Am pasit timid pe ultia copilariei, pe ulita bunicii.
Un fior de ieri, ca o adiere de vânt, a strabatut frunzele amintirilor, inca verzi din copacul vietii .
Toate sunt aici, mai mult decat gasite in timp. Sunt lasate parca asteptandu-ma sa le dau viata in nedreptatea uitarii din clepsidra prezentului.
Prispa bunicii, unde crinii sorbeau primele privirile ale sosirii acasa.
Bolta de vie, ramasa doar langa poarta, ca si cum ti ar spune ca pana aici mai vine de obicei cineva, nu prea mai locuieste nimeni in ograda.
Casa, dealul, copacii, salcamii, salciile, toate in apus de soare renasc bataile inimii de atunci, din copilarie, cand glasul buncii ne chema la
masa, sau jocurile ascutite de pe
drum
tradau inceputul intalnirilor de seara.
Cate zile, cate nopti, pasii si privirile au zabovit pe meleagurile
acestea- as fi vrut sa fiu mai meticulos in memorarea lor.
De cate ori lumina, mirosul din bucataria de sus, cantecul greierilor, gustul motrunelor sau a merelor dulci imi faceau sederea un popas de lumina si culoare facand zilele de vacanta un festin de bucurie, prietenie, si inmaronirea pielii.
Zmeura, floarea soarelui, porumbul de vara, cresteaza adanc in prezent inaltul iubirii exponentiale a familiei, si a locului plin de viata odata.
Au trecut 19 ani de cand stapana casei ne-a lasat doar amintirile aici. De atunci cantecul nostru aici e doar cel al unei singuratati ontologice.
Lipsesc vecinii, tața Ioana, Turca, Fina… si cei ce faceau hotarul viitorului copilariei aici.
Lipsesc animalele de curte, drumurile la fantana, unde galeata de tabla canta in piatra bucuria de a intalni apa rece, scoasa pe scripetele scartaind de lemn, mereu intampinati de vesnicile viespi sau albine.
Nisipul verii ramane aici, pe talpa piciorului, ca sa-l iau in masina, astfel incat prezentul sa stie ca nu voi uita niciodata cartea vietii scrisa pe dealurile privirilor iubite.
20:18
astazi, miercuri, august 14, 2024
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu