luni, 15 iunie 2020

Daca...

Antoine de Saint Exupery spunea că o țintă fără un plan e doar o dorință. Sau altfel spus: viața cu țeluri, scopuri, dar fără un plan e doar un vis.
Dacă viața trebuie trăită pentru un scop, un singur scop? Un plan... urmărit din idealuri.
Vezi oameni care s-au dedicat unui scop. și l-au urmărit toată existența lor.
Că a fost un activist pentru mediu, că a fost o asociație pentru violența în familie sau că a fost pentru recuperarea dependenților de droguri, a fost un scop, un plan și o luptă pe viață și pe moarte pentru a duce la capăt drumul lor.
Pentru unii este apărarea Lui Dumnezeu, pentru alții este predicarea numelui Lui cât mai multor ființe.
Pentru ce trăiești?
Trebuie să ne definim mai devreme sau mai târziu această problemă.
Ceea ce face viața valoroasă este nu doar planul și scopul, ci un amănunt amintit de veacuri.
Ești dispus să mori?
Să-ți dai viața pentru o cauză?
Să mori ducând la capăt alegerea ta?
Dacă nu ai ajuns aici, mai este drum.
Alegi să-ți dai viața pentru Dumnezeu? Nu pentru o cauză, ci unei Persoane. Dumnezeului Tău.
Ce înseamnă asta? Exact ce înțelegi. Ești dispus să mori pentru El?
Vine ocazia, vine ziua, vine momentul.
Cine își iubește viața, o va pierde, dar cine o va pierde pentru Mine o va câștiga.
Nu este doar simbolică afirmația. Este literală.
Noi nu mai murim, de aceea nu mai înseamnă nimic creștinismul, vorbele.
Suntem prea departe de exemplul Lui.
Dacă ai muri, cineva ar înțelege, și tot cineva ar fi expus ce este dispus să-I facă Lui, Salvatorului Nostru.

marți, iunie 16, 2020
1:47
Onești
Pianul canta... sau vioara!
E reverberatia trupului meu care s-a exprimat in sunete spre existenta.
Sunete ce par a fi asezate la intamplare! Si totusi jocul lor creaza teme, creaza poezie, meditatie, intalnire cu Absolutul, cu ceva ce putem spune cu certitudine ca nu e din lumea noastra!
Inaltimile acelor momente sunt gustari de vesnicie concentrata!
Poate menite sa acopere nuantele si portiunile
de timp in care obisnuitul vietii sugruma sau incetineste revarsarea dinspre infinit a Absolutului!

duminică, 7 iunie 2020

Surprins

Surprinzator de multe, sau surprinzator de putine ganduri intr-un an.
Surprinzator de multe zile traite, sau ani, si nespus de putine evenimente amintite.
Surprinzator de simplu si infinit de adanc poate fi o poezie, o traire sau un apus.
Asa e viata.
Ai putea sa observi.
Ai putea sa fii neinteresat, sau nestiutor.
Ma surprind.
E o tresarire.
O prelevare de proba pentru transformari launtrice imperceptibile.
Si totusi tendinta trecerii timpului este obisnuinta pana la desfiintarea surprinderii.
Daca mai ramane loc pentru ea, sa fie izvorul frumosului, naivitatii mature, a cunoasterii, a uimitului, toate ramase inca protejate de a fi diluate in derizoriul alterarii.
Si totusi este supranaturala surprinderea ca protectie si conservare a naturii umane initiale, edenice.
Descoperirea are aripi prin autenticitate si dispozitia de a te umili in fata divinulu si a absolutului.
Daca absolutul ar disparea, surprinderea ar urma-o indeaproape.
Dar  privirea gaseste taina frumosului vesnic in descoperire si adevar.


Onesti, luni, iunie 08, 2020
2:33