu pe care se așezase praful...
Și totuși tu ești viața sub forma vitezei actuale!
Stupini, tu, nov 26, 2024
15:30
Când izgonit din cuibul veşniciei
întâiul om
trecea uimit şi-ngândurat pe codri ori pe câmpuri,
îl chinuiau mustrându-l
lumina, zarea, norii - şi din orice floare
îl săgeta c-o amintire paradisul -
Şi omul cel dintâi, pribeagul, nu ştia să plângă.
Odată istovit de-albastrul prea senin
al primăverii,
cu suflet de copil întâiul om
căzu cu faţa-n pulberea pământului:
"Stăpâne, ia-mi vederea,
ori dacă-ţi stă-n putinţă împăienjeneşte-mi ochii
c-un giulgiu,
să nu mai văd
nici flori, nici cer, nici zâmbetele Evei şi nici nori,
căci vezi - lumina lor mă doare".
Şi-atuncea Milostivul într-o clipă de-ndurare
îi dete - lacrimile.
Lucian Blaga
Retrăire
Trec în zbor de zi
Tăcute
Chemările Lui.
În noapte
Șoaptele Lui
Devin nestemate.
Tăcerea mea
Stă așezată pe drum
Sau între spini
Întunericul se risipește
Stanca se sfarmă n bucăți
Când intr o zi, răstignit mă iubește!
Iași, 13 Nov 2024
19:53
Amigifted
Fărâme de timp
Printre neguri de toamnă ruginie
Clipele sunt frunze
Ca leagăn de zile
Ca amintire
La răsăritul vieții
Înainte să învățăm a fi
Clipele ne-au rămas copil
N-au înflorit decât puțin
Fără să rămână pentru cei care vin.
Am rupt din pom cu nesaț
Crezând ca vom trăi ca El
Am fi putut cântări veșnicia
Clipei neimbatranite de fel.
Apoi în prima bătaia de vânt
A unei răcori fără anotimp
Prima Frunză s-a desprins
Peste clipa fără de timp.
Nu mai era nimic de trăit
În culorile dorinței furate
Frunzele clipelor nostre s-au ofilit
Până infinitul să se arate
Și apoi intr o primăvară eternă
Isus si- a dat pentru tine ultima clipă
N-a mai dorit fără noi a fi
Iubire și timp nerisipa.
13 Nov 2024
Iași
19.00 Capelă Amigifted recited
Fulguie din mâine
Trăire din tine, din mine
Să fie frumos
Să te-așterni ca un cald brumos
Picură rouă zori de infinit
Traiectorie spre zenit
Să trăiești în acum
N al veșniciei drum
Pământul se întoarce spre sus
Ca un dor nepătruns
Clocotesc gândurile
Au apus în răsărit vremurile!
te rog pășește prin sfera trăirilor tale nedeghizate.
Fii sincer, vulnerabil și deschis cu tine însuți, înaintea vieții, a spuselor tale, rostite sau materializate.
Doar atât îți cer. Toate vor trece, ca o haină ce o dai jos, până vei rămâne gol, doar tu, în curatul, sau mai puțin curatul suflărilor tale. Și atunci Cineva te va acoperi, pentru îndrăzneala de a fi dispus să nu ai nimic, decât ce îți oferă El pentru îmbrăcăminte. Și uimitor, ești tot tu, rămânând.
Iași,
wednesday, nov 13, 2024
00:27
Liniștea nopții e timpul când te opresc și te aud cel mai clar!
Iași, wed nov 13, 2024
00:13
Dacă ar fi să înțelegi să trăiești o ultimă zi, pe deplin? Ce ai scrie pe această ultimă pagină a vieții tale?
În ultima Lui zi, a dorit să știm că iubirea Lui a însemnat dispoziția de a ne iubi până la sacrificiu până la capăt!! De fapt de aceea a venit la noi, să ne spună și să ne arate această ultimă zi!!
Iași, wednesday, nov 13, 2024
00.11
Neantul, nevăzutul, te atrag, sau te înfricoșează, spre evitare, sau deviere… și totuși ești nevoit să pășești din când în când în nedefinit, imprevizibil… ca într-o Marea Roșie sau Iordan.
Inima îți bate puternic, mai tare ca de obicei, mintea face scenarii, predictibilitati de gestionare sau de trăire.
Ești acolo, trăiești intens sau sacadat, sau înveți să revii la o formă de normalitate.
Dacă îți rămâne memorabilă în bine, sau în rău, repetabilitatea o intensifică sau o diminuează.
Și totuși tu nu mai ești niciodată la fel. Mai mult sau mai evitant, tranzitoriu spre normal sau spre pierderea curajului devii altcineva.
Ești mereu tu spre mâine nedefinit, de loc, de a fi, de ființă!
Onesti sabat octombrie 05, 2024
12:18
Este uimitoare realitatea trecutului.
Un moment, o întâlnire, un eveniment, poate schimba traectoria vieții în moduri nebănuite.
Navigăm conștienți de responosabilitatea aceasta, și de încrederea ce o dăm unor păreri, unor moduri de a fi, unor persoane, sau Persoanei.
În fața oricărui viitor, mintea nu poate cuprinde decât puțin realitățile unui mâine, într-un astăzi.
Dar aproape deloc nu putem cântări realitățile veșnic fără iubire și fără sacrificiu de sine.
Aici se schimbă era ta, și greutatea valorilor ce se ancorează în infinit.
Așa începe înveșnicirea ca o pregustare!
today, wednesday, october 2nd, 2024
Iași
2.22
Sunt consternat in fata gandurilor, a legăturilor ce se realizează în mintea mea.
Cel mai complex, într-un final, este să înțelegi, să faci o distincție clară, lucidă, între ce e real, și ce nu este. Stai și analizezi, lucruri, situații, trecute sau prezente, și te intrebi, onest, vulnerabil, ce a fost, ce este...
Cât din trecut mai este real, din ce erai, din ce ai făcut?
Nu poți fi omul de acum 10 ani.
Entuziasmul, puterea, acțiunile...
Și nu doar aici e problema...
Cum poți face o distincție reală a lucrurilor, sau mai greu, a sentimentelor, a trăirilor.
Când negi realitatea, este o boală, când vezi realitate, ce nu este, e la fel de grav.
Și totuși avem acest obicei.
Vinovat ești când, deliberat, alegi ca fiind real ce nu este.
Și totuși exita un mod de a numi lucrui ce nu sunt, ca și cum ar fi, și a nu fi o problemă.
Cel mai grav este, când, în acest demers, concluzionezi prin cuvântul: contează?
undeva în București
spre ora 9
Astazi am vazut omul gol, ca în prima lui zi edenică de pierdere a slavei lui. Frunzele de smochin erau chiar un hilar monument al simplității și micimii potențialului uman, în efort singular de a rămâne om - ce au arătat temporalitatea realizărilor umane.
sunday, september 22, 2024
Cudalbi/Pechea
Draga Clarice
Esti aici, unde inima noastra a intalnit iubirea in cele mai frumoase expresii umane si divine.
Nu am anticipat niciodata cum vei fi, si inaltimea trairii tale.
Ma uit la tine, si intalnesc puritatea, si sensibilitatea ce ne incanta prezenta!
Esti chipul ce ne cucerește necurmat!
Te iubim, asa cum nu iubim pe nimeni pe lumea aceasta!
Ne esti mereu bucurie si fericire ca o imitare si cunoastere a absolutului!
Ori de care ori canta prezentul ziua ta, îngenunchem a dar din infinit.
Clarice daca ai sti cat de dorita e prezenta ta, si cat de mult inseamna sa te vedem pictată, ca o operă de artă, exprimând bucurii atât de natural dar mai ales pășind pe drumul fericirii langa Dumnezeu pentru vesnicie!
sabbath, september 21, 2024
00:20
Stupini
Căderea în păcat, respectiv răul, devine într-o formă destul de clar limitat - predictibil.
Prin definiție, ca o deformare, alterare a binelui, nu face altceva decât să bântuie temporar beția unei realități artificiale de surogat nedescompus ca și toxicitate, unui ființe suficient de naive, ca o imaturitate a binelui empiric subnutrit.
De cealaltă parte binele este un mister de naștere a infinitului nexplorat, ce așteaptă ca vălul necunoașterii să fie descoperit de încrederea ce o oferă iubirea, în forma ei irezistibilă inimii dispuse să se lase cucerit de realitatea percepției definirii omului, umanului în raport cu infinitul, veșnicia, divinul.
friday, september 20, 2024
24:00
Stupini
n-am gândit la asta foarte des...
dar aplecându-mă asupra-i, mă surprinde...
singurătatea...
Când mă uit la ea, la mine, la alții...
văd o formă de creștere, că poți medita, analiza, poți să te vezi mai bine.
Sau poate fi o formă de antisocial, ce există în fiecare dinre noi.
Poate fi un egoism mascat, sub pălării de retragere în căutarea lucrurilor tale, ce le vrei doar pentru tine, în noapte sau zi; o fărâmă sau un munte de mândrie, de superioritate ce nu te lasă să te cobori spre trăiri diferite. Și frica poate crea dorința de a nu fi, decât tu; sau durerea, unde știi că nimeni nu poate înțelege, trăi, păși pe aici, în pielea ta...
Mai este și singuratatea ca și chemare, în care aștepți ca într-o stație de tren, momentul când ajunge ceva-ul potrivit dorințelor și planurilor tale.
închei punctând singurătatea umana în căutarea divinului, probabil una dintre cele mai hrănitoare forme ce în interacțiune cu altă dimensiune de a fi, înflorește și se maturizează în a putea exista în raport cu propria ființa, cu exteriorul, dar mai ales în raport cu veșnicia.
Veșnicia e cu Altul.
friday, september 20, 2024
12:00
Stupini
cumva am aflat un gând, citindu-l astazi, în cartea unui om tare drag mie, respectiv Ty Gibson, care mă identifică intens cu o stranie trăire a vieții mele.
Expunerea vieții la rău, adună în tine, sub formă de revoltă, sau de suferință, ceea ce ai privit: un cuvânt urât, un rău produs cuiva, o rană sau o tragedie.
Nu putem gestiona răul dintr-un punct neutru.
Și mai mult, nu poți rămâne pe această poziție neutră.
Mă întreb doar atât: de ce nu facem, alegem, năzuim să privim cât mai mult BINELE?
Bun este unul SINGUR!
tuesday, september 10, 2024
16:24
Ce este uneori uimitor, că nu percepem pe deplin importanța unui moment semnificativ al vieții!
E pivotal, e crucial, și totuși anumite elemente premergătoare diminuează capacitatea de a le trăi ca atare.
O analiza atentă, înainte, sau măcar după, ar însemna recunoașterea unor astfel de clipe, momente, sau realități, dar și o înțelegere, pentru viitor a demersului de a nu pierde construcția necesară minții și inimii pentru nediluarea lor.
Iași, luni, septembrie 09, 2024
7:52
Despre zgomotul lumii se vorbește des.
Despre liniștea nopții de asemenea.
Dar nu zgomotul lumii este problema uneori. Ci liniștea lumii când ar trebui să nu fie.
Și zgomotul nopții ce naște oameni... nepregătiți pentru zgomotul zilei, sau prea liniștiți când ar trebui să fie zgomotoși, conștienți, vocali în aspectele zilei.
Iași, duminică, sept 08, 2024
13
Astazi e un 7 si un 1.
E despre tine.
Despre voi amandoi. Dragii nostri parinti.
Acum spunem tatei, noi, La vesnici ani.
Mai de mult ne dorea el sa traim.
Cate universuri primim de la tata. De la iubirea, exprimata in felul lui unic, stabil, ce trece prin preocupari si purtari de griji incomprehensibile inimii de a fi, pana la momente cand bratele lui, mainile lui iti cauta imbratisarea.
Privirea, cuvantul, dragul gesturilor, sensibilitatea in fata oricarei nevoi, te definesc taticu.
Am putea scrie despre zile cand ofereai cu efort, si constant tot drumul tau, pentru a avea noi. Erai ca un pom de craciun impodobit pe deplin cand bicicleta, purta spre noi desfaturile culinare.
Mainile tale puternice ridicau puii tai in tren, si toate bagajele, cand veneam de la bunici, oricat de multe ar fi fost, si oricat de grele.
Totdeauna te-ai dat cu totul. Impreuna cu mama ati oferit, v-ati oferit fara masura.
Telefoane, asteptari implinite, belsug de a fi si a bucura, timpul impreuna, de la vacanta, pana la acasa in care vedem imaginea credintei scrise in traiul vostru.
Serile de iarna, cu vorbe de duh, inceputurile de sabat cu atractiile ideilor sau a textelor, masa pe care erau si sunt mereu asezate gandurile si preferintele abia sau uneori chiar nerostite… toate fac tabloul de azi si de ieri, o pagina din infinit, din iubire, din noi, toti, adunati sub acelasi orizont de devenire.
Inca ma uimeste drumul inimilor si pasilor vostri spre noi, dinspre Domnul pe care-L iubiti si pe care ni L-ati oferit in dar sa-L cunoastem si sa -L urmam.
Realizez cat belsug am avut pana am zburat de acasa, in prezenta voastra.
Acum nu ne mai saturam de voi, am sta in Cuenca, cu voi, sa depanam, sa construim prezentul si viitorul. Si venim cu drag, pentru ca sunteti voi. Doar voi ne atrageti atat de mult spre ieri, si spre locul unui azi.
Va spunem atat de rar ca va iubim mult de tot.
Te iubesc taticu!
Te iubesc mamica!
Doar voua va spunem asa!
Diminutivul unicitatii construite in noi ca familie, si ca zbor prin viata voastra!
Sabbath, august 24, 2024
Iasi
22:48
Am batut la usa inimii tale.
De obicei te stii prea putin cand faci asta.
Si sigur stii mai putin despre inima la care bati.
Odata ce intri acolo, e alegerea ta daca vrei sa mai iesi din sufletul ei sau al lui.
Rareori inima da afara. De obicei isi reconstruieste totul. Sa fie loc destul.
Iasi, sabbath, august 24, 2024
22:23
Au trecut atâția ani.
Un cuvânt, o rugă (vrei să fim...), un gest de iubire, un vis așezat în silabisiri timide a schimbat cursul vieților noastre pentru totdeauna.
Ți-am spus că îmi ești dragă, că te plac, și că mi-ar plăcea să fii prietena mea.
Ți-am cerut atât de puțin și tu mi te-ai dat pe deplin.
Te-am privit atunci cu mai puțin nesaț și frumos decât acum. Dar a fost suficient să răsară în tine iubirea ce mi-o porți și o reverși în torente de a fi prietena mea, cea mai confidentă și cea mai perfectă și frumoasă.
Nu am cuvinte să exprim dragul, pasiunea, bărbatul ce m-ai zugrăvit în fiecare clipă, în fiecare alint, în fiecare manifestare de purtare spre mine ca cea mai specială doamnă din universul știut.
Cred că te merit, spuneam atunci.
Astăzi spun cu umilință că felul cum ai devenit parte din inima mea, din trăirile mele, din visele mele, din căutarea pietrelor unde ne-am îngenunchiat sufletele în rugăciune - toate îmi așează certitudinea plăsmuirii tale și a cuvintelor noastre din divin.
Te privesc. Ca în prima zi, când am putut să spun - ești a mea. Atunci, târziu înnapoi - dar atât de mult îmi place să te știu una în a fi amândoi. Cămașa cu pătrețele maro și grena, pantalonii verzi și pantofii cu bot de rață - așteptarea din fața fastfoodului de la Crolux, plimbarea prin grădină, timpul prelungit la poarta ta, privirile când stăteam față în față pe teresa cu mochetă albă din spatele casei, îmbrățișarea trupului tău atât de atrăgător și fascinant de firav și frumos rămân săpate pe inimile noastre ce adună fire de iubire din trecut și le risipește cu nesaț.
20 aug 2002 - 20 aug 2024
Ai spus da, și de atunci am devenit un ea și un el, un aprilie și un heaven.
Borșa
Cum aș putea să așez cuvinte pe trăiri ce rănesc?
E liniște atunci când sufletul sângerează.
Cântecul singurătății rămâne singura alinare, spre noapte, spre stele... ca o distragere de la realitate.
Așa că privesc întunericul pătruns de neștiut, stelele pierdut în dimensiuni de infinit, și mă ascund printre miliardele de lumini aprinse pentru a pregăti o nouă zi.
tue, aug 20, 2024
21:40
Borșs
Privesc atent fiecare chip, fiecare luare de cuvânt.
Jocul vostru de a fi, interactiunile, timidiatea, vulnerabilitatea, felul cum articulati atat de deschis ce gândiți,
Rămân aici totuși, în pași mărunți de tăcere, și analiză.
Aud cuvinte, le înțeleg, și totuși sunt departe cuvintele. Se poartă străin.
Narcis de București!
tuesday, august 20, 2024
Borșa 17:30
Firavele trăiri pe plaiuri de munte, îndrăznesc să dimensioneze diferit lacrima ochilor noștri în năzuința lor spre divin, spre infinit, spre înalt.
E atât de puțin rămas din divin, spre oameni, spre așteptări.
Muntele întârzie prăbușirea divinului, spre șansa renașterii.
Borșa, tue, aug 19, 2024
15:19
Cine aprinde soarele pentru luminarea unei zile?
Cine il stinge? Cine il alimenteaza din nou si la cat timp?
Astazi joi, august 15, 2024
Bârlad
10;07
Am pasit timid pe ultia copilariei, pe ulita bunicii.
Un fior de ieri, ca o adiere de vânt, a strabatut frunzele amintirilor, inca verzi din copacul vietii .
Toate sunt aici, mai mult decat gasite in timp. Sunt lasate parca asteptandu-ma sa le dau viata in nedreptatea uitarii din clepsidra prezentului.
Prispa bunicii, unde crinii sorbeau primele privirile ale sosirii acasa.
Bolta de vie, ramasa doar langa poarta, ca si cum ti ar spune ca pana aici mai vine de obicei cineva, nu prea mai locuieste nimeni in ograda.
Casa, dealul, copacii, salcamii, salciile, toate in apus de soare renasc bataile inimii de atunci, din copilarie, cand glasul buncii ne chema la
masa, sau jocurile ascutite de pe
drum
tradau inceputul intalnirilor de seara.
Cate zile, cate nopti, pasii si privirile au zabovit pe meleagurile
acestea- as fi vrut sa fiu mai meticulos in memorarea lor.
De cate ori lumina, mirosul din bucataria de sus, cantecul greierilor, gustul motrunelor sau a merelor dulci imi faceau sederea un popas de lumina si culoare facand zilele de vacanta un festin de bucurie, prietenie, si inmaronirea pielii.
Zmeura, floarea soarelui, porumbul de vara, cresteaza adanc in prezent inaltul iubirii exponentiale a familiei, si a locului plin de viata odata.
Au trecut 19 ani de cand stapana casei ne-a lasat doar amintirile aici. De atunci cantecul nostru aici e doar cel al unei singuratati ontologice.
Lipsesc vecinii, tața Ioana, Turca, Fina… si cei ce faceau hotarul viitorului copilariei aici.
Lipsesc animalele de curte, drumurile la fantana, unde galeata de tabla canta in piatra bucuria de a intalni apa rece, scoasa pe scripetele scartaind de lemn, mereu intampinati de vesnicile viespi sau albine.
Nisipul verii ramane aici, pe talpa piciorului, ca sa-l iau in masina, astfel incat prezentul sa stie ca nu voi uita niciodata cartea vietii scrisa pe dealurile privirilor iubite.
20:18
astazi, miercuri, august 14, 2024
Visez cum incepe un vis.
Visez cum se termina un vis.
Sabbath, august 10, 2024
18:25
Domeniul Rotunda
Stam sub un fag, pe un varf de deal, ca si cum te-ai aseza pe o capita.
Soarele acesta, ascuns printre frunze, sub adierea vantului renaste in mine o lume de demult, si din alte locuri.
Ai mereu in jocul naturii senzatia ca mai e cineva aici, ca se apropie, si te priveste.
E ca si cum as retrai o parte din adolescenta, cand zumzetului padurii impletit cu glasuri de pasari, mai de aproape sau mai de departe, imi acopera zarea.
Mi-e teama ca distanta intre acel odata, si acum a devenit prea mare. Parca pasesc cu un fior de bucurie dar si de tristețe, fiind totusi surprins de aceste senzatii aproape uitate din viata mea.
Jocul crengilor in bataia dupa amiezii, cate o furnica sau o insecta diminuand paradisul fara griji ramas prizonier aici, pentru moment, toate acestea ma recladesc din temelii.
Fiorul fosnetului de padure, a unui necunoscut ce se afla atat de aproape… ma reincanta in preocupare.
Piesajul uman imi e si el atat de familiar.
Privesc peste zare… Vad in departare varfuri de munti, captusiti cu verdele brazilor. Vad campii verzi onduite in locuri de lumini, de nori, de departe…
Ma asez incet, cu gandurile, in acest sacru de a fi, ca un cuib, ca un leagan, ca un acasa.
Nu e un Mireni, ca nu e nici nucul si nici salcamii din deal, dar nu e nici Cuza cu toropeala aerului rosu… e un alt acasa, mult mai nou pentru trairile mele.
sabat, august 10, 2024
Vf Benii
15:52
Mi e dor sa-mi fie frig.
Zilele se topesc, ca un munte de
lava.
Sorele, printre, stanci, printre pini, ramane invingator, mai pre sus de muntele Cuencai ce ar fi trebuit sa-i doboare prin semetia lui, indrazneala lui sub forma de toropeala.
Raul de munte e singurul care totusi rastoarna aceasta stare de lucruri - el ne ia respiratia, cand trupul nostru se alipeste de el. Si faca asta
nencetat, aruncand in derizoriu si cele 36-38 de grade, si rosul pamantului ce iti spune ca soarele a
trecut pe acolo.
Ca o aripa in bataia inaltimii asa ramane zborul nostru ca amintire pe meleagurile tale, orasel iubit.
2024 Cuenca - miercuri, august 7, 2024
Astazi am trecut, cu timp din belsug, printr-un satuc din Franta.
Nu stiu de ce, dar aceasta tara are un sharm al ei.
Verdele viu, eleganta rafinata a gardurilor, a caselor atat de frumos aranjate in peisajul natural…
Culorile, simplitatea, totate arata ca au fost bine gandinte si bine puse la punct.
O lumea care mi-a placut, m-am simtit confortabil sa ma transpun in viata lor de zi cu zi.
Am mers la un magazin, si pana acolo m-am gandit ca as putea incepe sa fiu un francez, belsug de preocupare pentru citit, foarte multa literatura gasesti peste tot, dar si o atmosfera bine asezata ca civilizatie si interactiune umana.
Franta are mereu ceva de spus cand e vorba de oameni, civilizatie, sistem de gandire, preocupari…
Asa ca o scurta memorie a trecutului dar si a prezentului pasirii mele pe meleagurile acestei interesante si atractive tari.
Tille - Beauvais
Thursday, aug. 08, 2024
It s getting late
Rasare inca o dimineata.
Se pregateste inca o zi.
Nimeni nu stie a cata este pentru Pamant, pentru oameni.
Fiecare loc, fiecare om are sansa de a trai vesnicia, viitorul, viata, in timpul ce i se aseaza inainte.
Actiuni, interactiuni umane, ganduri, nazuinte, planuri, dar mai mult decat toate - devenire. Cu fiecare zi ce trece, alegem ce devenim, ce structuri de gandire ne vor determina sa actionam, astazi, maine, si pentru vesnicie.
Locurile sunt statice, destul de statice, oamenii sunt destul de mobili, dar in acelasi timp, devin statici, predictibili in felul de a fi.
Egoismul si iubirea, cele doua “sisteme de gandire” ale omului, sunt exponentiale ca raza de actiune si devenire. Dar ca principii, doar unul devine static, pierzand dimensiunea existentiala si exponentiala - egoismul. Pentru ca iubirea si binele inving, chiar daca uneori “intarziat.”
Locurile isi creaza frumosul, peste fiecare clipa din zi, prin “omul care-l sfinteste.”
Omul isi creaza frumosul peste fiecare clipa, prin devenirea mai aproape de caractrul Creatorului, sau mai urat, prin departarea de imagine si princiipiile Lui.
El nu se schimba, e vesnic, sau spus diferit, felul lui de a fi, e perpetuitate garantata a vietii.
Orice alt mod de a fi, astazi, este de fapt un apus de oameni.
Sa fie si rasarit de oameni... ca El.
Sagunto Advenitst Colegio
Sunday, august 4th, 2024
10.33
Pleoapele noptii apun peste ultima noapte din Sagunto.
Miliarde de stele privesc... linistea, aud respiratiile tacerii.
Suntem aici, printre miliardele de zile si multele persoane ce au calcat vreodata pragul locului acestuia.
Dar pentru noi, ori de cate ori ne vom intoarce, va fi un ungher de trecut pe care nimeni nu ni-l mai poate lua.
Va fi al nostru pentru totdeauna.
Plimbarile printre casele profesorilor, sau pe toate aleile, in acea zi de aproape de apus... acea zi care este astazi. Veveritele din copacul din fata apartamentului 3, pisicile ce nu stiu romaneste si nu raspund la salut, gheata din ploaia de vineri, livezile de portocale, ce inca nu erau coapte, grupul de chinezi in tabara de vara, ce facea curatenie in sala de mese... inghetata si gustul de ratatouille oprit brust de gestul de humanoid neprevazut de our family night.... cine e de inteles sa inteleaga...
Am ramas aici, si el ramane aici, ca o poza de familie, ce o privesti cum se face mai aproape de alb si negru, sau cum se demodeaza fata de prezent, atunci cand o privesti.
Dar pentru noi este aici, acum, e vie, si e o traire a lui Clarice, si a noastra.
O scriem nu pe umbrele noptii, nici pe meridianele viitorului, ci o scriem pe ce suntem, pe inima noastra, ca o declaratie de iubire.
E la intrare, un monument artistic, a unui copil ce tine o stea in mana, ce parca ar dori sa o puna pe cer... sau de parca s-ar tine de ea, in timp ce aceasta il poarta, il ridica din lumea lui, in lumea ei. E familia, e biserica si scoala... ma leaga frumosul atat de simplu ce naste vesnicia in preocuparile noastre.
Rasare infinitul peste armonia trairilor noastre. Atat de aproape...
Pe aceiasi pasi ai “Intalniri” lor... sau ai “facing suffering”.
Sunt pasi deja inaintea noastre, cu o diforma nuanta de impredictibilitate umana!
Me, on a night of sabbath, august 3rd, 2024
1:35
Sagunto
Politica lumii moderne, si a lui Satana, este sa te faca sa urmaresti in viata falsele valori, falsele preocupari, idealurile gresite, si in mod mascat perspectiva Lui, si de fapt aderarea la principiile Lui.
Cariera, bani, placerile tale, investitia in tine, atentia pentru tine - ce mult sunt aratate aceste valori prin influenseri, podcasturi, si chiar prin leaderi din categoria pastorilor ce vor sa uzeze de valoarea puterii cuvantului vorbit, si de amvonul ce te aseaza pe un piedestal de vizibilitate destul de atragator.
Omul este masura tuturor lucrurilor - si in psihologie si in aproape orice mentalitate de existenta moderna, cand e vorba de om, societate si moduri de a functiona.
Te invata sa fii amabil chiar pentru realizarea scopurilor tale, sa fii bun cu ceilalti, sa-i asculti, nuante ce pot crea impresia iubirii aproapelui, ideii de om bun, cumsecade.
Dar scopul final, motivatia este iubirea de sine.
Te invata chiar sa fii moral, sa nu te cobori la practici ce nu tin de eticheta ce trebuie sa o aiba un om de valoarea ce iti este portretizata ca si tinta.(vezi CS Lewis)
Dar tot din motivatia iubirii de sine si respectului de sine - nu voi arata ca betivul din sant, imoralul petrecaret si deocheat in priviri si comportament.
Doua probleme create de urmarirea in felul acesta a dezvoltarii personale:
Egoismul in cele mai rafinate haine.
Goliciunea sufletului, ce odata ajuns acolo, traieste seceta neimplinirii,non- sensului si valentelor neiubirii.
Geneza spune despre paharnic ca l-a uitat pe Iosif. Atat! Si aici sunt cuprinse formele trairii umane, si dezamagirii de ambele parti.
Mai tarziu regreta paharnicul egoismul sau, sau altfel spus fericirea succesului, la care Dumnezeu a participat, dar care l-a facut sa uite de celalalt.
Dar cel ce vede nevoile celoralti, natural, doar la mica posomorare a fetei, poate merge lepadat de ceilalti, pentru ca stie ce este lepadarea de sine. Da, doare, dar e formativa, nerazbunatoare, si lasa mereu loc increderii in Dumnezeu. A mai trecut pe aici - luat cu forta, fara voia lui si vandut ca sclav, luat cu forta si aruncat in temnita pe nedrept ca nu si-a permis luxul investitiei in placerile proprii, in afara granitelor divine.
Biblia nu scrie ceva - Dumnezeu nu L-a uitat pe Iosif.
A uitat paharnicul sa spuna despre Dumnezeu ca talmaci de vise?! Da, dar nu si Dumnezeu.
Dumnezeu nu este doar talmaci ci si fauritor de vise.
A faurit un nou vis pentru.... Iosif chiar daca sunt visele lui Faraon. Pentru Iosif si pentru Faraon si pentru tot Egiptul si pentru toata familia lui Iacov si a tuturor celor ce au mancat din graul, bogatia iubirii neegosite infinit de larga si de adanca a lui Dumnezeu.
Dumnezeu nu te uita. Nu uita, nu poate uita. Deontologic.A uita inseamna a pierde ceva, o informatie, a pierde pe cineva din vedere. El nu poate face asta. Nu ca nu e uituc, si ca are o minte infinita si perfecta, si e desavarsit, ci ca iubeste atat de deplin si complet pe celalat, nu pe sine.
Dupa doi ani Faraon a visat un vis. Atat spune Biblia. De ce dupa doi ani ? Atata amaraciune, atata dezinteres. Timp. Un subiect greu digerabil pentru om. Greu de inteles la atemporalitatea lui Dumnezeu.
Omul uita.
Dumnezeu nu te uita!
Si da, Dumnezeu urmareste dezvoltarea ta personala. O construieste prin timp, in felul lui, dar neegoista. Dumnezeu dezvolta si construieste prin iubirea de El si de aproapele, nu prin iubirea de sine, caractere.
Dumnezeu dezvolta caracterul tau.
Nu tu esti fauritor de vise.
Lasa-l pe Dumnezeu sa-ti spuna visele Lui despre tine.
Si le va da si altora, care sunt deja Faraoni.
Uita-te pe tine. Nu ii uita pe ceilalti, dar mai ales nu il uita pe Dumnezeu!!
Vine o mama la Iisus si i spune - am doi fii: ii vreau... sus, langa Tine.
Pe cruce? Gandeste intristat Iisus.
Hmmmm.....
Iacove - tu vei muri primul, lovit de sabie, primul dintre ucenici care moare... ca mine - dar mai elegant si mai repede.
Ioan - tu... vei iubi ca nimeni altcineva dintre ucenici - apostolul iubirii.
Veti sta langa mine. Sus!!
Asta e dezvoltarea personala a lui Iisus pentru ucenici!
Mama - nu stii ce ceri... dar fii pe pace, ma ocup eu de dezvoltarea caracterului!
Iisus - vreau sa fiu mai sus! De ce nu sunt mai sus...
Lucifer... ce sa ti spun? Esti deja foarte sus, cel mai sus dintre toti! Vreau mai sus, de ce nu sunt eu ca tine?
Cum sa-ti spun ca daca vrei tu aici, voi muri eu?!
Dar, da, te iubesc, nu se poate mai sus, nu e cum vezi tu...
Dar... Da..., te iubesc, voi muri eu!
In concluzie Dumnezeu poate visa mai bine pentru tine.
Lasa-l pe El.
Cand vrei tu mai sus, moare El.
Cand vrea El ceva, zice si se face!
Sunt atat de multe lucruri in viata, ce aseaza putin cate putin, pe rostul si dimensiunea trairilor - infinitul.
Locuri, frumuseti, persoane, toate construiesc in noi, pentru ‘cineva ‘ ce devin, dintr- un ce sunt.
Sorele arde cu putere, ca un cuptor ce pregateste bunatati pentru cineva. Asa e Spania unui acasa atat de indelungat.
Drumurile ei rosiatice, mirosul unic de toropeala si arid, veredele intens in imensul rosului pamant... portocalele verzi, paraguayul, smochinele fresco, cu gustul lor atat de unic si racoritor... acum marea, marea cea mare cu valurile si culoarea ei, aici pe plaiurile apropiatei Valenciei...
Sagunto a implinit anul acesta 50 de ani de existenta...
Aici poposim acum, gandindu-ne la binecuvantarile Unuia mai mare decat toti, ce abunda pe cararea vietii.
E a treia zi aici, printre ‘intalnirile’ lui Roberto Badenas, sau ale familiei Laiu, care ne povesteau de sederea lor pe plaiurile Sagunto ului.
Ne purtam si noi bucuriile, jocul, iubirea, clipele de familie...
Spanioala noastra draga, exprimata din adancul ospitalitatii lor, de oamenii locurilor, parca la fel, si totusi diferiti...
Friday, august 2nd 2024
Sagunto
17.38
Ori de câte ori poposesc aici...
Lucrurile încep să se așeze a trăiri,
retrăiri...
a meditație...
A frumos de rostire, sau de gândire...
Așa ca o briză printre miliardele de fire de nisip, a trăiri, a clipe...
Nu știu de ce, dar o parte din mine rămâne ...
pe meleagurile cuvintelor ce răsar... mai mult decât pe meleagurile celor ce au apus...
Sunt un străin recitind... și totuși, printre firele de praf și pânzele de paianjen ce leagă cuvintele rămase pe ulița trecutului meu răsfirat în pagine de ieri, mă regăsesc... uneori mai familiar sau mai fragil cu propriile-mi trăiri...
Aici rămânând singur, pot fi eu, ca o reflexie a nuanței de fi, de a deveni ce trece sau stă ca o dovadă a unui prezent ce se poartă spre mâine în viitorul ce-l voi întâlni ca un trecut, aici!
Dragostea nu este de pe aici...
Nu e de pe meleagurile noastre...
Aproape răsare impredictibil, într-o clipă, un moment...
o întâlnire...
Așează în tine trăiri la o intensitate nenaturală...
te determină să faci lucruri ce nu te-ai gândi că le-ai face...
Rostește cuvinte, de o splendidă frumusețe în raport cu cotidianul nostru de a fi!
Naște în noi trăiri și moduri de a fi ce surprind ce e cel mai frumos în tine ca fată, sau ca baiat!
Mai mult decât atât, sfarmă cu atâta nebagare de seamă egoismul inimii împietrite în propria persoana și
în propriul interes.
Poate trece peste munți, peste durere, poate înfrunta furtuni și adâncimi, fără să clipească.
Dragostea poate să aștepte... atât de mult ... încât surprinde intensitatea fiecăruia în revedere și trăire.
Dragostea are jocul și poezia ei, ce arată în toate, că nu este de pe aici...
De unde o fi?
De cât de departe... fiind totuși atât de aproape...
Dragostea apropie...
Dragostea unește...
Nu e nici venetică totuși pe aici......
Dragostea caută...
Dragostea vede...
Dar mai mult decât toate, dragostea nu piere...
niciodată...
dragostea este mai tare ca moartea...
pune-mă ca o pecete pe inima ta!
Ca o pecete pe brațul tău!!!
sabbath, june 29, 2024
Iași
02:00
Lucrurile chiar dacă sunt simple, au o complexitate a lor.
Omul poate vedea simplu, și totuși să fie complex.
Și poate fi complex, și în același timp să poate fi simplificat.
Știi ce înseamnă, dacă poți explica unui copil, spunea odată cineva.
Dumnezeu păstrează lucrurile să rămână simple, accesibile.
Nimic nu e simplu pentru o minte complexă.
friday, june 14, 2024
1:00
Iași
Uneori timpul îți dă privilegiul să meditezi, să evaluezi, să revezi, să gândești lucrurile, ideile, acțiunile dintr-o perspectivă a unui azi, din ieri, sau și pentru un mâine..
Atunci te gândești aș fi putut face așa, sau aș putea îmbunătăți, sau voi face asta în urma analizei, pentru a atenua trecutul.
În fața realității te întrebi cât înseamnă ce faci, cine ești din realitatea însăși?
E grea întrebarea. Cine te-a construit, pentru prezentul vibrat de trăirea ta? Predeterminarea, la ce sunt, la ce fel influențez cercul meu existențial... sau doar educație, viziune, viitor previzibil?
Nici o viziune de viața nu este mai profundă și mai responsabilă decât vorbele unui mare om din creștinism: dacă doar pentru viața aceasta ne-am pus nădejdea, suntem cei mai nenorociți dintre oameni.
Prezentul poate determina o viața, un mâine, un infinit. Ești singurul responsabil de infinitul tău și a altora, ca influență.
Infinitul în esență are Garanția Divină.
Iași, friday, june 14, 2024
00:55
A fost un om, ce lucra la bancă, ce în anul 1939, vizitând Polonia, și văzând condițiile de tabere de refugiați în care stăteau evreii și copii lor, s-a gândit că trebuie să facă ceva, pentru ei. Revenind în Londra, a pus la cale un mod prin care s-au făcut 9 trasporturi feroviare pentru acești copii. Primeau viză, apoi erau luați de foster families în Londra, și în felul acesta, temporar, cum gândea el și echipa lui, au putut ajuta acesti copii.
Al 9 lea transport, ce avea cel mai mare număr de copii, 250, față de 20 de copii cât a fost primul, fiind programat pe 1 sept 1939 - nu a mai avut șansa de a putea pleca din Gara din Praga pentru Liverpool.
669 de copii au fost salvați în cele 8 transporturi organizate de acest tânăr.
În Praga au fost aproximativ 20.000 de copii evrei, la începutul războiului. Doar despre 200 se știe că au scăpat.
Timp de 49 de ani nu a spus la nimeni despre aceste lucruri.
Numele lui este Nicholas Winton.
Cât pot însemna acțiunile unui singur om.
friday, june 14, 2024
00:45
Iași
Sunt momente în viață când ești copleșit.
Poți fi copleșit de întristare. Dimensiuni de pierdere, de tragism, de dezamăgire, ce aproape îmbolnăvesc ființa și o lasă pe pragul unei prăpăstii de nonsens, și de lipsa dorinței de a mai trăi. Ai vrea ca să nu mai existe timp, să nu mai existe nimic, viață să fie o extindere a neantului ce deja acaparează parcă plenar existența. Apoi apare un licăr de lumină. O direcție pentru care întunericul începe să-și piardă puterea.
Poți fi copleșit de o povară. A unui examen, a unei situații de rezolvat, a unui eveniment.
Aici, ai pe umeri o greutate, ce pare că este cât întreg pământul. Nu vezi dincolo, pare că nu poți trece, că nu ai puterea necesară, să rezolvă, să crezi că poți. Primul lucru este vizibil, atunci când ai pășit prima data... timid, apoi perseverent prinzi curaj, și descoperi puterea implicării, și dedicării ce o are inima și mintea ta. Investindu-te, retrospectiv înțelegi că lucrurile devin posibile.
Poți fi copleșit de o bucurie, de un extaz. E vorba de un moment ce îți dă aripi pentru 1000 de ani. O (re)întâlnire, un cuvânt, o trăire. Aici e locul în care poți gândi în termeni nemuritori, paradisiatici. E vorba de o concentrare și o intensitate de emoții că dintr-o dată poți înțelege atemporalitatea, sublimul și necesitatea infinitului. E forma supremă a trăirii împlinitoare, în modestia realizării că există un timming și factori multipli ce pot construi realitatea mult dincolo de limitarea umană.
Toate aceste copleșiri sunt de fapt clipe. Clipe ce pot fi extinse, clipe ce pot fi pierdute, diminuate, clipe ce pot fi repetate. Modul lor de trăire compune viața în construcția momentelor memorabile. Atât de multe clipe sunt de fapt lăsate în neantul pierderii, al nesemnificativului, irelevanței, încât conștientizându-le am sentimentul că aici ar trebui să fie copleșirea autentică a umanității în fața timpului... e mult ... nicidecum doar o clipă...
Și totuși nu e doar atât. E viața unui om, cu impact între oameni, și de la oameni la națiuni.
Friday, june 14, 2024
00:35
Iași
Creștinismul este singura cauză reală pentru care merită să trăiești, și să mori.
NU o spun eu, o spun milioanele de martiri.
Veti spune că pentru multe cauze au murit oamenii de-a lungul timpului.
Da, de la diverse ideologii, la un teritoriu, o țară, sau o familie, un blazon, o dinastie.
Dar creștinismul nu doar că le însumează, toate aceste motive, ci arată chiar că aceste cauze luau din întregul conținut al cauzei lui.
Dacă este vorba de un nume, o familie, Christos, este numit frate, și pentru numele Lui au murit milioane de oameni.
Dacă este vorba de o Țară, atunci toți martirii pot vorbi despre orizontul Paradisului așteptat și visat.
Dacă este vorba de o ideologie, atunci puritatea, neprihănirea, Legea Divină, sunt ideologii unice.
Dacă ai o cauză pentru care merită să mori, atunci ai și pentru ce să trăiești.
Asta îl face unic, că însumează cauzele și cauza Țării promise și a veșniciei.
Așa că abordează cauza, pentru care merită să trăiești și să mori.
miercuri, iunie 12, 2024
17:01
Iași
Heyyy
Ecranul alb strălucește în negura nopții de primăvară, târzie.
Mă gândesc la frumosul ce mi-a fost dat să-l trăiesc lângă tine, în trecere spre ani.
Nimic nu valorifică mai mult totul, de peste zile și locuri, decât prezența ta. Grija, dedicarea, sacrificiul, joaca, înțelepciunea și unicitatea ta, m-au cucerit și știi că oridecâte ori mă gândesc la tine sufletul se pierde printre nenumăratele trăiri și trăsături ce mă tot cuceresc privindu-te sau întânlindu-te pe fiecare pagină de istorie în dragostea noastră.
Ești cea mai deplină împlinire a năzuințelor și viselor de a fi, și de a vedea cine ești dar și cine sunt lângă tine.
Ești atât de specială, și de unică încât mă prăbușesc ca înaintea unei împliniri neștiute.
Totul despre tine mă încântă, și mă poarta ca un privilegiat pe meridianele împlinirii, că ești prietena, iubita, doamna mea în care mă regăsesc peste veacuri, și lângă care vreau să definesc iubirea, și acasă.
Aștept cu nerăbdare fiecare descindere de ceea ce înseamnă doamna mea, de la eleganța unei rochii, ce mă cucerește, până la simplul privit al unei interacțiuni care o ai, fie cu Clarice, sau cu oricine altcineva... mă încântă să te aud vorbind, sau spunând parte din ceea ce înseamnă a fi și a gândi frumos și adânc.
aștept să mă aștepți să te privesc, acolo... în fața oglinzii, într-o noapte de iarnă, sau de vară, sau de moment al nostru...
În tine am găsit darul de a fi soț, băiat, tată, în cel mai deplin sens al ființei mele.
Ești aici, cu mine, într-un infinit creat ca o oază a familiei ce îmi sunteți și îmi definiți dragul de a-mi înțelege fata, și femeia ce incununează a fi pentru noi trei.
with you I am immune to the ravages of time... and I hope you and Clarice, too...
Stupini
