Indraznesc

“Indraznesc cu timiditate sa sper” spunea cineva.

Lectia maturizarii este adanca in constiinta mea.

Momentul cand cantaresti trecutul, cand il asezi in peria aspra a ratiunii, a deciziilor facute, observand cum ti-au determinat intr-un anume mod rasaritul, zenitul sau apusul e de fapt ingenuncherea pentru un alt fel de viitor, un alt fel de om.

E deschiderea fata de tine insuti, in modul cel mai real si gol posibil, cu scopul de a te intelege si nu doar. De a accepta si nu doar.

De a recunoaste necesitatea unei defintii a moralitatii ce nu are parametri interpretabili; unei morale a bunului simt, a modestiei naturale dezgolite autentic, a unor valori crestine unice, ce pot crea si recrea prin divin orice aripa rupta sau orice prezent prabusit.

Ce aduce prin negarea acestor valori se regaseste in durere, suferinta, neglijenta dar prin perseverarea imoralului, se aduce raul ca existenta in umanitate, si din pacate fara limita. Raul fara limita e efectul anilor de negare, de acceptate a unori pseudovalori. Duplicitarismul intelectual e falimentar in fata moralei crestine autentice. Doar un alter ego se poate dubla la infinit. 

Dar adevarul si realitatea pot aduce ‘gerul si frigul’ omului ramas sa existe in singuraticul si izolatul “ego” ce se construieste in el si niciodata real intr-un altul.

Pentru ca daca ar putea sa se investeasca in altul atunci ar fi sacrificiu, iar asta ar arata ca intr-un fel divinul inca se multiplica spre infinit. Ar arata ca umanul poate iubi pe celalat dar dintr-o inima prabusita in Imitarea Lui.

Indraznesc cu timiditate sa sper intr-o zi omul v-a dori sa fie om din definitia corecta a creatiei.

Indraznesc cu timiditate sa sper ca intr-o zi omul, ca eu, fara aroganta voi recunoaste trecutul si necesitatea de a sta in fata Infinitului pentru definire si redefinire.

Si ziua aceea va avea imbujorarea unui rasarit spre vise din paradis, de veacuri ascunse, prafuite, dar gasite, alese chiar daca si de fiul ratacitor, sau de multimea ce redescopera speranta in coloanele de existenta ale infinitului.

Onesti, duminica, decembrie 29, 2019
21:15

singur

Opreste raul inainte sa se cuibareasca in minte.

Opreste raul inainte sa-l rostesti.

Omul fara cenzura este periculos.

Te temi de cine devine, de maximizarea devenirii, si mai mult, de cine poate fi afectat de cum este sau cum  va deveni.

Suntem sau nu observtori atenti la fel de mult cum suntem pentru altii?
Si in directia aceasta, la un moment dat, vei vedea singuratatea raului.
Nu in sensul ca nu vei avea companioni, ci in sensul ca raul te recreaza, doar spre tine, oricine are de a face cu ce devii. Si asta te face tiran sau sclavul tau.

10:03

Lacrima din colt

Am citit pe un blog confesiunile unui medic. Era la inceput de drum.
Descria tragedia alergarii, adaptarii, a pierderii.
O traire ce merita vazuta din aceasta perspectiva.
Dar am dorit mai mult de la mine.
Nu doar o justificare, nu doar o chemare la intelegerea de a ma aseza in pielea lui.
Am citit neputinta lui.
Si adaug ca nu e doar a lui in fata mortii, ci e a tututor.
Dar am avut un gust amar.
Gustul amar al unei reactii ca e doar o forma de a cere empatie, nu e o invitatie la a empatiza mai mult dinspre el spre cei pe care ii ingrijeste. O tristete, poate doar personala. Poate doar mi s-a parut.
Mi s-a parut ca intelege doar ca a trecut prin moartea cuiva drag, dar ma cheama sa-l inteleg doar pe el.
Iubirea are ca definitie minunea de a aseza pe altul in locul tau.
Iar aceasta este o raritate. E o anormalitate. E un handicap, mai nou.
Un om murea. Si multi mor. Fara sa fie observati, fara sa fie cineva acolo, sa le spuna o vorba cereasca, o imitare divina de sacrificiu, in care sa nu te gandesti tot la tine ci doar la el/ea care moare.
Lumea moare, iar noi ne gandim tot la noi, tot la nevoile noastre, tot la trairile noastre.

Am citit pe blogul vietii mele aceasi poveste.
Un om moare, iar trairile mele converg tot spre durerea mea, cand ar trebui sa observ, sa tac, sa inteleg mai mult durerea nu a mea, ca o amintire a repetabilitatii mortii, ci ca o intelegere a sacrificiului. Cand cineva moare, e pentru mine, sa observ si sa inteleg durerea, sacrificiul, iubirea.
Doar eu mai raman sa observ si sa perpetuez viata altfel.

astazi, luni, decembrie 16, 2019
Onesti
22:27

Mai mult...

Daca strang gunoiul cand merg pe strada ajut la ceva?

Da.

Daca facem o echipa ?

Mai bine.

Daca traim doar strangand gunoiul dupa un altul e suficient?

Nicidecum. Poate sa determine o schimbare in mintea lui de a nu mai arunca. Poate intelege cand ii explic. Poate formam o uniune ce va da legi si va urmari riguroasa aplicare a lor. 

Este o perspectiva!

Asa e ca e greu?

Sa schimb un om, umanitatea, universul, sau sa-l lasi sa fie asa cum vrea?! Sau sa-l aduci inapoi in a fi, a deveni ce a dorit Creatorul.

Dumnezeu nu doar strange “gunoiul” lumii. Nu doar a dat legi, sau cere ascultarea lor.

Poate mai mult!

Va face metanoia, schimbarea spre ce esti creat a fi: om! Lasa-l si cauta-L pe EL sa defineasc, sa te defineasc!

Imi e dor de mai mult "om" sau macar de "om"!

vineri, decembrie 13, 2019

Putin...

Putin cate putin construim oameni. 

Prin cine suntem, prin ce spunem, ce gandim, ce facem.

Orice interactiune sau lipsa ei creaza.

De fapt ma creaza si pe mine.

Fragil si tacut, alteori agresiv si zgomotos exist sau incetez sa exist.

Mama, tata, bunic, bunica, frate, sora, profesor, muncitor, medic, complex sau simplu e frumos in jurul tau, sau e urat, e fericire sau esti doar tu, sarac si saracind.

Daca as putea sa ma fac sa inteleg implicatia acestui putin cate putin in constructia umana.

Daca as putea sa te conving.

S-ar schimba putin cate putin totul.

vineri, decembrie 13, 2019

Onesti

Departe

Sunt departe.

Privesc pe fereastra in noapte.

E o fereastra ce-mi deschide cerul.

E o mica usa spre intreg universul. Te intrebi cum poate incapea un univers infinit prin mica fereastra din acoperisul mansardei ce ma gazduieste?!

Pot vedea stelele si cerul ca o plapuma ce

le acopera. Se vad si varfurile brazilor cum danseaza in bataia vantului de toamna tarzie.

E luna plina. E mireasa cerului in frumusetea ei: luna.

Si totusi e atat de putin din ce inseamna distantele dincolo de privirea superficiala a ochiului meu calator.

Totul este asezat...

Este acolo... uneori doar gandul il strabate.

Alteori, prin minune, si mai mult de atat...

Sunt intre doua realitati, intre doua lumi.

Privesc pe fereastra sufletului meu...

E fereastra cerului ce-si doreste cu o intensitate de neoprit Infinitul.

Adorm!

Wednesday, november 13, 2019

Moeciu de Sus

1:23

preferintele noptii

am fost napustit de ganduri iarasi, spre noapte.
De ce noaptea avem atat de mult timp, sau de ce avem o predilectie spre meditatie, spre analiza, spre observatie?
Poate ca e un efect al observatiei si al cutreerarii acumulate de-a lungul zilei.
Dintr-o data incheiem o constructie a zilei precedente, sau potrivit regulei o seara si o dimineata, avem ocazia sa meditam pentru noua zi, decizii, evenimente, perspective.
Viata nu pare sa ne oboseasca de decat in diferite circumstante.
Dar as zice ca sunt obosit de suferinta, de inca o boala terminala aparuta, de inca un accident, un cutremur, dimensioante parca sacadat in traire pentru a nu ne distruge fara dreptul de a mai lua o gura de aer.

22:04

Miracol

Azi m-am plecat sub greutatea timpului din noi,
Ce-am adunat sub bolta zarii de iubire.
Cand te privesc: miracol dinspre vesnicii suvoi,
Ce dezgoleste cea mai egoista fire.

Strabat cu gandul muntele de apropiere si de timp.
Ce mai frumos, doar un Artist, si-un Nou Pamant ar aseza
Si vad frumosul vietii creionat spre infinit
Cu mult mai mult decat as fi putut visa.

Nu este zbor mai sus decat in doi, cu El sunt trei
Ce lasa briza inaltimii sa patrunda.
Orice cuvant, orice atingere, fara sa vrei
Izvor divin ce orice loc vrea sa-ti strapunga!

Iubirea este clipa mereu ragaz s-astepte,
Venirea ta si-a mea, sa construiasca viata.
E cantul in duet, e saritura-n neant
Credinta, sprijin, ne-ncetat speranta.

Suntem aici, un inceput dar este si-un sfarsit:
S-a terminat o viata fara tine,
Dar e o pagina unde condeiul neoprit
Aseaza carta noastra despre fericire.

Te-as recrea in gand, visare, nemurire
Sa te asez in plasmuire ne-ncetat,
Sa nu lipsesti nicicand din vietuire
Sa nu se lege intre noi divin uitat.

Iubirea e o vesnica schimbare
A celor doi spre dorul Lui Christos din ei.
Sa fie spatiu-timp, de-atunci visare,
De-acolo in acum-aici, de vrei.

Lasam asa o mostenire nestemata
Putere nestiuta in culmile trairilor de jos,
Iubirea s-a nascut spre noi din sacrificiu,
Atunci am fost atrasi spre vesnicul frumos!


Astazi, duminica oct 27, 2019
Bacau

E ultima noapte.
Pare la fel ca celelalte. Aceiasi ora, acelasi intuneric, acelasi loc, aceleasi persoane.
Si totusi v-a fi ultima noapte de stat in formula aceasta.
E ultima noapte de stat in ceea ce am numit ‘acasa temporar’.
E ultima noapte de privit si ascultat galsurile noastre la un loc.
E ultima noapte de ascultat valurile marii, de privit frumosul nebanuit de incantator al Marii.
E ultima plimbare pe strazile linistite ale unui micut oras in apropierea Barcelonei.
Am trecut pe aici, aproape irepetabil.
Ne-au legat cuvinte, si s-au construit amintiri unice in fiecare din noi.
Si totusi locul acesta are o ultima noapte.
Daca stau si ma gandesc aproape orice realitate are un finit de traire, in noapte.
Un finit cu traire de regret, de separare, de despartire.
Sau un finit in inceput de vesnicie.

Calafell, luni octombrie 21, 2019
23:01

Noaptea marii

Valurile marii se sparg neobosite la mal.

Involburarea lor ar parea ca nimic nu ar reusi sa le opreasca.

Privesc spre larg.

Culoarea marii iti creaza in mintea ta de muritor, atat de real culoarea infinitului. Chiar daca stii ca e Mare Finita, privind-o mintea ta ingenunchiaza.

Spuma alba in apropierea campului tau vizual acopera necuprinsul marii.

Jocul valurilor, dansul lor, cantecul lor iti descriu in detaliu micimea umanitatii in fata maretiei absolute.

Vezi in larg, fara sa aproximezi distanta, lumina clipocinda a unui vapor. E acolo! Inconjurat de apa. Cu luminile aprinse spunand incercarea si reusita omului de a se ridica mai presus de valuri si adanc.

In departare se vede si farul. E lumina sigura a tarmului, a locului unde omul poate pasi si poate defini  acasa. 

Cand privesti dinspre mare spre tarm e atat de diferit sentimentul ca atunci cand privesti dinspre tarm spre mare.

De asemenea de sus frumosul tarmului luminat iti aseaza in suflet siguranta tacerii in noapte a umanitatii.

Se-nsereaza!

Calafell, octombrie 19, 2019

Divin Univers

Cu doar trei ani in urma, te priveam prima data.
Era tot un miez de noapte cu o tacere adanca.
Dar inima noastra si casa noastra intelegea linistea ce se asterne dupa primirea unui dar divin, unui Univers.
Nu mai putem fi la fel cu tine alaturi.
Nu ne putem imagina viata fara frumusetea ta, si chipul tau.
Minunea realitatilor pe care le lasi inscrise in viata noastra se aduna in infinit.
Trecem spre trairi ce sensibilizeaza si descopera nestavilit lumi nestiute, neumblate.
Linistea si increderea ta, si cautarea de suprapunere in timpul nostru, “Iais vine” ne inmanuncheaza adorarea spre Tata, pentru darul si minunea ce esti!


0:16
sabat, septembrie 21, 2019
Onesti

Daca as intelege pe deplin...

Sunt certitudini si incertitudini.
Minute sau clipe pot face trecerea de la o categorie la alta.
Stau si analizez. Incerc sa fiu obiectiv, rational, sa vad informatia pura si verificata.

Si totusi vine un moment cand trebuie sa aleg ce sa cred.
Si apoi pot intelege. De fapt alegerea imi urmareste certitudinea, si apoi materializarea in absolut.

Asa ne vedem si asa vedem in jur.
Asa intelegem lucrurile. Asa citim si transferam in mintea noastra informatia sub forma certitudinii, sau uneori a incertitudinii.

Asa interpretam evenimentele prin prisma a ce alegem si ce suntem.
Timpul v-a arata ce suntem si ce devenim.

astazi, joi, august 28, 2019
Onesti, 22:24

jurnal tarziu de 20 de ani

Corrie ten Boom - in jurnalul ei scria: “Ce bogata este persoana care poate vedea fetele oamenilor. (dupa saptamani de izolare)”

Biografia unei generatii devine istoria alteia mentiona  Gabriel Liiceanu

Asa ca suntem nevoiti astazi sa coboram in constiinta noastra colectiva (sa-l citez parafrazez pe Andrei Plesu)

Stau singur astazi pe inca o treapta a vietii mele meditand la un moment repetabil la 10 ani sau 20 de ani. Pare o secunda, sau o eternitate.

 E ceva neobisnuit dar si ceva placut in evenimentul de astazi... mixtura de tristete dar si de bucurie absoluta si pura.

Timpul se aseaza in infinit.

Nu am garantia ca putem spune aceasta si despre noi.

20 de ani am avut timp sa existam si din pacate sa si murim.

Varsta pe care o aveam la despartirea din liceu am dublat-o. Cantitatea de noi de atunci, acumulata in ani, acum e inca o data. 

Cortexul sau lobul frontal se ocupa cu proiectia viitorului, atunci era se pare considerabil nedezvoltat, pentru ca nu mi-am imaginat cum vom arata dublati ca timp.

Nu am certitudine nici pentru cum poate proiecta viitorul dupa inca 20 sau 40 de ani. Sau ramasitele viitorului.

Am crezut mult ca va fi o reintoarcere in timp intalnirea aceasta. Dar acum pot spune ca de fapt este o analiza a felului cum timpul ne-a purtat pe diferite coordonate de maturizare in spatiu si devenire.

Nu stiu daca este o tranzitie sau o definitivare a noastra, a ceea ce suntem plenar.

Ma uit si vad parti din noi, ce ne definesc si ce au ramas aceleasi peste decenii; parti care imi creaza un context familiar, un fel de repetabila fiinta, sau de tresarire in prezent pentru un am fost, sau a fost, am trait... vorba, gestul, personalitatea!

E posibil ca de asemenea acest context sa readuca din noi tipuri de manifestari ce au fost inchise intr un dulap si care vor fi cu drag scoase de la naftalina.

Ma uit la fiecare, si imi aduc aminte de un gand care a persistat in mintea mea in ultimele saptamani de liceu. Atunci ma gandeam cat de familiar imi este cadrul, clasa, bancile, profesorii, activitatile... si ca peste catva timp toate acestea vor disparea irecuperabil, si aproape nedemonstrabil ca au existat vreodata. Ma gandeam ca traiesc ultimele zile ale unei realitati ce nu se va mai repeta vreodata.

Si asa a fost. Am ramas mult timp cu gustul vostru... mai ales ca anul 1999- 2000 noi am ramas acasa.

De ce spun asta... ma gandeam la voi ca o incadrare a definitiei de familie a clasei noastre.

Si intotdeuna familia este o realitate suprema, la care revin cu o intensitate incomensurabila si incomprehensibila.
Cum privesti un UNIVERS.  Sau revin ca la ceva sacru, sfant.

Am fost plecat pentru prima data 3 saptamani, din familie, dupa ani de cand nu am mai facut asta. Si fiica noastra, cand am revenit, a sarit in brate si nu a mai dorit sa se dea jos. Si spunea repetabila monotonie verbala: Tata nu pleaca. Si acum cand ma vede ca plec sare in brate sa o iau cu mine.

Ideea este urmatoarea... revii in familie cu mare ardoare, abia asteptam sa ajung acasa, pentru ca acolo nu esti privit pentru ce faci, pentru realizari, pentru cum e persoana publica, ci pentru cine esti...

As afirma asta si pentru familia promotiei 1999 PA. 

Tragedia noastra umana este ca ne alipim de repetare in loc sa ne alipim de creativitate, inovare in dezvoltarea noastra ca potential si perspective.

Raman fara incheiere, cu aluzie la un maine de revedere.

Victor Frankle cita pe Nietzsche: „Cel care are un de ce pentru care să trăiască poate să suporte aproape orice”.
asa ca am conchis: Visul meu este ... sa-l prezint pe Dumnezeu unei lumi unde absenta Lui nu se mai percepe.
... al tau?

Barlad, august 2, 2019

Tamil Nadu - Jurnal din India

Madras - Tamil Nadu.

E perioada musonului. Ar trebui sa curga cerul neincetat. Si sa mai stinga pamantul ars de lunile de foc. Dar numai norii fac putina umbra, si dusurile calde dar foarte scurte si rare de revarsare arata ca ceva este diferit fata de caldurile toride de sfarsit de mai, inceput de iunie. 

Dar chiar si picurii de ploaie ai zice ca frig. Creaza doar o inabuseala moderata.
Mergem in fiecare zi pe strazile prafuite.
Vedem chipurile lor, care rar zambesc. Sunt apasati de povara vietii, sau a unei saracii pe care ei o numesc normalitate. Sunt apasati de gandirea lor, care le spune despre zei suparati, rai, ce trebuie imblanziti prin vesnice ofrande. Inca nu putem intelege pe deplin efectele hinduismului, religia majoritara in aceasta regiune.
Majoritatea oamenilor calatoresc cu autobuzul, care devine aglomerat instantaneu, apoi cu motoscutere sau motociclete. Sunt ca un stup ce pleaca la strans, o forfota ce poate atinge din cand in cand cote neimaginabile de miscare si sunet, dar si linistea dinaintea revenirii furtunii.
Suntem priviti si intrebati mereu de unde suntem.
Unii repeta numele tarii, cu rezonanta de recunoastere, altii doar intrebator pentru a suplimenta nevoia identificarii. Cand spunem Europa se realizeaza intr-un final zambetul pozitionarii noastre intr-o regiune cunoscuta.
Ne privesc mereu ca pe oameni din clasele lor cele mai inalte. Brahmanii - preotii si negustorii sunt primele si cele mai privilegiate clase la ei. Aici sunt cei asezati sub binecuvantarea absoluta a zeilor, sau pentru noi intelegere, a celor ce au avut acces la o altfel de educatie si la o mostenire diferita, financiara sau de vointa si tinta a vetii.

Ramanem aici, opriti  in timp si rupti aproape deplin de voi, lumea noastra.

Chennai, India, miercuri, iunie 26, 2019

JURNAL

Suntem in India.

Acolo unde cu zeci de ani in urma Mircea Eliade incepea frumoasa istorie a lui Maytrei.

Aceleasi melaguri, cu aproximatie, aceiasi oameni, aceiasi cultura, o provocare adevarata pentru orice roman.

~Aici lucrurile pleaca atat de diferit de pe fagasurile realitatii tale, si a ceea ce numesti normal.

Printre primele lucruri pe care le observi pe masura ce te indrepti spre orient este faptul ca soarele apune foarte devreme in timpul verii. La ora 18 soarele a apus deja, si cand te uiti la ceas si apoi te uiti pe fereastra creierul tau trebuie sa se reseteze la ideea de seara de vara.

Un alt lucru important la care trebuie sa te adaptezi foarte repede este umiditatea in cadrul unor temperaturi foarte mari, 38, 40, 42 de grade, uneori resimtite si mai sus pe scara Celsius.

Chennai India, nu pare atat de mult invadata de turisti. Asa ca cei 9 milioane de oameni nu sunt perturbati prea mult din viata lor zilnica de prezenta noastra.

Cand ajungi aici, culoarea pielii tale atrage atentia, intr-un mod foarte direct, si distinct. Imbracamintea, atat de unica, si coloritul atat de neinteles al limbii lor sunt alte lucruri care iti cer sa iesi din universul tau. Nu mai poti indrazni in a te comporta cum stiai, decat dupa ce urmaresti cum isi unesc palmele in a te saluta, decat dupa ce intelegi privirea si ochiul care iti comunica si te aseaza in dialog.

Literele te anunta ca nu ai nici o sansa sa te orientezi daca nu ai vedea strecurate si caracterele latine, bucuros si fara sa mai tii cont sunt in engleza, simti putin ideea de comfort si stabilitate europeana.

India este cea mai mare republica din lume, ca populatie. Si lucrul acesta il vezi chiar de la iesierea din aeroport.

Ai impresia ca s-au deschis portile cerului. Dintr-o data iti dai seama cat de singur si izolat esti in aceasta multime de oameni. Sute de ochi te privesc si tu incerci sa vezi dincolo, pentru a te orienta in ce directie sa mergi. Vezi oameni, cu trairile lor, cu preocuparile lor, cu luptele lor, imprimate pe chipul scladat atat de intens de soare, de secole.

Oamenii iti atrag atentia si te cuceresc de cum pasesti pe acest pamant atat de indepartat de felul nostru de a fi.  

Te uiti la ei. Ii privesti intens. Iti dai seama ca traiesc, de mii de ani. Si acum, ochii nostri se vor intalni pentru o secunda, sau mai mult si apoi fiecare isi va continua alergarea, fara sa te mai vezi vreodata. Asa cum a fost si pana acum. Am trait vieti paralele, fara sa stim unii de altii la nivel real, si palpabil. Pentru cateva clipe lumea ta, si lumea lui se suprapune ireversibil.

Ai facut parte din viata lui, si viceversa.

Pentru tine este o misiune scurta, de a-i intelege, de a intra in pielea lor, de a avea compasiune, dar si de a te bucura de el ca persoana, fara sa faci diferente cu felul tau de a fi. Cu adevarat o provocare. Suntem oameni in cel mai egal mod cu putinta. 

Si totusi anii de separare si-au pus o amprenta pe fiecare din noi. 

Cat de mult putem gandi la o reciprocitate in influenta? Ramane ca o continua misiune de prezent si de viitor.

Chennai, marti, iunie 25, 2019

dedicatie

E calm si prea perfect.
Total e proaspat si totusi vechi de generatii.
O intreaga forfota de fiinte si totusi e liniste. Foarte mare liniste.
Unele anotimpuri arata retragerea vietii si altele revenirea ei.
E ca o asteptare perpetua, un fel de imitare a une realitati superiore, inca nedescoperite de noi oamenii.
Da! E vorba de un loc, un loc special, o gradina. O gradina speciala! Foarte deosebit e locul acela.
Prea perfect.
Si totusi asteapta revenirea forfotei si a glasului fiintei. Fiintelor pentru care exista acel loc.
Cum exista locurile si fiintele.
O fiinta nu poate exista fara un loc. Cu toate ca ne atasa, si ne definim in functie de aceasta.
Asa ne cunoastem si asa ne putem reporta la existenta noastra.
E calm si prea liniste. Prea perfect as putea spune si eu, dar doar in nuanta temporalitatii.
Revenirea e un supin ascuns si asteptat al locului cuprins de liniste, si calm.
Revenirea Persoanei.
wow... atat de multe au trecut si asteapta trairea.


astazi, miercuri, mai 22, 2019
Onesti
12:23



*Energia, dintre toate formele de energie care exista, una singura nu are nevoie de materie pentru a se propaga: lumina

imperceptible

Cine sunt eu, ce este sinele, si cine sunt eu lepadat de mine insumi?

Cine sunt eu fara o pocainta reala si cine sunt eu, lepadat de mine insumi, cu inima schimbata real?!

Cat de usor pot recunoaste diferenta?

Gandire, limbaj, actiune.

Sunt profund marcat de farsele mintii. Cat de mult ne intelegem, cat de mult ne percepem?

Pot fi un intelectual, cu Dumnezeu, dar totusi într-un fel imperceptibi, sa fiu fara Dumnezeu?

Pot fi un om de afaceri, cu Dumnezeu, dar totusi fara El, sa cred ca este, dar, de fapt sa nu fie?

Asezati pe cine doriti in aceasta ecuatie… pastor chiar, intrebarea ramane, se poate sa cred ca il am pe Dumnezeu, si totusi sa fiu fara El?

Ma macina nevoia de a intelege aceasta provocare.

in ultima perioada ma tot loveste o imagine.

Imaginea unui snob. E un cuvant cu pretentii intelectuale chiar si in folosirea lui.

Definita snobului. Are impresia ca e superior. Si totusi… nu e!

Trista falsa realitate, in repetare cu posibilitatea extensiei indefinit!

Serpas

Tinand in mana viata ta, incerc sa ma uit atent unde pasesc.

Te privesc in timp ce dormi.

Te-am luat de mana.

Ochii tai sunt inchisi in adormirea deplina a nestiutului si frumosului.

Si totusi depinde de mine zborul tau.

Cuvinte, actiuni, caracter…

Sunt expus, pe deplin, dincolo de ce spun sau de ce anume iti cer.

Pot stabili regali, sau principii, pot zugravi universal in fata ta.

Acum inteleg adana aceasta, cand timpul pentru tine s-a oprit, ca sa pot intelege eu mai bine.

Imaginile alearga aproape neobservabil prin parbriz.

Avem viteza.

Intr-un fel viata ta e in mana mea. De fast in mai multe locuri ingenunchez.

Sunt neputincios in fata universului ce esti.

Explorez mai bine langa tine, cu tine, zborul nostru in devenire.

Toaday, Wednesday, march 06, 2019

21:14

Onesti 

Detaliu

      Exista imagini de ansamblu, generale, de o frumusete coplesitoare, peisaje, creatii in multitudini de fiinte sau culori...
     Dar exista si particularitati ce-ti taie respiratia. Maretia poate fi exprimata si in grandios, maret, impunator, dar uneori am impresia ca este cel mai bine exprimata in detalii, sau amanunte. 
      Pentru unii sunt impovaratoare amanuntele, ar prefera sa le omita de dragul imaginii ca intreg, sau ochiului ce doreste lucrul finit, incheiat. 
      Pentru mine insa, detaliile ma opresc in cautare. Ma aplec sa le observ, sa le inteleg rostul, locul dar mai ales sa le adimir frumusetea. 
      Astfel admir o vale, pazita de muntii ce o inconjoara, si inchegata de lacul albastru, serpuind, ce reflecta infinitul cerului, lac de munte ce-si ascunde adancul sub suprafata lina a apei rece ca gheata.
      Dar in acelasi timp vad si frunza de brad in eleganta ei, atragand atentie verdelui stabil, si a locului ei in imensul brat al copacului drept. E o intregire a supletii padurii, ascutita, cu lateralele aplecate in imbratisare, pentru a se bucura de putinul de racoare pe care apa ce poposeste vremelnic pe potecile ei, il ofera cu indestulare. E atat de firava, si totusi uimitor de perfect asezata acolo, uneori neobservabila, dar care creaza un intreg atat de frumos. Frunza bradului este la prima vedere suficient de neprimitoare, ascutita, si parca putin complexata de firava ei dimensiune.
       Si totusi, frunza este jocul de clopotei, de lumini si de cadouri suspendate ce se deschid galant copilului ce impodobeste bradul de iarna. Nu mai este firava ci am spune ca e suficiennt de puternica pentru a tine intreg omul in bucuria exprimarii lui de lumini.
     Bradul nu infloreste, si totusi frunzelele lui definesc verdele crud, nou, renascut din iarna spre primavara, de la moarte spre viata, inainte de a fi vrajit de soarele verii. Odata cu aceasta reinnoire a frunzei, spre terminatia crengilor, poti sa atingi catifeaua verde ce-ti spune vesnicia frunzei in infinitul anotimpurilor ce este dispusa sa le traiasca. Aceasta atingere a frunzei de primavara este ca atingerea inocentei, sau a bucuriei de copil.
     Nu neglijati amanuntele, amanuntele fac perfectiunea iar perfectiunea nu este un amanunt, spunea Michelangelo.
      Daca detaliile sunt opera unui Creator, la nivel de nefiinta am spune, oare poate  modela fiinta mea la nivelul acesta de detaliu? Sau poate ingrijita fiinta mea la nivelul detaliilor? Pot impartasi cu El acelasi nivel de detaliu ca la operele Lui!?
Maret spre fascinatie si bucurie de inceput spre infinit.

Duminica, aprilie 07, 2019 12:15

trist

“Perspectiva cea mai sumbra a umanitatii noastre este pseudosensul unei vieti investite in altii, dar de fapt investitia e in tine, in modestie sub inima trufasa, in realizari ‘convertite’ doar prin ipocrizie, dar de fapt e dorinta dupa putere, sau cel mai grav, in trairi sub umbrela vesniciei, cand de fapt sunt trairi atat de inradacinate in finitul ‘real’.”

Onesti

Why?

Intensitatea ce o avem pentru viata, cand ajungem in acest univers, este diminuata considerabil prin lipsa crescanda a lui Dumnezeu din existenta omului!

Si mai grav, asezam finitul in gandul si preocuparile noastre. 

Sau mai dureros exprimat, asezam umanul, limitatul, oricat de ‘inalti’ am parea ca suntem.

Viata in infinit este singura noastra aspiratie si singurul sens real in lumea aceasta ce exprima indezirabilul finit.

Sau altfel spus Dumnezeu nu poate fi detronat de la stralucirea vesniciei Lui. Luceferi ce devin impotrivitori nu sunt altceva decat forme mediocre de pseudorealitati!!!!

Onesti, thursday, march 28, 2019

INALT

doritori de cunoastere, sau de mai mult, patrundem spre lumi stiute, sau nestiute...
Aici gaseste drumuri umblate, sau mai salbatice.
Intrebarea cunoasterii nu garanteaza raspunsul, ci te urmareste in cautare.
dar cine devii e parte din raspunsul pe care-l vei formula.
Aici de cele mai mult ori nu suntem foarte obiectivi in a recunoaste taina transformarii noastre.

Dar timpul si eu vom avea sansa descoperii de un altul, mai obiectiv, si asezat mai bine in realitate.
Poti cu adevarat naviga spre inalt, sau poti sa crezi sincer si chiar rational ca descoperi inaltul.


today, Monday march4th, 2019
Onesti

yesterday

Exista atat de multe lucruri si realitati necunoscute de noi.
O sumara privire te lasa pierdut in contemplare.
De asemenea majoritatea fiintelor, imensa majoritate, ne este necunoscuta.
Dar in tot acest necunoscut timpul si spatiul ne aseaza in cunoastere.
Cate putin.
Si uneori avem parte si de sublimul de a intalni adevaruri, dar mai ales fiinte nemuritoare.
...
The pain of an yesterday... it seems like yesterday! And yet two years have past away!

Monday, january 14, 2019
Forever and a day!