jurnal

E tarziu!
Mai tarziu ca niciodata!
Lumea nu e nici adormita dar nici treaza.
Sau poate e doar in calitatea neutra de inconstienta. Ca alegere.
Scanez tot ce ultimele zile au adunat in cufarul trairii.
Traiesc intr o lume ce nu mai stie de ce exista.
O lume zbuciumata de dorinte, de ambitii.
O lume ce numeste bucuria atat de lipsit de sens si de valoare, ce lasa fiinta intr o cautare perpetua si nedescifrabila, ca o sete nestinsa.
O lume incatusata in dependente liber consimtite, in general... sau mai putin. De la absurd pana la definitii mai mult decat stiintifice.
O lume ce in acelasi timp poate plange, si apoi sa revina la realitatea cotidianului, ca o lacrima amara numita Las Ramblas. 'E un oras foarte frumos!' Spunea cineva. Dupa ce omul era ingenunchiat iarasi, la picioarele mortii, urate ca la prima victima. Aceasta e naivitatea unei 'frumuseti turistice' atasata vietii insasi.
Si totusi zbuciumul e resimtit intens. Fragil. Ca un vis.
Dar ramane.
Ramane omul cu ochii in departare. Spre trecut, spre prezent... ca in vid, sau spre viitor. Un viitor! Pe cat de subru pe atat de tulburator. Nici macar alarmist nu mai ramane.
Cantaresc clipele ca un ceasornic secundele in asteptare.
Ramane doar un ticait ticsit de greutatea fiecarei alegeri. Devin constient si strig!
Nu stiu daca e maturitate sau saturatie. Sau poate simpla ingenunchere!
Se asteapta urmatoarea statie!
Ultima, si totusi prima din restul zilelor!
Forever and a day!


Spain, Cuenca
0:39

Lacrima noptii

Lacrima noptii

Se vad stelele.
E noapte
Ne pregatim pentru o alta realitate.
O singura noapte schimba spre adanc de traire. Si de atunci lacrimile noptii se aduna , ca un parau spre o zona arida, atat de arida ca usuca fiecare parte a sufletului cuprins de innoptare.
Realitatea parca rupe orice parte din noi, cu atata distrugere ca nu putem astepta decat recreerea.
Noaptea aduce tacere. Omul ramane autentic in imaginea neputintei conditiei lui.
Amurgul pregateste, noaptea si inganarea dinspre dimineata poarta visul spre nazuinta unei zile fara de apus.
E a saptea lacrima pentru aceasi  noapte!

21:05, monday august 14, 2017
Rome, Italy

Rasar stelele

Iuresul meu, sau al vietii ce se scurge pe albia timpului dincolo de zile, imi atrage iar atentia.
Ma opresc, doar la nivelul gandului.
Lumina zilei face iuresul neobservabil. Sunt prea ocupat, si prea grabit spre un alt salt al investitiei de atentie, de lucru spre realizare, sau chiar al perceptiei singulare.
Dar, rasar stelele.
Atunci ochii cauta odihna. Picurii de lumina devin dintr o data mai pretiosi decat orice forma de atactie cotidiana. Luna e zeita in splendoare aici. Gratioasa, cu forme monocrome ce inseamna infinit de dor, de iubire asezata ca un puls al unei emotii de nedescris.
Si tot aici realitatea devine observabila.
Realitatea dincolo de frumusetile ei, ce ti inalta existenta. Realitatea ce te face sa pretuiesti mai mult toate trairile.
Realitatea trecerii.
Realitatea despartirii. A lacrimilor. A sufletului gol in asteptare. In asteptarea unui vis ce a fost.
Rasar stelele ca lumini mici in noaptea lacrimilor. Mici, pentru ca nu putem sa ne apropiem mai mult.
Sunt aproape sapte luni.
Traiesc si parca nu.
Uneori zgomotul te face sa vezi doar directii necesare fiecarei zile. Dar in noapte zgomotele dispar.
Noptile dor. In noapte lacrimile sunt soapte. Soapte de dor, si de iubire ramase nerostite.
In noapte sunt eu. Mai real decat in orice moment. Ingenuncheat, pentru dependenta spre realitati vesnice. "Tot ce nu este vesnic, este vesnic inutil."
...
Rasar stelele!
Sunt dovezi, mici acum, ca lumina vesniciei va rasari in cantecul lumii noastre apuse.

Zi fara apus.
Luni, august 07, 2017
23:49 Venetia